Mihai Leu, fostul mare campion de box al României, a murit la vârsta de 56 de ani. Fostul mare campion și-a spus povestea în platoul Gazetei Sporturilor la „Prietenii lui Ovidiu”.
Republicăm acest text, ca un omagiu pentru fostul mare campion. Interviul a fost publicat inițial pe GSP, pe 2 iunie 2021.
Mihai Leu și începuturile în sport: „Înot la Reșița, tenis de câmp la Hunedoara, apoi am început boxul”
- Mihai, sportul l-ai început la patru ani.
- Am mers la înot la Reșița. Apoi, când ne-am mutat la Hunedoara, am fost la tenis de câmp. După care, de la 9 ani, am început boxul. Fotbal am jucat, dar doar în echipa școlii.
- La box cum ai ajuns?
- Cu bunicul meu, care era brăilean, iar la Brăila...
- Toată lumea e cu bătaia.
- Ha, ha, ha! Brăila a fost capitala boxului în România! Cu el am fost și am rămas încântat. Practicam tenisul de câmp la vremea aia. I-am dat o rachetă peste picioare unui băiat, m-am speriat că vine antrenorul și am plecat... Un unchi de-al meu m-a înscris la box.
- La cât ai început?
- La 9 ani, iar campion mondial am devenit la 18 ani, la Havana. Eu am început la Hunedoara, dar pe vremea aia toți sportivii buni ajungeau la Steaua sau la Dinamo. Eu am ales Dinamo, dar nu știu de ce...
- Cum nu știi?
- După ce am intrat la facultate, Dinamo nu avea armată pe termen scurt. Voiau să mă angajeze, sergent major, dar n-am vrut. Cei de la Steaua mi-au emis ordin de încorporare, cu el am fost la Dinamo. Și-am rămas acolo. Cei de la Steaua aveau patrule, mă căutau și până la urmă m-au dat dezertor. După ceva ani am ajuns la Steaua.
Problemele pe care Mihai Leu le-a avut în anii comunismului: „Nesimțitule, n-ai voie să aduci așa ceva în țară!”
- Pe vremea aia nu ai avut probleme cu Securitatea?
- Vă spun sincer că la Dinamo aveau un colonel care se ocupa de secția de box. Și știa că mie îmi plac mașinile. Bine, ei știau multe despre viața fiecăruia!
- Era de așteptat...
- Tot mă chema la el, mă trimitea să-i fac plinul la mașină. După care, într-o zi, m-a chemat la el: "Uite, Mihai, tu ești un băiat cuminte, o să avem grijă de tine, dar și tu ai colegi care vorbesc urât de țară, care vor să plece. Tu să ne spui, că așa e frumos...". Eu eram un copil și cred că dacă aveam mai multă experiență nu i-aș fi spus nimic, dar i-am zis: "Tovarășu' colonel, nu vă supărați, dar sunt colegii mei și nu pot să fac așa ceva". "Mihai, gândește-te mai bine!". "Da, m-am gândit, nu!".
- Din momentul ăla, practic au început și problemele pentru tine.
- Mă trimiteau doar în statele comuniste la concursuri. A fost o conjunctură inclusiv plecarea mea la Campionatul Mondial din Cuba. Noi făceam escală în Canada, la Montreal. Cei din România au considerat că poate să fie un pericol, să rămân acolo.
- Erai deja suspect pentru ei.
- Pentru că tatăl meu a avut o tentativă să rămână în Austria și de aici mi s-a tras. Inclusiv antrenorii de la Steaua s-au dus la Ilie Ceaușescu și i-au garantat că sunt un băiat cuminte. Ilie Ceaușescu mi-a dat voie să plec și așa am ajuns în Cuba. Am muncit foarte mult pentru acel Campionat Mondial. Zi și noapte munceam să iau o medalie în Cuba.
- Cu cine ai plecat?
- Eram cu Feri Vaștag și cu Nicolae Aliuță. Am avut escală noaptea în Canada și, la un moment dat, am ajuns întâmplător la o ieșire din aeroport. Feri a zis: "Hai să rămânem aici!". "Ne-am pregătit atât... Hai să mergem să boxăm și rămânem la întoarcere", i-am zis.
- Și la întoarcere n-ați rămas.
- Când ne-am întors eram fericiți, eram campioni mondiali. Aveam un sentiment incredibil, parcă nici nu realizam. Stăteam amândoi în aceeași cameră, eram doi copii care au venit cu două titluri mondiale!
- Atunci a fost povestea cu casetofoanele?
- Fiecare își cumpărase câte două. Unul era cu căști, micuț, dar și un casetofon mare. Noi, seara, în cantonamente, obosiți, ne mai puneam muzică. Eustațiu Mărgărit, omul care m-a format ca boxer, m-a învățat să ascult o muzică ce-mi place, să mă gândesc cum câștig meciuri, și asta mă motiva foarte mult. D-asta l-am și luat.
- Și când ai ajuns la vamă...
- Era o vameșă. Eu veneam campion mondial și credeam că mi se permite. M-a întrebat ce am, că ele erau înfășurate în treninguri. "Ce-ai aici?". Eu i-am zis: "Două casetofoane, dar nu le mai scoateți". "Nesimțitule, cum să nu le scot?? N-ai voie să aduci așa ceva în țară!". Ni le-au luat! Le-am primit a doua zi, dar m-am simțit umilit... Mi-am dat seama că nu aveam nicio putere, nu aveai dreptul să faci nimic. Le-am luat din banii de diurnă, dar ne-am vândut și echipamentele.
Securitatea și culise din deplasările externe: „Aveam mereu un securist cu noi, știam că n-are nicio treabă cu boxul”
- Ăsta a fost unul dintre motivele pentru care ai vrut să pleci din țară?
- Au fost multe. Asta cu casetofoanele, apoi ni s-a promis că dacă devenim campioni mondiali ne dau bani, televizor color, promisiuni ca la noi. Dar ne-au dat doar 20 la sută din ce ni s-a promis. Faptul că nu eram lăsat să plec în străinătate, ci doar în țările comuniste, toate m-au făcut să iau o hotărâre clară. "Prima dată când plec în străinătate într-o țară în care pot să rămân, nu mai vin înapoi", mi-am zis.
- Nu i-ai spus asta și lui Feri, să plecați împreună?
- Nu i-am propus. Pe vremea aia, dacă spuneai cuiva... Noi aveam mereu un securist cu noi, știam că n-are nicio treabă cu boxul, nu-l văzuserăm în sala de box, se ținea doar după noi. Mi-a fost teamă să povestesc cu cineva și ce vreau să fac. Familia mea avea o situație bună, era bine financiar. Mi-era că cel căruia îi voi propune să vină cu mine se va gândi că-l verific dacă vrea el să plece!
- Și la primul concurs în Grecia ai rămas acolo.
- Balcaniada era în localitatea Patras. M-a învățat un prieten din Franța să mă duc în Atena, unde era restaurantul "București". Acolo se strângeau românii. M-am dus la restaurantul "București", am zis "Bună seara!", le-am spus cine sunt, unii știau, unii nu. Le-am zis că vreau să rămân acolo și m-a luat la el acasă un tip pe care-l chema Adam. Care, mă rog, nu se ocupa cu lucruri foarte curate, dar mă bucuram că aveam unde să dorm.
- Așa.
- Am stat cam o lună de zile în Atena, apoi acel prieten din Franța, după ce-a vorbit cu tatăl meu, a venit să mă ajute să ajung în Franța. Țelul meu era să ajung în Franța pentru că aveam o relație bună cu antrenorul naționalei de box. Mi-a și zis odată: "Dacă te gândești să rămâi în străinătate, caută-mă!". Am ajuns la Paris cu acest prieten Radu, la restaurantul "Mon Jardin", unde se strângeau românii. M-a luat un prieten acasă. Se ocupau toți nu cu lucruri prea curate.
Poveste incredibilă de viață: „Contra sumei de 700 de dolari, un englez m-a ascuns în TIR”
- Dar tu nu aveai pașaportul la tine!
- Nu, nu. Singurele acte pe care le aveam erau legitimația de boxer, pe care o țineam la brâu, și buletinul. Pașaportul meu era la șeful delegației. Iar ca să ajung din Grecia în Franța am făcut-o cu un șofer de TIR englez. Contra sumei de 700 de dolari m-a ascuns în TIR: în spatele scaunelor exista un pat, iar sub pat o ladă. M-a băgat în acea ladă.
- Cât ai stat acolo?
- Păi, am traversat pe apă. A trebuit să stau foarte mult acolo. Am stat undeva la 36 de ore. TIR-ul trebuia parcat în primul rând în port, vameșii controlau tot TIR-ul să nu fie rupte sigiliile, apoi se urca pe vapor. Dacă mă prindeau, probabil mă opreau acolo. Eu mă interesasem, iar de dat înapoi în România nu o făceau cei din Grecia.
- Bun, ai ajuns la Paris.
- După ce-am ajuns la Paris, la un tip cu ocupații nu prea normale, acesta m-a luat la el acasă și m-a întrebat cu ce mă poate ajuta. I-am spus că vreau să ajung la o sală de box, să vorbesc cu antrenorul naționalei Franței. Am dormit la el într-o seară, într-o cameră avea un maldăr mare de haine, eu nu aveam nimic... Doar o pereche de blugi, un tricou și o geacă, dar vă dați seama, stătusem cu ele în ladă!
- Da, erau murdare...
- În prima seară făcusem și eu, în sfârșit, o baie, m-am bărbierit. După toate astea, m-a pus să-mi aleg un tricou, o pereche de pantaloni, un pulover și o geacă. A doua zi știa că mergem la sala de box. Am fost, dar antrenorul respectiv era plecat. Era undeva înainte de Crăciun, 22-23 decembrie. Aldo Cosentino îl chema și se întorcea abia după Crăciun.
- Și ce-a urmat?
- Cel cu care eram eu m-a luat cu el prin oraș, m-a lăsat să conduc, a fost la cineva să ia o plasă de bani, a pus-o în mașină. N-am pus mâna niciodată! A văzut el ce se întâmplă și mi-a zis: "Băi băiatule, eu m-am gândit mult, dar locul tău nu e aici. Du-te în Germania că e mai bine acolo!". A discutat cu niște prieteni de-ai lui. Eu în Germania aveam o mătușă. Am vorbit cu ea la telefon și am ajuns în Germania, în portbagajul mașinii, cu haine peste mine.
Mihai Leu a lucrat la un abator pentru a avea bani de mâncare, dar a devenit campion mondial în Germania
- Din Grecia ai ajuns în Franța. Și din Franța în Germania.
- Prima dată am stat la o familie în Kaiserslautern. M-au dus la Bayer Leverkusen. Eu nu știam germană deloc, doar engleză, iar nemții nu prea vorbeau engleză. Cel care m-a dus din Kaiserslautern la Leverkusen vorbea germană cu cei de acolo, dar eu nu înțelegeam nimic. După aceea am aflat că le-a spus că e unchiul meu și cum s-a sacrificat el pentru mine. La câteva luni am aflat toate poveștile.
- Și te-au primit?
- La început, cei de la Bayer Leverkusen au fost foarte drăguți și i-au dat tipului respectiv 20.000 de mărci! Să-mi dea bani ca să am de cumpărat, de ce-am nevoie. Mie nu mi-au dat nici măcar o marcă! Cei de la Leverkusen mi-au dat un trening cu roșu și alb, cu sigla echipei pe spate. Și m-au văzut că în fiecare zi eu eram tot în trening. Dacă alte haine nu aveam! Le-am zis că nu am niciun ban, că nu am cu ce să-mi cumpăr, apoi am aflat că tipul ăla a primit 20.000 de mărci. Chiar dacă eram campion mondial de juniori, n-au vrut să-mi mai dea niciun ban!
- Atunci te-ai angajat la abator?
- Eu aveam o suspendare de șase luni pentru că am plecat din țară. Ca să fac rost de bani mi-au căutat un loc de muncă și mi-au găsit într-o măcelărie. Mă trezeam dimineața la 5, mergeam cu șeful de acolo la abator. Am învățat să tranșez carnea, dar totul a durat câteva zile. După patru, cinci zile m-am dus la șeful meu, pe care-l chema Andreas. "Te rog, nu te supăra! Nu vreau să mă înțelegi greșit, dar eu nu am absolut niciun ban. Nu pot să aștept până la sfârșitul lunii. Dă-mi în fiecare zi, cât o fi acolo...". Și mi-a zis: "Aaa, nu! Că m-am înțeles cu cei de la Bayer să-ți dau să mănânci dimineața, la prânz și seara". Atunci mi-am dat șorțul jos și am plecat.
- Deci primii bani i-ai câștigat când ai reînceput să boxezi.
- Primii banii i-am câștigat după un meci pe care l-am jucat la Bayern. Chiar dacă Germania este o țară foarte dezvoltată, eu nu mă duc cu drag acolo. Am avut cetățenie germană, dar am renunțat. Știți de ce? Vreau să vă spun că niciun german, dar și niciun român, și asta mă doare foarte tare!, n-au vrut să-mi spună cât să cer pentru un meci. O sută de mărci sau o mie de mărci... Eu nu știam, iar ei n-au vrut să-mi spună nimic! Asta m-a durut foarte, foarte tare. Nimeni, nimeni, nimeni nu-mi spunea de sume!
Poveste incredibilă din meciul cu Samaniego: „Mi s-a rupt tendonul în runda 3!”
- Ai început la amatori, nu?
- Da și am fost campionul Germaniei de două ori. Prima dată pierdusem un meci prin KO cu 16 secunde înainte de final. În 1991 am trecut la profesioniști și am avut 28 de meciuri cu 28 de victorii. Titlul de campion mondial în fața lui Santiago Samaniego. A fost un meci foarte greu! Și de curând mi-a trimis cineva un clasament al sportivilor neînvinși, pe locul 1 este Floyd Mayweather, pe locul 2 Rocky Marciano, iar Mihai Leu este pe locul 8. Clasamentul tuturor timpurilor!
- Deci cariera ta de profesionist a început în 1991.
- Iar la primul meci din septembrie, în runda 5, mi-am rupt un tendon la gleznă și am fost operat la picior. După care am boxat la câteva luni, tendonul a recidivat, pauza nu fusese lungă. Apoi am continuat, greu... Am avut foarte multe accidentări pentru că am început sportul de performanță foarte devreme, organismul nu era foarte călit.
- Meciul cu Santiago Samaniego...
- A fost pe 22 februarie 1997, la Hamburg. În timpul meciului mi s-a rupt din nou tendonul în runda a treia. Eram încălzit, dorința de a câștiga... Nu mi-am dat seama ce se întâmplă. Nu mai dădeam cu stânga cum dădeam eu, dar am boxat până la capăt și am câștigat titlul mondial. După meciul ăsta am venit în România pentru că-mi doream foarte mult, apoi m-am întors în Germania, unde am fost operat.
- Și accidentarea ți-a recidivat.
- Trebuia să încep antrenamentele în septembrie-octombrie, dar eu deja în septembrie boxam... Am forțat, deci am început antrenamentele în iunie. În timpul meciului cu Michael Carruth am avut dureri, nu aveam forță în mâna strângă. A urmat o nouă operație și aia a fost... Din păcate, am boxat prea repede și asta a contat.
{{text}}