Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA

Fără emoții înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026 » Anunțul FRF: „Să dea Dumnezeu ca norocul să fie de partea noastră”

Naționala României, foto: Cristi Preda

Articol de Romeo Ene, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video)   —  joi, 12 decembrie 2024

Vineri, 13 decembrie, are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026, la Zurich (Elveția). România se află în urna 2. Astăzi, selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani), Răzvan Burleanu (40 de ani), președintele Federației Române de Fotbal (FRF) și Mihai Stoichiță (70 de ani), oficialul FRF, au plecat spre Zurich, acolo unde mâine, de la ora 13:00, „tricolorii” își vor afla adversarii.

Va fi prima ediție a Cupei Mondiale cu 48 de echipe, dintre care 16 provin din Europa. Calificările în Europa vor începe în martie 2025, iar echipele vor fi împărțite în 12 grupe: 6 de câte 5 echipe, 6 de câte 4.

VIDEO. Mihai Stoichiță, declarații înainte ca România să-și afle adversarii din preliminariile CM 2026: „Ar fi bine să picăm cu Austria sau Danemarca”


Mihai Stoichiță a făcut câteva declarații pe aeroport înainte de plecare și a explicat faptul că și-ar dori ca România să pice cu Austria sau Danemarca, formații din urna 1.

A precizat faptul că mereu a nimerit adversarele României, iar optimismul este cuvântul de ordine în tabăra „tricolorilor”.

„N-ai emoții așa mari că nu te duci la un meci, te duci la o tragere la sorți unde nu știi ce se întâmplă. Să dea Dumnezeu ca norocul să fie de partea noastră, să nu fie de partea altora. În general le nimeresc, la ultima am greșit Kosovo, când ne-am calificat cu Edi. Am zis înainte de celelalte echipe, puteți întreba Federația.

Se vorbește de fotbal mai mult ca niciodată, n-am văzut așa emulație ca în ultima vreme. Ar trebui să fim mai uniți. Cred că ar fi bine să cazi cu Austria de exemplu, poate și Danemarca. N-am putea să batem la Mondial o echipă mare? Eu așa aș vrea.


Domnul Lucescu e optimist, n-are de ce să nu fie. Își cunoaște grupul la ora actuală, le știe posibilitățile. Nu cred că e singurul lucru bun făcut anul ăsta (n.r. - venirea lui Lucescu), dar este un lucru extraordinar. După atâția antrenori tineri care au ridicat o echipă, a încununat munca tuturor. Probabil o să ne ducă și mai sus”, a declarat Mihai Stoichiță.

13 e o cifră norocoasă, numai la americani e ghinionistă. Sper să joace toți jucătorii constant la echipele de club la anul.

FCSB e într-un moment în care oricum ar juca, poate câștiga, în orice componență. Au o atmosferă bună, au un lot bun, valoare, nu poți contesta acolo. Sunt jucători care fac parte și din echipa națională, au nimerit-o și cu străinii.



- Mihai Stoichiță, oficialul FRF

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.