România și-a aflat astăzi adversarele din grupa de preliminarii pentru Campionatul Mondial 2026 din SUA, Mexic și Canada. Bosnia-Herțegovina, naționala aflată pe locul al 72-lea în ultimul clasament FIFA Coca-Cola, ne-a învins de două ori în cele șase dueluri anterioare. Cel mai recent, „tricolorii” au cedat la Zenica (0-1), pe 7 iunie 2022, în Nations League.
Nu se poate spune că Mircea Lucescu și elevii săi nu au avut noroc nici în privința rivalei la calificarea la CM 2026 din a treia urnă valorică.
Reprezentativa din fosta Iugoslavie a retrogradat recent în Liga B a Nations League, cu numai două puncte, după remizele cu Ungaria (0-0, la Budapesta) și Țările de Jos (acasă).
Bosnia n-are scos decât două remize în 12 jocuri, golaveraj 7-35!
Și are o serie neagră care a început pe 13 octombrie, succesivă victoriei (2-0) cu Liechtentein. Cu care „tricolorii” au făcut doar un nul înaintea participării la EURO 2024!
4succese a obținut România în precedentele șase ciocniri cu Bosnia, golaveraj 13-4. Singurele eșecuri au fost 1-2 la Zenica în martie 2011, în preliminariile EURO, și 0-1 în iunie 2022, tot la Zenica, în Nations League
De-atunci, pentru bosniacii au urmat zece înfrângeri și două egaluri! Cu golaveraj total îngrozitor de prost: 7-35!
Se disting de departe corecțiile încasate în confruntările cu Germania (0-7, în Nations League), acum o lună, 0-5 cu Portugalia, în octombrie 2023, 2-5 cu Țările de Jos în deplasare și, mai ales, 1-4 în Luxemburg!
Vedeta lui Jose Mourinho va împlini 39 de ani în martie!
Echipa pregătită de Sergej Barbarez (53 de ani) este într-un picaj continuu și nu mai are nume sonore ca în vremurile în care „tricolorii” s-au duelat în premieră în meciuri oficiale.
Nu mai joacă nici Miralem Pjanic, ajuns în Rusia la ȚSKA Moscova, nici Senad Lulic, fostul coleg al lui Ștefan Radu la Lazio sau Vedad Ibisevic, nu a mai rămas din vechea gardă de nume mari decât Edin Dzeko.
Atacantul trecut pe la Manchester City, AS Roma și Inter printre alle cluburi, este aproape de retragere. În momentul în care va înfrunta România în preliinariile CM 2026 va fi împlinit 39 de ani.
Asta dacă, bineînțeles, nu va decide să se încheie socotelile cu echipa națională până să îl avem în față în iarbă în toamnă.
Căpitanul cu 139 de selecții și 67 de goluri joacă la Fenerbahce și are 8 goluri și un assist în 14 partide în actalul sezon din SuperLig din Turcia, sub comanda lui Jose Mourinho.
În Europa, vârful bosniac a reușit în această stagiune 5 goluri și două pase decisive!
Adversara noastră din urna a doua valorică nu mai are decât alți doi jucători de la echipe din campionate importante, vorbind aici strict despre titularii folosiți în ultima campanie de Nations League.
Ermedin Demirovic (26 de ani), de la vicecampioana Germaniei, VfB Stuttgart. Acesta are 9 goluri și 3 assisturi în 23 de meciuri din acest sezon.
Între oamenii importanți mai figurează un alt vârf, Kenan Kodro (30 de ani), care este coleg la Gaziantep cu Alexandru Maxim și Deian Sorescu.
Sau Haris Tabakovic, tot centru atacant, pe care FCSB l-a avut adversar aseară la Hoffenheim (0-0) în grupa de Europa League.
{{text}}