Parcă ceva a fost în neregulă cu Dinamo, în meciul ăsta cu Poli Iași. O fi fost de vină și faptul că golul, unul valabil adică, a căzut târziu, în ultimul sfert al unui meci pe care altfel băieții lui Kopic l-au dominat copios, nu-i vorbă.
Dar n-a mai fost fotbalul ăla efervescent, entuziast, aveai senzația că Gnahore și compania se așteptau să câștige oricum, din inerția ultimelor rezultate. Senzația asta de „Dinamo altfel” s-a creionat și mai apăsat când au apărut și primele fisuri între jucători. Nu i-am mai văzut până acum certându-se, reproșându-și câte o pasă prea în față sau prea în spate, o centrare greșită.
De obicei se încurajau, se atingeau, așa, frățește, parcă transmițându-și unul altuia energie. Asta se transmitea și în tribune, de unde venea înzecit înapoi, formând un cerc invincibil. Nu neapărat mereu pe tabelă, dar se aduna mereu ceva acolo, la moral, la camaraderie, acel ceva care contează uneori chiar mult mai mult decât punctele. Evident că asta se răsfrângea și în joc, în greșeli, în poticneli, în criza de idei, de liniștea care creează.
„Câinii” chiar păreau că au nevoie de energie. E greu s-o duci așa, cu aceiași 14-15 jucători, cu o bancă departe de pretențiile unei echipe care să se tot bată acolo, sus, împotriva firii și a bugetelor.
Iar în prima oră și ceva, Dinamo arăta ca o echipă obosită, tot mai frustrată, mai ales că și marcase de două ori, dar de fiecare dată VAR îi anulase bucuria. Culmea însă, echipa a reînviat spre final, când te-ai fi așteptat să cadă, sfârșită, mulțumită chiar și cu o remiză albă.
Reușita lui Politic a schimbat însă totul, cu totul. „Câinii” au prins iar colți, au hăituit Iașiul, stadionul s-a aprins și el, risipind frigul care strângea tot mai tare vineri spre noapte.
Dinamo a redevenit cea pe care o tot descoperim cu surprindere de-a lungul acestui sezon. Avalanșă de ocazii, un alt gol anulat din camera care nu prea iartă nici o lățime de gheată în plus, apoi încă un gol, semnat de Olsen, care a încheiat conturile. Îmbrățișarea jucătorilor, care au redescoperit iar frăția ce s-a sudat în vestiarele de pe "Arcul de Triumf". Au fost parcă două meciuri într-unul singur, două de Dinamo în numai 90 și ceva de minute.
Dar Kopic și ai lui au reușit să treacă de toate, chiar și de primele fire de neîncredere în ei. Și au revenit, fie și deocamdată, pe primul loc al Superligii. Un test mai important chiar și decât cele 3 puncte, un mesaj că, și într-o zi mai proastă, gașca nebună alb-roșie e încă acolo, capabilă de orice.
Iar povestea merge mai departe. Coșmarul retrogradării, ce plutea acum 7-8 luni, a rămas doar o amintire bună de povestit la soba unui Crăciun cum n-a mai fost de mult pentru „câini”.
{{text}}