International   •   Campionate   •   ITALIA

Povestea cutremurătoare a fostului coleg al lui Radu Drăgușin: „A trebuit s-o iau de la zero. Să reînvăț să vorbesc, să citesc și să merg. La fel ca un nou născut!”

Simone Muratore, într-un meci în tricoul Reggianei din feburarie 2021 contra lui Chievo / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  duminică, 15 decembrie 2024

Simone Muratore (26 de ani), fost mijlocaș al lui Juventus, și-a anunțat retragerea. Ex-internațional italian de tineret, el a jucat la Juventus Next Gen cu Radu Drăgușin în prima parte a lui 2020, a renunțat la fotbal după o luptă crâncenă, dar câștigată, cu o tumoră rară pe creier.

Jucătorul crescut în academia bianconerilor s-a luptat pentru viața lui și a sperat că va putea să revină pe gazon.

Dar, la trei ani și două luni de la ultima sa apariție oficială în iarbă, în tricoul echipei Tondela, din prima ligă portugheză (77 de minute în jocul cu Camacha, scor 2-1, în turul al treilea al Cupei), a fost nevoit să-și ia adio de la sport publicând o emoționantă scrisoare pe contul său Instagram.

Simone Muratore, la ultima sa apariție oficială în tricoul lui Juventus (în duel cu Davide Santon), integralist contra Romei în Serie A / Foto: Imago

Neurocitomul e o tumoră cerebrală intraventriculară extrem de rară, clasificată de gradul al II-lea între cele care afectează sistemul nervos, fiind în mod normal benignă. Aceasta conduce la vederea încețoșată și creșterea presiunii intracraniene. Tratamentul implică îndepărtarea chirurgicală, cu o șansă de recurență de circa 20%

- Definiție dată de Organizația Mondială a Sănătății

Muratore: „M-am temut că nu mă voi mai trezi niciodată”

„Au trecut trei ani de la acea zi, în care o veste a venit din senin și mi-a schimbat viața mea și a celor din jurul meu. Aflasem că am un neurocitom în ventriculul stâng.

Momente de gândire, de întrebări, de furie. Dar nu am vărsat niciodată o lacrimă și am încercat mereu să par puternic în ochii celorlalți.


Din ziua în care am primit vestea și până în noaptea dinaintea operației, am stat în cameră cu mama mea, cea mai puternică femeie pe care am cunoscut-o vreodată.

Ea a fost cu mine când am izbucnit în lacrimi ca un copil, cu teama de a nu mă mai trezi niciodată, sau cel puțin de a mă trezi și de a nu mai fi la fel ca înainte”.

Au fost zile, săptămâni, luni, ani de suferință. A trebuit să învăț din nou să vorbesc corect, să merg, să alerg, să scriu, să citesc, să număr. A fost ca și cum aș fi redevenit un copil și ar fi trebuit să o iau de la capăt, din ziua zero”, povestește Simone Muratore pe rețeaua de socializare.

1selecție a avut Simone Muratore în cariera sa de internațional, la naționala de tineret a Italiei. A jucat o repriză împotriva Irlandei (2-0), pe 13 octombrie 2020, în preliminariile Euro U21

Muratore: „Mi-era deseori greu și să mă dau jos din pat!”

Același Muratore a anunțat decizia dureroasă luată: „Au fost zile în care mi-a fost greu să mă dau jos din pat, chiar dacă mă simțeam deja mai bine. Azi am pus capăt carierei mele de jucător.

Am încercat până în ultima secundă să revin, am investit lacrimi și sudoare în acest obiectiv, dar nu mai eram același ca înainte.

Mi-am dat seama că oricum am avut norocul să mă vindec și să fiu bine. Am avut norocul să joc cu fotbaliști extraordinari, cu jucători excepționali, pe teren, dar mai ales în afara lui, și nimeni nu-mi va lua niciodată asta!”.

Simone Muratore, în meciul său de debut la Juventus, contra lui Bayer Leverkusen în Liga Campionilor / Foto: Imago

Muratore: „Viața chiar este un dar minunat, de neprețuit!”

„Sunt recunoscător pentru tot ceea ce am făcut și am realizat în interiorul acelui dreptunghi verde, alături de coechipierii mei, care mai târziu mi-au devenit prieteni.

Au fost ani magnifici. Terenul, vestiarul, pasiunea, aceste lucruri sunt greu de explicat dacă nu le trăiești pe propria piele. În primul și în primul rând, mulțumesc familiei mele pentru că mi-a fost mereu alături. Lui Tommaso, băiețelul meu unic și special, care mi-a dat puterea de a merge mai departe, și, în sfârșit, prietenilor mei.

Le mulțumesc celor de la Juventus, Atalanta și Tondela pentru că au fost alături de mine. Înveți cu adevărat să dai importanță lucrurilor doar atunci când ești la un pas de a le pierde și ele devin de neprețuit. Viața este un dar minunat”.

666de zile a fost indisponibil Simone Moratore, ratând în total 94 de meciuri, din cauza problemelor medicale. A avut și două accidentări grave la ligamentele genunchiului plus o operație și a fost infectat cu coronavirus

În 2019-'20, Muratore debuta în Liga Campionilor și Serie A

În urmă cu cinci ani, Muratore își trăia visul de a juca primul meci în Liga Campionilor în tricoul lui Juventus. Iar acum, la final de 2024, Simone nu mai are de ales. Admite că fotbalul e incompatibil cu viața de după lupta împotriva unei tumori cerebrale grave.

Pe 11 decembrie 2019, mijlocașul, pe atunci în vârstă de 21 de ani, care venea după primele sale experiențe în Serie C cu Next Gen (unde l-a avut coleg în teren pe Radu Drăgușin până la finele stagiunii), fusese promovat de Maurizio Sarri la formația de seniori. Pentru care a bifat 165 de minute în Serie A.

4meciuri a bifat Simone Muratore în Serie A, toate în returul stagiunii 2019-2020: debut cu Lecce (4-0), 13 minute, apoi un minut la 2-4 cu Milan, 61 la 0-2 cu Cagliari și integralist cu AS Roma (1-3)

Bianconerii mergeau la Leverkusen pentru a o înfrunta pe Bayer, iar Simone a intrat în minutul 90+2, în locul lui Cuadrado. Iar 1.830 de zile mai târziu, Muratore a anunțat pe Instagram că fotbalul devine un capitol închis, în pofida faptului că a „încercat până la capăt să se întoarcă”.

La finele acelui sezon 2019-2020, în care câștiga al doilea scudetto cu Juventus (în total, și-a încheiat cariera cu trei trofee, cucerind și Cupa în 2016-2017), mijlocașul central pleca definitiv de la Juventus.

În septembrie 2020, era cumpărat de Atalanta pentru 7 milioane de euro, dar nerazzurrii l-au cedat imediat, sub formă de împrumut: mai întâi la Reggiana (în Serie B), apoi la Tondela, în Portugalia.

Și, la echipa portugheză, Simone Muratore a primit vestea teribilă a bolii sale. Care acum, din fericire, a rămas doar o amintire tristă.

Iar viața merge mai departe pentru fotbalistul al cărui nume se traduce „zidarul”. Cel ce a doborât peretele de care maladia îl lipise cu spatele!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.