Mike Tyson (58 de ani) a făcut noi dezvăluiri cu privire la meciul de box pe care l-a pierdut în fața lui Jake Paul (27 de ani), în Arlington, Texas, afirmând că nu își mai amintește prea multe despre ce s-a întâmplat în ring.
În 16 noiembrie, într-o partidă de box extrem de mediatizată, care a fost transmisă de Netflix, Mike Tyson, fostul campion mondial la box, a intrat în ring cu un adversar cu 31 de ani mai tânăr, youtuber-ul Jake Paul.
Lipsită de spectacolul pe care îl au meciurile între boxerii profesioniști de valori similare, încleștarea din Arlington, Texas, s-a încheiat cu victoria lui Paul, după o decizie unanimă a arbitrilor: 79-73, 79-73, 80-72.
Mike Tyson: „Mi-am amintit că Jake s-a înclinat respectuos. Asta e tot ce îmi amintesc”
La aproape o lună după acel meci, Tyson a dezvăluit că nu-și amintește desfășurarea luptei și că a întrebat-o pe soția lui de ce a intrat în ring:
„Nu-mi amintesc prea multe din acea luptă, am pierdut un pic urma. Singurul lucru pe care mi-l amintesc este prima rundă, când am revenit bine. A doua zi, mi-am amintit că Jake s-a înclinat respectuos. Asta e tot ce-mi amintesc.
Forța lui Jake Paul? Nu-mi amintesc. Îmi lovea corpul, era foarte dureros. Mă durea și pieptul, și stomacul. A doua zi după luptă, m-am trezit și i-am spus soției mele: De ce am făcut asta?”, a declarat Tyson pentru Fox Sports Radio, fiind citat de news.ro.
Potrivit presei internaționale, Mike Tyson a câștigat aproximativ 20 de milioane de dolari pentru participarea sa în acest meci, în timp ce Jake Paul și-ar fi adăugat în conturi o sumă de 40 de milioane de dolari.
Amir, fiul lui Tyson, despre o nouă luptă: „Dacă își dorește să o facă, atunci nimeni nu îl va opri”
Amir, fiul lui Tyson, a recunoscut că dacă acesta și-ar dori să revină în ring, nimeni nu ar putea să îl facă să se răzgândească, însă a afirmat că mama lui vitregă i-a spus tatălui său să nu mai lupte.
„Cred că a terminat-o cu astea. Mama mea vitregă spune că el e gata, iar ei sunt o echipă. Sunt lucruri ce țin de relația soț-soție. E un adult și va face ce vrea. Dacă își dorește să o facă atunci nimeni nu îl va opri, fiindcă el iubește asta. Sunt mândru de el, dar evident că am fost îngrijorat”, a declarat Amir, conform Daily Mail.
{{text}}