Rapid - Gloria Buzău 2-0. Victor Angelescu, acționarul minoritar al echipei giuelștene, a vorbit despre protestul fanilor la meciul din etapa #20.
Suporterii Rapidului au protestat la adresa lui Daniel Carciug, responsabilul cu marketingul la club, după ce acesta a transmis un mesaj pe Facebook, în care a transmis că strategia trebuie să se concentreze pe fanii sub 30 de ani.
La meciul cu Gloria, suporterii i-au cerut demisia și au avut scadări jignitoare la adresa lui Carciug. Angelescu a declarat în ședința de la finalul anului va fi pusă în discuție o amendă pentru angajatul clubului.
Victor Angelescu, declarații după Rapid - Gloria Buzău
„Cred că trebuie să fie mai atent, rapidist ești și la 10 ani și la 60 de ani. Nu putem delimita în funcție de vârstă. Nu am avut încă vreo ședință, vom discuta dacă va fi amendat în această ședință”, a declarat Angelescu, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.
Acesta a fost întrebat despre asistența redusă din Giulești, puțin peste 6.800 de fani. „E frig, e și timpul săptămânii, nu e vineri sau sâmbătă, plus rezultatul din ultima etapă. Lumea mai e plecată de sărbători, deja a început să plece.
Relația cu fanii e bună, avem o relație ok cu cei din galerie. Nu vreau să comentez că ar fi două galerii sau că s-au mutat unii dintre ei. Noi ne-am dori să fie ca înainte, dar nu putem să ne implicăm noi. Fiecare facțiune decide ce și cum. Nu e ceva în puterea noastră, să influențăm noi cumva. Am avut niște discuții, dar ei decid. Noi ne-am fi dorit să fie ca înainte”, a mai declarat Angelescu.
Ciobotariu ar trebui să fie singurul transfer încercat, în rest cred că suntem acoperiți. Am făcut mai multe transferuri decât ar fi trebuit.
Boupendza este un transfer bun, e peste media campionatului. De la el se așteaptă asta, a venit cu un anumit CV, asta trebuie să arate. Sunt mulțumit, la asta mă aștept de la el. A făcut un meci foarte bun. Aștept astfel de evoluții tot mai des.- Victor Angelescu, acționar Rapid
{{text}}