Fotbal   •   Liga 2   •   FC ARGEȘ

Pleacă Dani Coman de la FC Argeș? Nemulțumirile președintelui + Explicațiile primarului: „Nu și-au onorat obligațiile”

Dani Coman traversează primele momente complicate la FC Argeș / Sursă foto: Facebook@ Cristian Gentea

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 18 decembrie 2024

Dani Coman, președintele lui FC Argeș, și-a luat prin surprindere colaboratorii, dar și pe suporterii piteștenilor, în momentul în care a anunțat că viitorul său în Trivale ar fi sub semnul incertitudinii. Ce l-a împins pe oficialul alb-violeților, văzut drept garantul revenirii în prima ligă, să ia în calcul o plecare de la Pitești?

„Există posibilitatea ca nici săptămâna viitoare să nu mă prindă la FC Argeș. Sunt un om care dau totul, mă sacrific pentru club. Dar în momentul în care nu sunt fericit, nu mai rămân.

Sunt lucruri pe care le-am discutat la început și pe parcursul celor 6 luni nu s-au întâmplat. Mă deranjează că unii oameni nu mai țin cu FC Argeș. Nu mă așteptam ca cei care iubesc clubul să nu aibă pic de empatie față de jucători, că sunt și ei oameni și mai și greșesc”, a fost anunțul brusc venit dinspre Dani Coman, într-o intervenție la iamsport.ro.

Restanțe la echipă, principala nemulțumire


În principal, Coman ar fi fost deranjat de faptul că, în momentul de față, există restanțe salariale la nivelul echipei. Fără să dea nume, oficialul alb-violeților i-a indicat cu degetul pe sponsorii echipei, cei care nu și-ar fi respectat obligațiile în raport cu echipa.

Una dintre posibilele „ținte” ale lui Coman? Însuși sponsorul Viorel Tudose!

Viorel Tudose, sponsorul principal al echipei, își exprimase în urmă cu câteva luni dorința de a deveni acționar cu drepturi pline la Pitești. În schimb, acesta amenințase cu retragerea sprijinului financiar în cazul în care dorința sa nu se materializează.

Nu o să mai comentez nimic despre FC Argeş până când nu am să devin acţionar majoritar. Se poartă discuţii şi acum, dar nu în sensul dorit de mine. Există un proverb la noi, românii: „Speranţa moare ultima, dar moarte şi ea.



- Viorel Tudose, în noiembrie, conform ziarultoparges


Pe de altă parte, există și voci din oraș care susțin, sub protecția anonimatului, că „salariile din club ar fi nejustificat de mari acum, odată cu venirea lui Coman, și că apariția restanțelor nu e neapărat o surpriză”.

Suporterii i-au reproșat apariția la meciul Rapidului

Dani Coman a fost surprins neplăcut și de momentul în care un grup al suporterilor l-a tras la răspundere pentru faptul că a acceptat să dea lovitura de start la un meci disputat de Rapid în noiembrie. Atunci, fostul goalkeeper și-a făcut apariția în Giulești și a fost recompensat cu un tricou din partea conducerii alb-vișiniilor:

„Respectul este iubire în haine simple. Domnule președinte al clubului FC Argeș Pitești, nu ați purtat la nicio ocazie la care ați fost invitat însemnele clubului care v-a format ca om și v-a oferit șansa de a vă clădi o carieră în viața fotbalului românesc, astăzi ne-ați suprins încă o dată printr-un nou «autogol"» , acceptând lovitura de începere a partidei din Liga 1.

Respectul este temelia sau, mai exact, soclul din care se înalţă statuia armoniei”, a fost mesajul transmis de grupul „Legendary Eagles”.

Dani Coman a dat lovitura de start la meciul cu giuleștenilor cu Petrolul / Sursă foto: Facebook@ Rapid 1923

„Fanii Argeșului sunt respectați. Asta trebuia să se întâmple și la FC Argeș, când eu nu eram acolo! Trebuiau să mă cheme să dau lovitura și la FC Argeș. Atunci îmi arăta respect clubul!”, a răspuns Coman la acel moment, potrivit sursei citate.

Gentea: „Nemulțumirile lui sunt legate de sponsori”

Primarul Cristian Gentea, omul care a insistat pentru aducerea în club a lui Coman, a negat în ultima sa apariție publică posibilitatea ca FC Argeș să rămână fără președinte. Edilul mărturisea în urmă cu câteva luni că Dani Coman e singurul personaj din club în care-și investește încrederea.

„Într-adevăr, Dani Coman are câteva nemulțumiri, dar nu legate de mine sau de primărie. Colaborarea dintre noi este foarte bună, noi onorându-ne partea noastră.

Nemulțumirile lui sunt legate de anumiți sponsori care nu și-au onorat obligațiile… Sunt întârzieri de vreo trei săptămâni la plata salariilor către fotbaliști, însă eu sunt sigur că această problemă se va rezolva cu siguranță, până la finalul anului. Eu personal am vorbit cu jucătorii și au înțeles situația”, a spus Gentea, potrivit inforarges.news.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.