Gigi Becali (66 de ani), patronul celor de la FCSB, a obținut în 2023 o victorie în instanță în fața lui Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua. Concret, Talpan a fost executat silit pentru 25.000 de euro și a recurs la un gest neașteptat pentru a strânge suma.
Totul a pornit după ce juristul Stelei l-a dat în judecată pe Becali pentru calomnie. A primit inițial câștig de cauză, iar patronul celor de la FCSB i-a achitat, ca despăgubiri, 30.000 de euro, în 2018.
Becali a făcut apel la această decizie, iar Judecătoria Dorohoi a schimbat decizia și l-a silit pe Talpan să-i returneze finanțatorului roș-albaștrilor suma de 25.000 de euro.
Florin Talpan, mesaj uluitor după ce a pierdut procesul cu Becali: „Vă rog să mă ajutați cu donații”
Florin Talpan a contestat această decizie, însă contestația lui a fost respinsă în urmă cu câteva zile, iar acum trebuie să achite 25.000 de euro. Ca o măsură disperată, Talpan le-a cerut ajutorul susținătorilor săi, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
El i-a rugat pe oameni să-l ajute cu orice sumă de bani pentru a strânge cei 25.000 de euro necesari. În plus, juristul a anunțat faptul că va continua războiul cu FCSB și Gigi Becali, iar latifundiarul va plăti pentru prejudiciul adus Stelei.
Începând cu anul 2014, Becali m-a jignit și m-a insultat în mod continuu, deoarece am reușit să recuperez și să apăr pentru statul român marca Steaua, numele Steaua și palmaresul echipei de fotbal a acestui mare club.
Becali nu iubește Steaua. Nu iubește poporul român și nici suporterii, fie că sunt ei fcsb-iști sau steliști. El iubește doar banii și iubește să facă bani pe „spinarea" statului român folosind istoria Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
Becali a primit milioane de euro de la UEFA pentru folosirea abuzivă a identității Stelei București, o înșelătorie despre care foarte puțini vorbesc în România.
De ce nu lasă Becali Steaua în pace? Pentru că știe foarte bine că, fără identitatea Stelei, fără marcă, nume și palmares, echipa lui, FCSB, nu reprezintă nimic. Este o echipă anonimă.
Deși Curtea de Apel București a stabilit valoarea sumei de reparație pentru prejudiciile suferite de subsemnatul la suma de 30.000 de euro, prin raportarea la drepturi nepatrimoniale încălcate, la distrugerea imaginii mele atât la nivel public, cât și privat, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, au casat în mod nelegal această hotărâre, nerespectând dispoziții legale exprese.
Ulterior, în rejudecare, culmea, pe baza acelorași probe în care mi s-a acordat valoarea prejudiciului de 30.000 de Euro, judecătorii Curții de Apel București, contrar celor dispuse de colegii lor de la Curtea de Apel București, mi-au dat o valoare de reparație de doar 5000 de euro, pentru tot prejudiciul suferit, considerând limbajul vulgar și faptele lui Becali de mică gravitate.
5000 euro reprezintă o pedeapsă insignifiantă pentru prejudiciile pe care mi le-a produs Becali, prejudicii care se întind pe o perioadă de 10 ani de zile. Iar asta îmi arată că în sistemul nostru judiciar există judecători pentru care legea nu există și pentru care simpatiile pentru persoane precum Becali țin loc de lege.
Voi apăra mereu interesele Clubului Sportiv al Armatei Steaua, nu doar ale echipei de fotbal Steaua, dar și ale statului român. Nu mă voi da bătut niciodată. Dar sunt un singur om și am nevoie de ajutor.
Am primit zeci de mesaje de îmbărbătare de la suporteri și le mulțumesc pe această cale. Unii suporteri s-au și oferit să mă ajute, ca să pot să muncesc, să îmi fac treaba în continuare, ca să pot să câștig în continuare procesele care au mai rămas între Steaua și Becali și ca să pot să apăr Steaua. Și am decis să accept ajutorul lor.
Pe cei care doresc să îmi fie alături, ca să pot continua această luptă, îi rog să mă ajute cu donații pe care să le depună în conturile: RO64BRDE410SV25213684100 - lei RO73BRDE441SV49479824410 - euro. Sunt executat silit pentru suma de 25.000 de euro și 9.204 lei pentru că cel care a încercat să distrugă Steaua a crezut că mă va cumpăra. NU MĂ VA CUMPĂRA!
Cu ajutorul vostru, voi trece peste acest hop. Mai departe, îl anunț pe Becali că acum sunt și mai motivat să îi închid CLUBUL INFRACTOR. Îl asigur că va plăti prejudiciul de 37 milioane euro pe care i l-a produs Stelei și statului român și chiar mai mult!
- parte din mesajul lui Florin Talpan, publicat pe pagina lui de Facebook
{{text}}