Edward Iordănescu, 46 de ani, a fost desemnat Antrenorul Anului 2024 în cadrul galei Superlativele GSP, devansându-i în urma complexului proces de vot pe Răzvan Lucescu și Elias Charalambous.
Selecționer al echipei naționale a României până la finalul Campionatului European din vară, Iordănescu a obținut primul loc la 4 dintre cele 5 categorii de votanți. Numai în rândul cititorilor a ratat prima treaptă a podiumului, fiind al patrulea acolo, după Zeljko Kopic, Elias Charalambous și Mircea Lucescu.
În cadrul galei, trei jurnaliști ai Gazetei Sporturilor, directorul Ovidiu Ioanițoaia, reporterul Eduard Apostol și redactorul Daniel Grigore, au dezbătut cine ar fi trebuit să primească trofeul cu o mare tradiție, explicându-și preferințele.
3 jurnaliști GSP, 3 alegeri diferite pentru Antrenorul Anului » Argumentele fiecăruia: „Mircea Lucescu, pentru curajul de a prelua naționala la 79 de ani”
Ovidiu Ioanițoaia: „Întâi de toate, este o anchetă atât de amplă, cu răspunsuri venite de pe multiple paliere, încât votezi una, iar verdictul este altul. În privința Antrenorului Anului, eu l-am votat pe locul 1 pe Mircea Lucescu. Cred că se subînțelege de ce. Suntem din aceeași generație, ne leagă o prietenie de 50 de ani. În plus, se justifică opțiunea mea prin faptul că discutăm despre al treilea cel mai galonat antrenor din istoria fotbalului mondial, depășit ca număr de trofee doar de Alex Ferguson și Pep Guardiola.
Discutăm despre actualul selecționer al echipei naționale, cu un palmares de 6 meciuri și 6 victorii anul ăsta, chit că una dintre ele este obținută la «masa verde». L-am votat pe Mircea Lucescu nu doar pentru CV-ul lui fabulos și personalitatea lui, ci și pentru curajul de a prelua echipa națională la vârsta de 79 de ani, acest neastâmpăr, într-un moment când alții au deja 10-15 ani de când își plimbă nepoții prin parc sau joacă belotă”.
Eduard Apostol: „Opțiunea mea numărul 1 a fost Răzvan Lucescu, cel mai bun în 2024 din punctul meu de vedere pentru scenariul hollywoodian pe care l-a pus în practică cu PAOK Salonic, câștigarea campionatului în Grecia, un campionat de top. A fost un final cu happy end, patru victorii la rând, una mai importantă și fabuloasă decât cealaltă.
Răzvan Lucescu a reușit să izbândească din nou după o pauză de 5 ani, într-un loc în care există o presiune fantastică. Gândiți-vă la o presiune à la Gigi Becali, dar multiplicată. Și presiunea nu vine de la o singură persoană. Sunt patronul Savidis, fiul lui, apoi suporterii lui PAOK, toată comunitatea din Salonic, rivala locală, plus rivalii din Atena, Olympiakos, AEK și Panathinaikos. Ei bine, pe toate le-a subordonat și manageriat foarte bine. Victoria lui a fost peste campionatul câștigat în ediția 2018/2019”.
Daniel Grigore: „Eu l-am ales pe Edward Iordănescu ca cel mai bun antrenor al anului 2024, în primul rând pentru că a reușit cea mai mare performanță sau cel mai bun parcurs din istoria recentă a echipei naționale. A câștigat grupa preliminară, una din care a făcut parte și Elveția, pe care a învins-o la București, iar ulterior a câștigat și grupa de Euro.
Practic, Edward Iordănescu a avut de câștigat sau de abordat bine 3 meciuri din acest an: două dintre meciurile din grupă, astfel încât să mergi mai departe, respectiv primul meci din fazele eliminatorii. Două meciuri le-a jucat bine: cel cu Ucraina, pe care România l-a câștigat de o manieră convingătoare și entuziasmantă, cea mai mare victorie a echipei noastre naționale la un turneu final, respectiv meciul cu Slovacia. Îți trebuia un egal, iar naționala a făcut un meci decent spre bun. Au mai fost și 20-25 de minute bune cu Olanda. Acolo s-a văzut diferența de calitate individuală, pe care un antrenor poate să o compenseze doar până într-un anumit punct.
Pe lângă asta, trebuie să nu uităm că Edward Iordănescu a creat platforma pe care Mircea Lucescu a venit și a construit ulterior campania extraordinară, de altfel imaculată, din Liga Națiunilor. A folosit în majoritatea meciurilor aceiași jucători pe care-i folosise Iordănescu. E clar că a lăsat lucruri bune în urmă, pe care se poate construi. Asta a spus că vrea să lase în urmă, o moștenire trainică, și asta mi se pare că a făcut. A lăsat în urmă o senzație de profesionalism, de apartenență la grup, de coeziune, și merită toate laudele pentru ce a reușit”.
Edi Iordănescu a fost desemnat „Antrenorul anului” pentru al doilea an la rândCLASAMENTUL GENERAL ANTRENORUL ANULUI
1. Edward Iordănescu | 22p |
2. Răzvan Lucescu | 15p |
3. Elias Charalambous | 14p |
4. Mircea Lucescu | 7,5p |
5. Ioan Ovidiu Sabău | 6p |
6. Zeljko Kopic | 5p |
7. Florin Maxim | 4,5p |
8. Daniel Pancu | 1p |
{{text}}