Alex Dobre și Cristi Manea s-au declarat „puțin supărați” de faptul că Rapid a fost învinsă de CFR Cluj, scor 0-2, în ultima etapă a grupelor Cupei României, dar privesc cu încredere sper derby-ul cu Dinamo, care se va juca duminică, 22 decembrie, de la 20:00.
Chiar dacă au pierdut acest meci, giuleștenii au motive de bucurie. De pe locul secund în Grupa A, vor întâlni Metalul Buzău în sferturi. Dacă ar fi terminat pe prima poziție, ar fi înfruntat un adversar mult mai dificil: CSU Craiova.
Cei doi fotbaliști ai giuleștenilor consideră că Rapid putea obține mult mai mult în acest meci și spun că acum se concentrează pe următorul obiectiv al echipei: victorie în derby-ul cu Dinamo.
Dobre și Manea l-au felicitat pe Dan Șucu pentru faptul că a preluat clubul Genoa, din Serie A.
Alex Dobre, după Rapid - CFR Cluj: „Este o atmosferă bună, ne bucurăm de calificare”
„Este o atmosferă bună, ne bucurăm de calificare. Suntem și un pic supărați că nu am câștigat, dar mergem mai departe spre obiectiv. Mi s-a părut un meci bun, intens, fiecare jucător a dat totul. Consider că puteam să câștigăm, dar ce să facem?
Pe noi ne interesează următorul meci, nu stăm să ne gândim cu cine picăm. Luăm meci cu meci și ne gândim să le câștigăm pe toate. Am jucat la victorie, pentru că atunci când ai o mentalitate de învingător, de concentrezi pe victorie. Cu Dinamo vom da ce avem mai bun pentru cele 3 puncte. Îl felicităm pe domnul Șucu, doamne ajută să fie bine”, a spus Alex Dobre, la Prima Sport.
Cristi Manea, după Rapid - CFR Cluj: „Mergem mai departe și privim cu încredere spre următorul meci”
„Suntem puțin supărați pentru că am pierdut. Mergem mai departe și privim cu încredere spre următorul meci. Noi am jucat să câștigăm, cred că s-a văzut, după părerea mea am avut și un penalty acolo la mine. Am jucat la victorie, am pierdut, dar măcar am încercat să jucăm fotbal. Vă dați seama că vor fi schimbări multe cu Dinamo.
Avem nevoie să câștigăm. Cu o victorie, urcăm pe loc de play-off. Chiar dacă nu a fost stadionul plin, s-a auzit destul de bine. Sunt lângă noi, la bine și la rău. M-am bucurat pentru domnul Șucu, m-a făcut să fiu mândru că sunt român. Dacă vom avea evoluții foarte bune, de că să nu ajungă un jucător de la Rapid la Genoa? Sau invers”, a spus Manea, la Prima Sport.
{{text}}