U Cluj a remizat cu Sepsi, scor 0-0, și a ratat șansa de a se asigura matematic că va fi campioană de Crăciun. Pentru a termina anul pe primul loc, elevii lui Sabău au nevoie ca Dinamo să nu câștige duminică cu Rapid.
Primele minute au fost marcate de intrarea inconștientă a lui Florin Ștefan, care l-a atacat prin alunecare pe Masoero, ducându-se cu talpa direct pe gamba sud-americanului. Florin Andrei a revăzut faza la monitor și l-a eliminat imediat pe Ștefan.
GALERIE FOTO. Florin Ștefan, intrare inconștientă în Sepsi - U Cluj
Clujenii au pus imediat stăpânire pe joc, ajutați de pasul în spate făcut de covăsneni. Vladislav Blănuță a trecut de 3 ori pe lângă gol până în pauză. În minutul 9, atacantul care aparține de FCU Craiova a șutat cu stângul din interiorul careului, dar mingea s-a dus în plasa laterală.
Atacantul liderului din Superliga a avut două șanse de gol în prelungirile primei părți: o minge scoasă de pe linia porții de Denis Ciobotariu și o lovitură de cap prinsă de Niczuly.
Imediat după revenirea de la vestiare, Alex Chipciu și-a încercat norocul din afara careului, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă. Au urmat apoi minute bune în care clujenii au avut posesia, au plimbat mult mingea, dar fără să producă mari emoții în careul covăsnean. Nu au dat impresia că joacă în superioritate numerică și o victorie îi poate face campioni de Crăciun.
Minutul 84 a adus o ocazie imensă, cu două mingi scoase de pe linia porții de apărătorii covăsneni. În minutele de final, oaspeții au continuat să preseze, dar elevii lui Valentin Suciu au rezistat până la ultimul fluier. Punct imens obținut de Sepsi, într-un meci în care a jucat în fața liderului cu un om în minus din minutul 5!
FINAL. Sepsi - U Cluj 0-0
Eliminare: Florin Ștefan (5)
Sepsi - U Cluj, echipele de start:
Sepsi: Niczuly - Haruț, Ciobotariu, F. Ștefan - Oteliță, Siger, Mino, Dumitrescu - Oberlin, Neskovic, C. Matei
Rezerve: Gyenge, Gedo, Oroian, Hajdin, Popșa, Kallaku, Drăghiceanu, Breij, M. Coman, Cîmpean
Antrenor: Valentin Suciu
U Cluj: Gertmonas - Oancea, Masoero, I. Cristea, Chipciu - Simion, Bic - Rață, Nistor, Thiam - Blănuță
Rezerve: Gorcea, Mitrea, Lasure, O. Popescu, Codrea, Oaidă, Bota, Silaghi, Tchassem, Bettaieb, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Stadion Sepsi OSK
Arbitru George Găman (Craiova). Asistenți Adrian Popescu (Craiova), Florian Vișan (Galați)
Arbitru VAR Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR Stelian Slabu (Brașov)
{{text}}