Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Primul antrenor dispus să-l înlocuiască pe Dan Petrescu: „Mă simt legat de CFR Cluj” + Adrian Mutu, luat la țintă: „Falimentar!”

Dan Petrescu

Articol de Romeo Ene   —  vineri, 20 decembrie 2024

CFR Cluj traversează o perioadă complicată în acest sezon sub comanda lui Dan Petrescu (56 de ani). Deși a obținut joi calificarea în sferturile Cupei României Betano, situația nu este atât de roz în campionat, acolo unde vicecampioana se află pe locul 5, cu 32 de puncte după 20 de etape. În ultimele zile s-a discutat despre demiterea lui Dan Petrescu după ultimul meci din 2024.

Andrea Mandorlini (64 de ani), fostul tehnician al ardelenilor, este primul care și-a manifestat intenția de a reveni în Gruia. Anunțul vine în contextul în care șansele ca „Bursucul” să mai continue în 2025 pe banca CFR-ului sunt nule.

Andrea Mandorlini, gata să revină la CFR Cluj: „Nu am vorbit cu nimeni de la club, dar sunt foarte legat de oraș”

Decizia în legătură cu Dan Petrescu va fi anunțată după meciul de duminică cu Oțelul Galați. Cristi Chivu și Andrea Mandorlini ar fi variantele agreate de Neluțu Varga, finanțatorul CFR-ului, iar italianul nu ar spune nu unei reveniri pe banca echipei.


„Nu am vorbit cu nimeni de la club. Nu știu nimic, dar sunt în continuare foarte legat de oraș. Vedem, așteptăm. În fotbal se schimbă multe lucruri, foarte repede. Nu mă ascund că mă simt legat de CFR și îmi pare rău că lucrurile nu merg bine acum, dar așa e fotbalul. Nu poți știi ce se întâmplă”, a declarat Mandorlini, pentru ProSport.

Andrea Mandorlini

Adrian Mutu, luat la țintă de Mandorlini: „Atunci a fost momentul falimentar”

Antrenorul italian l-a criticat pe Adrian Mutu (45 de ani) pentru felul în care a gestionat perioada petrecută pe banca ardelenilor. Mutu a fost cel care i-a luat locul pe banca CFR-ului, însă nu a rezistat decât câteva luni, după ce și-a dat demisia în urma insuccesului cu Corvinul Hunedoara, din Cupa României Betano.


„Nu îmi place să vorbesc de alții, dar partea mai rea a fost cu Mutu. A fost falimentar felul în care s-a gestionat atunci echipa. Cu acea eliminare din Cupă și relaționarea cu jucătorii. A fost foarte rău. Cu Dan, lucrurile s-au ameliorat, dar a fost o fază intermediară. Momentul falimentar a fost atunci, cu Mutu”, a adăugat italianul.

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.