Fotbal   •   Liga 1   •   GLORIA BUZĂU - CRAIOVA 0-2

Universitatea Craiova șchiopătează, dar câștigă contra Gloriei Buzău » Oltenii le devansează pe Dinamo și FCSB și urcă pe locul 2

+36 Foto
Gloria Buzău - Universitatea Craiova, în runda #21 din Superligă » Oltenii deschid scorul la finalul unei faze superbe

Articol de Cezar Titor   —  sâmbătă, 21 decembrie 2024

Universitatea Craiova s-a impus contra celor de la Gloria Buzău, scor 2-0. Luis Paradela și Ștefan Baiaram au fost autorii reușitelor trupei lui Costel Gâlcă. Deși buzoienii au dominat în partea secundă, „leii” au gestionat eficient avantajul din prima repriză și au obținut toate cele trei puncte în Crâng.

Buzăul nu e în Moldova, dar s-ar putea să fie în Liga a 2-a

Buzoienii au jucat ca niciodată și au pierdut ca întotdeauna. Oltenii, mai inteligenți, încheie anul en fanfare: 3 victorii consecutive și urcă, cel puțin temporar, pe treapta a doua în ierarhia Superligii.

De cealaltă parte, bate vântul a demitere în Crâng: „lanterna roșie” la finele lui 2024, 16 puncte și cele mai multe goluri primite, 33.


Cuba Libre oltenească

Decorul din Crâng aducea mai degrabă aminte de deșertul pe care îl traversau fremenii în pelicula sau seria de nuvele „Dune”: porțiuni întregi fără iarbă, veritabile tranșee, suprafață propice pentru accidentări nedorite, chiar înainte de vacanța invernală.

Oltenii au început partida în forcing ofensiv, beneficiind de prima lovitură de colț în secunda 37. Buzoienii nu au capitulat și au încercat să construiască. În al optulea minut de joc, șutul violent al lui Jipa, fotbalist împrumutat de la Hermannstadt, a fost aproape să îl surprindă pe Laurențiu Popescu, care a avut dificultăți în a reține.

Curajos start de partidă pentru buzoieni, chiar dacă exprimarea era oarecum stângace. Încă se simte din plin absența lui Costică Budescu. În primul sfert de oră al duelului, să consemnăm și dublajul aproape disperat al apărătorilor buzoieni la Alex Mitriță, cea mai periculoasă armă din arsenalul lui Costel Gâlcă.


În minutul 19, după ce s-au lovit de o replică bună a buzoienilor în prologul partidei, jucătorii ofensivi ai Craiovei au ieșit la rampă. Mitriță și Baiaram au colaborat excelent, cel din urmă i-a pasat ideal cubanezului Paradela, a cărui lovitură de cap a schimbat tabela: 1-0 pentru „leii” din Bănie.

În minutul 41, craiovenii au fost aproape să își dubleze avantajul, tot la finele unei acțiuni frumos lucrate. Baiaram l-a lansat în adâncime pe Paradela, acesta l-a servit ideal în fața porții pe Ivan, a cărui execuție pretențioasă, cu călcâiul, a fost salvată de Greab.

În ultimele minute ale primei părți, alb-albaștrii au survolat continuu în proximitatea careului buzoian, însă băieții lui Neagoe au evitat să primească al doilea gol. La intrarea la cabine, 1-0 pentru Universitatea Craiova. Diferența o făcea exoticul Luis Paradela.

Fusei dominat, făcui 2-0

Debutul mitanului secund a fost unul nefericit. Paradela a aterizat oribil în urma unui duel aerian, acuzând dureri la nivelul genunchiului drept. În dulcele stil clasic, spectatorii buzoieni l-au apostrofat pe acesta, odată ce a ajuns pe tușă. Paradela a fost înlocuit de puștiul David Barbu, originar chiar din Craiova.

În minutul 52, la capătul unei acțiuni prelungite, oltenii au trecut pe lângă 2-0, însă șutul lui Ivan din careul mic a fost blocat de Puerto, cel care a intrat pe teren în minutul 25, după accidentarea lui Mike Cestor. Stan, atacantul împrumutat de la Rapid, a fost aproape să șocheze Craiova și să egaleze.

Ciranni a trimis excelent din bandă, însă fotbalistul împrumutat de la Rapid a lovit prost balonul din șase metri. Oltenii, o doză de indolență în partea a doua. În minutul 56, Matos, debordând de curaj, a șutat de la peste 35 de metri, ratând cu puțin ținta. În mod surprinzător, oltenii se lăsau dominați în Crâng.

Treptat, buzoienii au urcat liniile. După o oră de joc, Gloria era arhiprezentă în ultima treime adversă. În minutul 63, după ce Căpățînă s-a complicat inutil la 20 de metri de poartă, Dragoș Albu a șutat excelent de la marginea careului, însă Laurențiu Popescu a fost în post.

În partea a doua, părea mai degrabă că juca generația Buzăului din 1984, cu Șumulanschi, Ghizdeanu, Dudu Georgescu, Marcu sau Cramer, în timp ce formația din inima Olteniei părea să se fi întors la rădăcinile de pe Extensiv, unde juca echipa la revenirea în elita fotbalului românesc.

În minutul 85, Buzăul a fost aproape de a egala, însă Dumitrașcu nu a avut suficient de multă încredere în coechipierul său, Dobrosavlevici, sărind în contratimp pentru a-i intercepta centrarea excelentă.

Până la urmă, catenaccio-ul lui Gâlcă a dat roade. Italienește, oltenii au marcat golul doi în prelungiri, Barbu, a cărui vârstă nu s-a văzut la această fază, i-a pasat în fața porții lui Baiaram, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate.

Gloria Buzău - Universitatea Craiova 0-2

  • Marcatori: Luis Paradela 19' (assist - Ștefan Baiaram), Ștefan Baiaram 90+1' (assist - David Barbu)

  • Așa cum GSP anunța de dimineață, gazonul din Crâng se prezintă în condiții deplorabile, fapt observabil și în ultimele partide ale trupei roș-albastre. Porțiuni întregi din teren sunt dezgolite de iarbă, iar jucătorii vor fi predispuși la accidentări. Sunt informații că buzoienii s-au antrenat acolo toată săptămâna și nu au menajat terenul. Inclusiv Eugen Neagoe, tehnicianul gazdelor, mărturisea că jucătorii săi „merită condiții mai bune de joc”.

  • Aproximativ 1.500 spectatori sunt prezenți în tribunele arenei, de înțeles ținând cont de apropierea față de Crăciun, dar și de temperaturile scăzute. La startul partidei, patru grade indicau termometrele la Buzău.

  • Înainte de primul fluier al disputei, Eugen Neagoe, fost antrenor în Bănie, și-a salutat foștii elevi.

  • CLICK AICI pentru cele mai importante statistici.

Gloria Buzău - Universitatea Craiova, echipele de start:

Gloria Buzău (4-2-3-1): Greab - Ciranni, Turda, Cestor, Dumitrașcu - Akhmatov, Dr. Albu - Jipa, Tavares, I. Gheorghe - Matos

Rezerve: Railean, Dobrosavlevici, Ferreira, Pîrvulescu, Stan, Puerto

Antrenor: Eugen Neagoe

  • Lazar și Ișfan, jucători împrumutați de la Universitatea Craiova, nu vor face parte din lot, având o clauză în contract în acest sens.

Universitatea Craiova (4-2-3-1): I. Popescu - Mora, Maldonado, Zajkov, Bancu - Oshima, Căpățînă - Baiaram, Mitriță, Ivan - Paradela

Rezerve: Lung jr., Vlădoiu, Screciu, Iago, Gaspar, Ndong, Badelj, Sierra, Barbu, Bană, Cicâldău, Koljic

Antrenor: Costel Gâlcă

Arbitru: Andrei Moroiță

Asistenți: Romică Bîrdeș și Valentin Dumitru

Arbitru VAR: Sorin Costreie

Asistent VAR: Valentin Porumbel

Rezervă: Andrei Antonie

Observator: Liviu Ciubotariu

  • În tur, formația din Bănie s-a impus cu 5-1 pe „Ion Oblemenco” în fața roș-albaștrilor. Au marcat atunci Maldonado, Bană, Mitriță, Anzor și Căpățînă, în timp ce Budescu a marcat pentru buzoieni.

  • Trupa din Crâng este „lanterna roșie” a Superligii, cu 16 puncte după 20 etape: 4 victorii, 4 remize și 12 eșecuri. Alb-albaștrii sunt pe poziția a patra, cu 32 de puncte.

1victorie au oltenii în ultimele 7 deplasări: UTA Arad - Universitatea Craiova 1-2 (25.11.2024)

10partide are Eugen Neagoe, din postura de tehnician, împotriva Universității Craiova, bilanțul fiind unul negativ: 2 victorii, 2 remize și 6 eșecuri

1990-1991este sezonul la finele căruia Eugen Neagoe a câștigat eventul în tricoul formației din Bănie

Cum arată clasamentul la zi în Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.