„Tata era navigator, la antrenamente mă ducea bunica” » Omul din poarta „Regelui” își spune povestea pentru GSP.RO: „Am avut concurență puternică, dar nu mi-a fost niciodată frică”

După un deceniu în care a luptat pentru postul de titular, Alexandru Buzbuchi (31 de ani) este portarul numărul 1 de la Farul Constanța. La începutul acestui an, a profitat de plecarea lui Marian Aioani la Rapid și a arătat că „Regele” se poate baza pe el # „Buzu”, așa cum este alintat de colegi, a acceptat să dezvăluie pentru GSP.ro, într-un interviu exclusiv, de ce și-a ales această carieră, care a fost momentul cel mai important al carierei sale și ce ținte și-a fixat pentru viitor

Crescut la doar câteva minute distanță de vechiul stadion din Constanța, Alexandru Buzbuchi avea ceva mai mult de 7 ani când a ajuns la fotbal. Nu la echipa-fanion a orașului, Farul Constanța, ci la Palatul Copiilor. Ca orice copil, a început cu dorința de a da cât mai multe goluri, dar a ajuns în cele din urmă în poartă din propria dorință.

„Nu am fost portar de la început, dar nu era niciunul la grupa noastră și, la fiecare antrenament, antrenorul nostru, domnul Mateescu, ne întreba pe rând care vrea să stea în poartă. Într-o zi, am ridicat și eu mâna și am zis că vreau să încerc. Am intrat în poartă și de atunci nu am mai ieșit.

Ceva m-a atras și m-a făcut să rămân în poartă. Îmi plăcea foarte mult să mă arunc, mai ales când vedeam că mai și apăr ceva. Pe vremea aceea, jucam în sală, pe o suprafață mai puțin dură, nu afară, pe ciment sau pământ. Nu mă loveam prea tare”, mărturisește goalkeeperul constănțean.

Șocul de la Academia Hagi

Mutarea la Academia Hagi a venit mult mai târziu, în 2009, când proiectul lui Gică Hagi a plecat la drum. „Când am venit nici nu exista baza sportivă. Mergeam la Iaki, ne schimbam și ne antrenam unde găseam stadion, la CFR, la Voința”, își amintește.

„Primul meu antrenor de la Academie, domnul Doru Carali, fusese antrenor la Elpis, eram adversari și voia să mă ia la echipa lui. Am fost și în cantonament cu ei, tot încerca să mă transfere. Când a apărut Academia, au fost propuși trei portari la grupa mea de vârstă și am fost unul dintre ei. Când am venit, am avut un șoc, pentru că erau cu totul alte condiții decât la Palatul Copiilor. Acolo, pur și simplu, ne strângeam la fotbal, chiar dacă aveam deja vreo 16 ani. Aici am văzut exerciții de formare, scărițe, gărdulețe și tot felul de chestii care te făceau să te simți fotbalist", își amintește portarul.

Concurența era destul de puternică, dar în cele din urmă a devenit titular și la echipa de club, și la naționala de juniori: „Mai erau încă doi portari, Alexandru Popa, venit de la FC Argeș, și, dacă nu mă înșel, Răzvan Vajda, un băiat de la Arad”.

„Alex era titular la lotul național la categoria noastră de vârstă. Am avut și eu contact cu lotul, pentru că se făceau selecții în toată țara, apoi ne strângeau pe toți la Mogoșoaia, unde se formau patru echipe și se disputa un turneu. Așa se făcea lotul și el era titular. Încă nu știam multe lucruri, încă învățam.

Nici nu mă gândeam că voi ajunge la echipa mare. M-a ajutat mult și domnul Emil Dobre, este omul care a avut cel mai mare cuvânt în dezvoltarea mea și este de la început alături de mine. Treptat, am devenit titular la vârsta mea, am ajuns și titular la naționala de juniori și la tineret”.

Debut de vis cu parade fabuloase: „Nu am luat gol și am făcut meciul vieții”

Primul meci oficial la seniorii Viitorului a venit pe 18 octombrie 2012, în fieful campioanei de atunci, CFR Cluj. Iar debutul a fost perfect, cu o victorie la limită a constănțenilor, 1-0, adusă și de paradele sale între buturi.

„Nu o să uit niciodată. Nici nu trebuia să joc eu, ci Cosmin Vîtcă. Înainte de ultimul antrenament, a venit domnul Cătălin Anghel și mi-a spus că eu o să apăr. Nici nu știam cum să reacționez. Pe de o parte mă bucuram, dar m-au luat emoțiile. Eram fiert, nici nu prea am dormit în acea noapte. Mi-am sunat prietenii și i-am anunțat.

Nu am luat gol și am făcut meciul vieții. A fost unul dintre momentele care mi-au marcat cariera. Următorul a fost acasă, cu Pandurii Târgu Jiu, și tot așa, nu am luat gol și am și apărat o lovitură de pedeapsă”, spune cu mândrie constănțeanul.

Influența lui Răzvan Pleșca

De-a lungul anilor, a fost însă nevoit să-și aștepte rândul pentru a avea șansa de a juca. Mai mult, a trebuit să meargă la Gaz Metan Mediaș, unde a putut să acumuleze experiență la nivelul primei ligi.

„În ultimul sezon nu jucasem deloc și am zis că este timpul să fac acest pas. Am zis că poate că o schimbare va fi benefică și a fost o experiență care m-a ajutat sută la sută. Știu că se spune că portarii se maturizează mai târziu, dar trebuie să și joci! Am avut și un coleg care m-a ajutat, Răzvan Pleșca, pe care l-am prins în ultimul an din carieră”, dezvăluie Buzu.

Chiar mi-a părut rău că nu am avut ocazia să-l prind mai mult, deși mi-ar fi fost greu să fiu titular. O persoană extraordinară și un portar foarte bun, cu o constanță extraordinară, cu peste 350 de meciuri în prima ligă. Când a auzit că vin la Mediaș, m-a sunat. Faptul că am fost alături de el m-a ajutat enorm și mi-a influențat cariera. Încercam să copiez anumite lucruri care îmi plăceau

Alexandru Buzbuchi, portar Farul

Șansă fructificată: „Mi-am așteptat rândul un an, în care m-am antrenat bine”

S-a întors acasă cu hotărârea de a lupta pentru titularizare, iar când s-a ivit oportunitatea, nu a lăsat-o să-i scape din mâini.

„Eram pregătit. Mi-am așteptat rândul un an, în care m-am antrenat bine, și am făcut meciuri bune și în Cupa României, și în amicale, dar știam că el este titular. Când am auzit că pleacă Marian, am fost fericit că Mister mi-a oferit încrederea sa și s-a bazat pe mine”, recunoaște portarul Farului.

Chiar dacă actualul sezon nu este unul prea reușit pentru alb-albaștri, s-a remarcat prin siguranța pe care o dă apărării. Și speră că lucrurile se vor regla până la urmă pentru formația de pe Litoral:

„Nu cred că este cineva fericit în echipă că am primit multe goluri în acest sezon, dar continuăm să luptăm pentru un loc în play-off. Este un campionat foarte echilibrat, în creștere, în care toate echipele își doresc mai mult să joace fotbal”.

INTERVIU EXCLUSIV. Alexandru Buzbuchi: „Îmi doresc să fiu portarul Farului la primul meci pe noul stadion!”

- Buzu, cum a fost copilăria ta, ca un puști care juca fotbal?

- Tata era navigator, mama mai mereu la muncă, așa că la antrenamente mă ducea bunica. Nici nu era departe de casă, ajungeam repede pe jos. Părinții îmi spuneau mereu să-mi văd de școală. Eram coleg la Palatul Copiilor cu un alt băiat care era foarte bine văzut, Amet Enghin, care a jucat apoi și la Farul. El a plecat la Școala de Fotbal a lui Marius Lăcătuș și mi-a zis că vorbește cu cei de acolo să mă ia și pe mine. I-am spus mamei mele și bineînțeles că nu a fost de acord, pentru că eram prea mic, aveam cam 14 ani. Am plâns, m-am închis în cameră și nu mai voiam să ies afară. Până la urmă, a fost decizia bună.

- Când l-ai întâlnit prima oară pe Gică Hagi?

- În 2009, când am venit la Academie. Îmi amintesc că făceam glume, că nu mă mai spăl pe mâini, după ce a dat noroc cu noi. Nu m-aș fi gândit niciodată că voi avea parte de o asemenea întâlnire. L-am prins pe vremea când juca, dar nu-mi aduc aminte prea multe, că eram mic. Doar despre ultimul EURO, din 2000, mai am ceva amintiri, de la acel "roșu" nemeritat cu Italia.

- Cum te-ai simțit că erai antrenat de Gică Hagi?

- La început nu era încă pe bancă, ci doar patronul echipei. Oricum, ne știa pe toți, că venea des la antrenament. Chiar dacă îl știam deja de câțiva ani, tot am simțit emoții când a început să ne antreneze. Câți au șansa aceasta, de a fi pregătiți de un fost jucător al unora dintre cele mai mari echipe din lume?

- Practic, ești printre cei mai vechi din lot?

- Da, cu Țîru, cu Iancu, dar eu am stat mai mult la club, ei au mai plecat. Știu tot, mă simt ca acasă. Din cel mai tânăr, am ajuns să fiu printre cei mai în vârstă. Mai sunt Denis Alibec și Cristi Ganea și cam atât.

- Cum sunt antrenamentele cu Ștefan Preda?

- Este plăcut să te pregătească un portar care a fost la un Campionat Mondial, și unul foarte bun! Muncim, glumim, este o atmosferă bună, care ne ajută, pentru că antrenamentele sunt foarte grele.

„Vreau un titlu cu mine pe teren!”

- De-a lungul anilor însă, ai fost nevoit să-ți aștepți rândul pentru a fi din nou titular.

- Am avut și concurență puternică, dar nu mi-a fost niciodată frică. Am încercat să mă concentrez asupra mea. Sigur, au existat și momente în care mi-am pierdut un pic motivația, pentru că nu-ți convine când nu joci. Fiecare dintre noi crede că merită mai mult, câteodată crezi că ți se face o nedreptate, dar toate fac parte din cariera noastră.

- La un portar se văd mereu greșelile. Este greu?

- Lumea poate nu-și dă seama exact cum este să fii portar, dar mie îmi place acest lucru. Mă face mai responsabil, mai concentrat. Este cel mai greu să știi că o greșeală a ta poate decide meciul. Este presiune, dar în același timp o iau ca pe o provocare și vreau să arăt că fac față. Încerc să fiu echilibrat și după o intervenție bună, și după una mai puțin reușită.

- Ai deja două titluri de campion în palmares.

- La primul am jucat mai mult, la al doilea am prins doar un meci. Aș dori să iau un titlu de campion cu mine pe teren și să joc în grupele unei cupe europene, pentru că m-aș simți împlinit.

- Ai avut oferte de transfer de la echipele mari din țară?

- Au fost niște zvonuri cu Steaua, atunci când debutasem și făcusem niște meciuri foarte bune. Și mi s-a spus de o ofertă de la Petrolul Ploiești, când era antrenor domnul Cosmin Contra.

„Un debut la națională ar fi extraordinar!”

- Mai speri la națională?

- Chiar dacă este un clișeu, orice jucător visează să ajungă la echipa națională. Mai ales acum, când sunt rezultate și victoriile vin pe bandă rulantă. Oricine își dorește să fie în angrenajul naționalei. Am fost și eu pe acolo, nu am apucat să debutez, dar mi-a plăcut foarte mult și mi-aș dori să mă întorc.

- Te-ar tenta o ofertă din străinătate?

- Nu am fost plecat la o echipă peste hotare și mi-aș dori o astfel de experiență. Dar important este să joc cât mai bine pentru Farul și să ne îndeplinim obiectivele. Dacă avem rezultate, poate să vină și o ofertă de afară.

- Care este portarul tău preferat?

- Buffon mi-a plăcut cel mai mult. Și starea de spirit, mereu cu zâmbetul pe buze, chiar dacă era concentrat. Poate că fizic ești ajutat nativ, dar mental să ai o carieră ca a lui mi se pare incredibil. Din țară, Pleșca, el a avut sezoane foarte bune și era cel puțin în Top 3 al portarilor din România.

- Care este visul tău?

- Mi-aș dori să fiu portarul Farului la primul meci pe noul stadion din Constanța. Acesta este pe primul loc acum, dar și un debut la națională ar fi extraordinar.

- Ai deja 31 de ani. Te-ai gândit ce vei face după retragere?

- Minimum 5-6 ani aș vrea să mai joc, nu mă gândesc de acum la retragere. Am vorbit și cu Răzvan Pleșca despre ce aș putea face după încheierea carierei, dar este prea devreme. Pe primul loc ar fi antrenor de portari, dacă nu m-aș apuca de ceva în afara fotbalului.

„O să vă povestesc și cum am învățat să dansez pamporea”

Una dintre modalitățile prin care marile succese au fost sărbătorite de constănțeni în vestiar a fost dansul tradițional armânesc, pamporea.

Iar Alexandru Buzbuchi povestește cum a învățat să danseze în timpul unei vacanțe în Insulele Canare: „Pe jumătate, din partea tatălui, sunt armân. Dar pentru că tata era plecat mult timp, nu am reușit să învăț să vorbesc bine. Înțeleg, dar îmi pare rău că nu pot să și vorbesc armâna. O să vă povestesc și cum am învățat să dansez pamporea. Urma să mă însor și, cu o iarnă înainte, am plecat în vacanță în Tenerife cu niște prieteni. Nu erau armâni, dar ei știau să danseze, așa că m-am ambiționat. Iar acum, la petreceri, când se pune pamporea, sunt primul pe ring”.

„Un sentiment incredibil!”

Anul trecut, portarul Farului și soția sa, Alexandra, au devenit părinți, iar Buzu mărturisește că reprezintă cel mai frumos sentiment pe care l-a trăit:

Am o fetiță, Arina, și sunt foarte fericit. Este un sentiment incredibil să fii tată și până nu îl trăiești, până nu ai copilul tău, nu poți să-ți dai seama. Este ceva special, cea mai mare realizare a mea! Mi-aș dori de multe ori să stau acasă mai mult, să-mi petrec timpul cu ea, pentru că este un pui de om extraordinar

L-a preferat pe De Gea!

Una dintre modalitățile prin care se relaxează în timpul liber este să joace Football Manager, unde și-a ales un portar de top.

„Am jucat cu Fiorentina, vreo 6 sezoane și am luat titlul și Cupa. Am jucat și finala Ligii Campionilor, dar m-a bătut Real Madrid. Este un puști de la Copenhaga, Roony Bardghji, pe care îl iau mereu, cred că este cel mai bun. O să-l urmăresc și în viața reală. L-am avut pe De Gea în primul an, iar acum chiar s-a dus la Fiorentina. Pe Buzbuchi nu l-am transferat, că în joc este slab”, spune cu umor Buzbuchi.