Marius Șumudică, tehnicianul Rapidului, a trasat principalele concluzii după remiza din derby-ul cu Dinamo, 0-0. Antrenorul giuleștenilor consideră echitabil deznodământul duelului de pe Arena Națională, vorbind apoi despre campania de transferuri a giuleștenilor. Alb-vișiniii ar urma să aducă „unul-doi jucători de la Genoa, dar miza principală e Denis Ciobotariu”, a spus A1 din Giulești, care îi anunță pe jucători că în Dubai îi așteaptă un cantonament draconic!
Întrebat despre senzațiile experimentate în derby-ul cu Dinamo, Șumudică le-a dezvăluit reporterilor, la flash-interviu, că a fost principala țintă a suporterilor dinamoviști de la Tribuna 1:
„Stați lângă mine să vedeți ce se întâmplă în spatele băncii și ce primesc acolo. La un moment dat, răbufnești! Le-am arătat degetul (n.r. să tacă), le-am spus fanilor lui Dinamo că nu pierd când sunt îmbrăcat așa și le-am arătat geaca, atât, le-am spus că nu pierd”. Tehnicianul a trecut apoi la analiza disputei de pe cel mai mare stadion al țării.
Marius Șumudică, după Dinamo - Rapid: „Rezultat echitabil! Deși ne lipsește norocul de când am venit aici... ”
„Un meci bun! Au lipsit golurile, cred că e un rezultat echitabil. Ei n-au avut niște ocazii clare, poate una, scoasă de Aioani. Cu puțin noroc... Deși, de când am venit la Rapid, ne lipsește norocul.
Mi-aduc aminte de ce s-a întâmplat la Sepsi și îmi vine să mă dau cu capul de pereți!
Suporteri, dăruire, atitudine. Cred că a fost un derby OK, a avut de toate!
Le mulțumesc fanilor! Le doresc Sărbători fericite, un an cu împliniri și să dea Dumnezeu să se bucure la anul de rezultatele pe care eu le-am promis! Vreau să ne calificăm în play-off și să luăm Cupa!”, a spus tehnicianul, la microfonul Digi Sport.
Șumudică anunță transferuri de la Genoa
„Probabil o să facem 2-3 transferuri, o să am o discuție cu domnul Șucu... Probabil o să iau unul sau doi jucatori de la Genoa.
De la 1 ianuarie, sperăm să închidem afacerea Denis Ciobotariu. Ușor-ușor, echipa crește! Și astazi ne-am exprimat OK. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe, mulți au lăudat-o, și eu am laudat-o pe Dinamo. Ne-am închis din nou foarte bine, reușim să ne închidem foarte bine în campionat.
(...) O să vedeți la pregătiri (n.r. cine pleacă și cine părăsește clubul), vor urma niște Sărbători, apoi vom pune pe hârtie, vom vedea ce putem să aducem...
Dacă aducem, aducem doar jucători care sunt peste ai noștri. Iar la Genoa sunt jucători peste cei din Liga 1, cred. Ținta numărul unu este Denis Ciobotariu, dar vom vedea. Vedem dacă își dorește să vină la noi, dacă Sepsi își dorește să ni-l dea.
Îi atenționez pe jucători, urmează o perioadă foarte grea! Îi avertizez pe jucători! Nu mergem în Dubai la cumpărături, nu mergem să ne bronzăm, mergem să ne antrenăm de două ori pe zi și să facem trei meciuri de verificare. E o perioadă importantă! Vrem să ajungem în play-off, iar de acolo să nu mai coborâm!”, a comentat tehnicianul, care a explicat că a declinat un cantonament în Turcia, în stil tradițional, din cauza prognozei meteo deloc îmbucurătoare.
Vorbind despre eliminarea lui Braun din prelungirile pline de tensiuni, Șumudică a fost protagonistul unui derapaj cu tentă sexistă: „N-am văzut, am fugit imediat să-l iau pe Selmani de acolo. Am fugit, am vorbit cu domnul Kopic, dânsul a încercat și el să aplaneze. Acele gesturi au fost sancționate (n.r. ale fotbaliștilor), dar nu am văzut faza.
Trebuie să fim agresivi și bărbați, eu asta le-am cerut. Atât timp cât facem asta, câștigăm puncte, câștigăm suporteri...
La Rapid, n-au loc fetițele cu fustițe, egări, vreau să aibă pantaloni, să muște din adversari. Nu vreau să intre ca domnișoarele!”.
Marius Șumudică: „Nu mă interesează că nu câștigăm cu echipele din față!”
Tehnicianul a continuat prin a-și prezenta concluziile lunilor de domnie în Giulești:
„Se putea mai bine... Ar fi trebuit să avem mai multe puncte, dar suntem calificați în sferturile de finală ale Cupei Romaniei...
Cred că suntem favoriți (n.r. contra Metalului Buzău), vrem trofeul, nu l-am mai câștigat de 13 ani. Îmi doresc din suflet să intrăm în play-off, să câștigăm finala Cupei, Rapid n-a mai avut de mult timp un parcurs european, cred că din 2011 sau 2012. Ar însemna ceve enorm si pentru mine!
Nu mă interesază că nu câștigăm cu echipele din față... Mi-aș dori să facem doar egaluri cu ele, sincer. Dar sub mine? (n.r. sub Rapid în clasament) Dintre echipele de sub Rapid, nu m-a bătut decât Botoșaniul! Dacă luăm patru puncte din meciurile cu Poli Iași și Rapid, suntem în play-off! Nu va fi ușor cu Poli Iași, dar noi în Giulești n-am avut probleme, ne-am câștigat meciurile”, a mai spus Șumudică, răspunzând apoi sincer:
„Dacă aș avea o telecomandă, aș trece de la Netflix... Ca la alegeri, aș derula cât aș putea să ma trezescc în Dubai, în cantonament”, și-a încheiat Șumudică intervenția de la Digi Sport, subliind dorința de a ajunge cât mai repede în cantonament pentru a schimba fața echipei sale.
{{text}}