Liverpool s-a impus pe terenul celor de la Tottenham, scor 6-3, într-una dintre cele mai spectaculoase partide ale anului 2024. Mohamed Salah a reușit 2 goluri și 2 pase decisive și a stabilit încă două recorduri în Premier League.
Elevii lui Arne Slot au dominat categoric partida împotriva celor de la Spurs, marcând câte 3 goluri în fiecare repriză. Autorii celor 6 reușite ale „cormoranilor” au fost Luis Diaz (23', 85'), Alexis Mac Allister (36'), Dominik Szoboszlai (45'+1) şi Mohamed Salah (54', 61').
Echipa lui Ange Postecoglou, pentru care Radu Drăgușin a fost integralist, a replicat prin James Maddison (41'), Dejan Kulusevski (72') şi Dominic Solanke (83').
Mohamed Salah a stabilit două recorduri în Tottenham - Liverpool 3-6
Datorită celor 2 goluri și celor 2 pase decisive izbutite astăzi, fotbalistul egiptean a ajuns la un total de 15 reușite și 11 „assist”-uri în acest sezon de Premier League.
Astfel, atacantul în vârstă de 32 de ani al celor de la Liverpool a devenit primul jucător din istoria competiției care ajunge la numere din două cifre în dreptul golurilor și paselor decisive reușite într-un sezon înainte de Crăciun.
De asemenea, Salah este primul fotbalist din Premier League care a reușit să marcheze minim 10 goluri și să ofere minim 10 „assist”-uri în 4 sezoane consecutive.
FOTO: Contul oficial de instagram al celor de la Liverpool
Mai mult decât atât, grație celor 2 goluri marcate în poarta lui Fraser Forster astăzi, egipteanul a devenit al 4-lea cel mai bun marcator din istoria lui Liverpool, cu 229 de reușite în toate competițiile.
În prezent, cele 3 nume care au mai multe goluri decât Salah în tricoul „cormoranilor” sunt Ian Rush (346), Roger Hunt (285) și Gordon Hodgson (241).
FOTO: Contul oficial de instagram al celor de la LiverpoolLiverpool face pași importanți către titlul cu numărul 20
După această victorie obținută pe Tottenham Hotspur Stadium, trupa lui Arne Slot a ajuns la 39 de puncte în actuala stagiune internă și este lider în clasament, având un avans de 4 lungimi față de Chelsea, ocupanta locului secund.
Este important de menționat însă faptul că Liverpool are cu un meci mai puțin disputat în campionat decât londonezii.
{{text}}