Yaroslava Burlachenko (32 de ani) a revenit duminică, 22 decembrie, pe teren, la aproape două luni după accidentarea suferită în duelul României cu Brazilia, din cadrul ediției 2024 a Trofeului Carpați. Gloria Bistrița s-a impus în deplasarea de la Slatina, scor 32-22.
Sezonul 2024-2025 al Ligii Florilor a pornit din nou, după o pauză provocată de Campionatul European de Handbal Feminin, acolo unde România s-a clasat pe poziția a 11-a, trofeul fiind adjudecat pentru a 10-a oară de Norvegia.
Yaroslava Burlachenko: „Am învățat cum să mă opresc din a mă lupta cu morile de vânt”
CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a obținut o victorie categorică, 32-22, pe terenul lui CSM Slatina, iar cea mai bună marcatoare a fost Valeriia Kirdiasheva, cu 5 goluri. Meciul din etapa a 11-a a consemnat revenirea după accidentare a Yaroslavei Burlachenko, pivot al naționalei României.
Handbalista în vârstă de 32 de ani a jucat puțin peste 8 minute și a marcat singura aruncare pe care a încercat-o. După terminarea jocului, Burlachenko a făcut o postare în care și-a expus reflecțiile, criticând arbitrajul și vorbind despre transformările prin care a trecut în ultima perioadă:
„2 luni. Atât a trecut de la ultimul meu meci oficial. Astăzi, am pășit din nou pe teren, urmărind puncte în campionatul României. Un meci tipic în Slatina, cu arbitrajul obișnuit pe care adesea îl întâlnești aici.
E amuzant să îmi amintesc cât de mult obișnuiau aceste lucruri să îmi intre sub piele. Și acum... e fascinant să observ ce calm și rațional gestionez ceea ce se întâmplă în jurul meu.
Pentru o fată care obișnuia, zile sau chiar săptămâni, să poarte și să se gândească prea mult la nedreptate și la eșecurile percepute, e o transformare. Am învățat cum să mă opresc din a mă lupta cu morile de vânt, cum să rămân concentrată pe mine însumi, să rămân obiectivă și să îmi exprim opinia și poziția atunci când e necesar, dar fără a mă grăbi în dueluri pentru a demonstra ceva cuiva.
„Mi-am pierdut ambiția, spiritul de luptă, foamea pentru victorii?”
Nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. Îmi știu valoarea. Și se simte diferit. Sunt mai matură, mai înțeleaptă.
La început, aceste reacții chiar m-au speriat. Mă întrebam «mi-am pierdut ambiția, spiritul de luptă, foamea pentru victorii?». Dar nu. Ambiția mea nu s-a dus nicăieri. E încă aici.
Ce s-a schimbat? Am încetat să mă mai grăbesc, să îmi risipesc energia și să îmi pierd concentrarea. În continuare fac greșeli, întâlnesc situații nedrepte și uneori devin furioasă [...]
Meciul de azi s-a încheiat cu victoria noastră la 10 goluri și sunt fericită să spun că și eu am marcat”, a transmis Burlachenko.
În 27 octombrie, în cadrul Trofeului Carpați, România a fost învinsă de Brazilia cu 34-31, iar Burlachenko s-a accidentat, după o ciocnire cu Sorina Grozav. Handbalista lui Rapid București s-a recuperat în timp util pentru a participa la Campionatul European, în timp ce jucătoarea Bistriței a avut nevoie de o perioadă mai lungă de repaus.
{{text}}