Fotbal   •   Liga 1   •   Poli Iași - FCSB

Daniel Bîrligea surprinde după succesul de la Poli Iași: „Nu sunt foarte împlinit”

+20 Foto
Poli Iasi - FCSB 0-2. Foto: sportpictures.eu

Articol de Maria Olteanu, Alexandru Stanciu   —  luni, 23 decembrie 2024

FCSB a câștigat luni seara, în deplasare, în Moldova, pe terenul celor de la Poli Iași, scor 2-0, în ultimul meci din 2024 din Superliga. Daniel Bîrligea (24 de ani), atacantul campioanei, nu a reușit să marcheze în această partidă, iar la final a spus că nu este pe deplin mulțumit de acest an, chiar dacă a avut evoluții foarte solide la CFR Cluj și mai apoi la FCSB.

În actualul sezon competițional, Bîrligea a reușit 15 goluri, în toate competițiile, și 3 pase decisive. În urmă cu o lună a izbutit să marcheze și primul său gol la echipa națională, în succesul 4-1 cu Cipru, din ultima etapă a Ligii Națiunilor.

La finalul meciului din Moldova, atacantul campioanei a fost pus să analizeze anul 2024 pentru el. A recunoscut că este mândru, dar nu pe deplin împlinit, dorindu-și ca în 2025 să depășească performanțele din acest an.

Concluziile lui Daniel Bîrligea, după Poli Iași - FCSB


„Voiam sa câștigăm, suntem fericiți pentru ceea ce am făcut. Era obiectivul nostru să revenim acolo sus Suntem mândri că am ajuns acolo și suporterii sunt mândri, nu are nimeni ce să zică.

A fost un an plin de bucurii, dar și cu neîmpliniri. Un an plin de bucurii, fericire, în mare sunt mândru de ce am făcut, dar nu foarte împlinit, voiam să dau mai mult.

Cât mai mult (n.r. cât să marcheze anul viitor), vreau să depășesc acest an, care a fost fantastic”, a spus Bîrligea, la emisiunea „Digi Sport Special” de la Digi Sport.

Ștefan Târnovanu a vorbit despre plecarea de la FCSB


„A fost o victorie simplă, cu 2-0. Cei de la Iași nu prea au ajuns la poartă, am făcut un joc defensiv senzațional. Oli (n.r. Darius Olaru), când nu poate să dea cineva gol, vine și scoate o execuție senzațională. 

(n.r. te așteptai la replică mai bună din partea lui Iași) Ținând cont că aici în Copou au bătut Universitatea Craiova, au mai făcut câteva rezultate bune, da, ne așteptam. 

(n.r. ați revenit în fruntea clasamentului, la egalitate cu Universitatea Cluj) Sincer, acolo ne era locul. Personal, am ajuns la 37 de meciuri anul acesta. Băieții au muncit enorm. Am luat campionatul, în Europa League suntem unde suntem. Merităm să fim unde suntem acum”, a spus Târnovanu, după meci.

Plecând de la Iași, am ajuns la cea mai frumoasă echipă din România, FCSB. Am jucat în cupele europene, la echipa națională... Anul 2024 a fost de vis. 



Anul viitor o să apăr acolo unde o să fiu. Dacă se va întâmpla ceva, ok. Dacă nu, o să fiu aici, sunt fericit. Toată lumea își dorește cu siguranță să plece la mai bine



- Ștefan Târnovanu

Galerie foto Poli Iași - FCSB

+20 Foto
Poli Iasi - FCSB 0-2. Foto: sportpictures.eu

După ultimul meci din 2024, FCSB este pe locul 2 în Superliga, cu 37 de puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Cluj.

Runda următoare, în primul meci din noul an, campioana României o va întâlni pe Hermannstadt, pe teren propriu, în weekend-ul 18-19 ianuarie.

Clasamentul actualizat din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.