Petrolul este tot mai aproape de numirea lui Adrian Mutu (45 de ani) pe banca tehnică. „Briliantul” a declarat astăzi că se află în negocieri pentru a prelua echipa din Ploiești, iar Claudiu Tudor, președintele clubului, a confirmat și el negocierile.
Aflată pe locul 6 în Superligă, loc de play-off, Petrolul este nevoită să-și găsească rapid antrenor după demisia-șoc a lui Mehmet Topal (38 de ani), imediat după ultimul meci al acestui an calendaristic.
Petrolul e tot mai aproape de a-l numi antrenor pe Adrian Mutu: „Ne-am întâlnit azi, am discutat”
Claudiu Tudor, președintele Petrolului, a confirmat negocierile cu Adrian Mutu pentru preluarea băncii tehnice a „găzarilor”.
„Da, este adevărat. Nu putem spune asta (n.r. că va fi noul antrenor al Petrolului). Încercăm să găsim și noi soluții. Ne-a luat prin surprindere.
Adrian Mutu este un mare fost jucător, a făcut treabă bună și ca antrenor la Rapid în niște condiții nu ușoare ca presiune. Pe mine m-a impresionat.
Din punctul meu de vedere, Rapidul se aseamănă cu Petrolul ca presiune, ca fani. Reușind acolo, e clar că o opțiune bună pentru Petrolul. Este iubit la Ploiești, a fost jucător aici. Ar fi o soluție foarte bună pentru Petrolul, dar vom vedea zilele următoare.
Ne-am întâlnit astăzi, este adevărat. Am discutat, nu ascundem acest lucru. Au venit și suporterii, au fost mai multe discuții. Vom vedea astăzi, mâine. Până pe 26 trebuie să luăm o decizie și să ne găsim antrenor dacă Mehmet Topal nu mai vrea.
Eu zic că găsim numitorul comun (n.r. în privința salariului). Sperăm ca autoritățile să vină lângă noi. Am avut și aseară o discuție cu președintele Consiliului Județean, care va ajuta această echipă. Petrolul are speranță și cu siguranță va fi ajutat de către autorități. Sperăm să se întâmple cât mai repede. Ne-am dori și noi să avem un finanțator, așa cum se întâmplă la Rapid și la Genoa”, a declarat Claudiu Tudor conform sport.ro, care citează Digi Sport.
Mehmet Topal, despre plecarea de la Petrolul: „Decizia mea nu are legătură cu probleme personale”
Tot astăzi, Mehmet Topal (38 de ani) a clarificat lucrurile în legătura cu plecarea de la Petrolul. Acesta i-a contrazis pe oficialii prahoveni, care anunțaseră că antrenorul ar fi demisionat din motive personale. Detalii AICI
{{text}}