Bukayo Saka a suferit o ruptură musculară și este posibil să lipsescă până în martie. El ar pierde astfel 15 meciuri.
Arsenal a primit o grea lovitură, urmare a accidentării lui Bukayo Saka. Internționalul englez a suferit o ruptură musculară, sâmbăta trecută, în meciul de pe Selhurst Park, cu Crystal Palace, și este așteptat să lipsească până-n martie, perioadă în care va rata nu mai puțin de 15 meciuri!
Lui Arsenal i-a fost oferită posibilitatea de a-l împrumuta pe Randal Kolo Muani de la PSG
Cum nici Raheeem Sterling, care l-ar putea înlocui, nu este complet refăcut de pe urma unei probleme de sănătate, managerul Mikel Arteta a lansat deja un S.O.S. către conducerea clubului și a solicitat întăriri: „Dacă este disponibil ceva incredibil și dacă clubul este dispus, va trebui să luăm în considerare acest lucru”.
Soluția a fost găsită mai repede decât era de așteptat. Tabloidul Daily Mail a aflat că „tunarilor” le-a fost oferită posibilitatea de a-l împrumuta pe atacantul lui Paris Saint-Germain, Randal Kolo Muani, până la sfârșitul sezonului.
Randal Kolo Muani n-a convins la campioana Franței
PSG l-a cumpărat pe Muani de la Eintracht Frankfurt în vara lui 2023, pentru o sumă fabuloasă: 95 de milioane de euro. Însă internaționalul francez n-a convins până acum. În 2023 - 2024, el a marcat doar 9 goluri în 40 de meciuri, în toate competițiile sezonului.
Atacantul a început și mai prost 2024 - 2025, doar două goluri și o pasă decisivă în 14 apariții în toate competițiile. Nemulțumit cu evoluțiile sale, antrenorul Luis Enrique l-a titularizat în numai două meciuri.
Randal Kolo Muani câștigă 245.000 de euro pe săptămână la PSG
Iar când a fost întebat despre viitorul acestuia la PSG, tehnicianul spaniol a punctat: „Aș putea vorbi despre asta, dar nu o voi face, pentru că deciziile mele în ceea ce-l privește spun totul”.
Kolo Muani mai are trei ani și jumătate de contract cu PSG. Și câștigă 245.000 de euro pe săptămână, potrivit Daily Mail.
{{text}}