Prințul Dimitrie Sturdza, 86 ani, fost tenismen român, afacerist și cunoscut filantrop, a comentat în termeni duri judecata forurilor abilitate privind scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep. A trasat și o paralelă cu modul în care a fost judecat italianul Jannik Sinner.
CONTEXT:
În august 2022, după un meci jucat la US Open, Simona Halep a fost testată pozitiv cu Roxadustat, o substanță interzisă. A urmat o lungă perioadă de audieri și, la un an distanță, tenismena din Constanța a primit o suspendare pentru 4 ani, găsindu-se nereguli și în legătură cu pașaportul ei biologic.
Halep a contestat decizia ITIA la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și în luna martie a acestui an, pedeapsa ei a fost redusă la 9 luni. Argumentul campioanei de la Wimbledon și Roland Garros a fost că substanța interzisă a intrat în organism prin intermediul unui supliment despre care nu știa că este contaminat și că nu a avut nicio intenție de a se dopa.
În aceeași lună, Jannik Sinner a fost depistat pozitiv în două rânduri cu Clostebol, un steroid anabolizant. Audierile au durat câteva luni și, în cele din urmă, un tribunal independent al ITIA a decis că italianul este nevinovat.
Judecătorii au acceptat explicația italianului, care a susținut că maseur-ul lui a folosit un spray care conținea Clostebol și apoi l-a masat pe acesta. Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) nu a fost de-acord și a făcut apel, iar acum cazul se judecă la TAS, WADA cerând o pedeapsă de 1-2 ani.
Dimitrie Sturdza: „Mi s-a părut prea mult”
„Niște porci ordinari!” » Prințul Dimitrie Sturdza sare îi apărarea Simonei Halep: „Prea mare bătaia de joc la adresa ei”
„Pe domnul Sinner l-au tratat într-un fel, iar pe Simona total diferit. Să scrieți exact cum vă spun: avem de-a face cu niște porci ordinari! Sunt un om care își cântărește bine cuvintele, însă mi s-a părut prea mult. Prea mare bătaia de joc la adresa Simonei”, a comentat fostul reprezentant al Elveției la Cupa Davis, potrivit orangesport.
Acesta a dezvăluit și că, alături de fratele său, a susținut-o financiar pe Simona Halep, la început de carieră.
„Am cunoscut-o pe Simona prin intermediul Virginiei Ruzici. La prima întâlnire, mi-a plăcut faptul că a fost foarte hotărâtă, spunându-mi că face tenis pentru a ajunge numărul unu mondial.
Eu și fratele meu, care este bancher, am decis să o sprijinim financiar pentru a putea ajunge la cele mai importante turnee internaționale. Nu m-am înșelat în privința valorii ei”, a completat Prințul Dimitrie Sturdza.
{{text}}