Barcelona este foarte aproape de achiziționarea lui Jonathan Tah, care își încheie contractul cu Bayer Leverkusen în vară și ar putea semna deja în ianuarie.
Ziarele catalane Mundo Deportivo și Sport, dar și AS-ul madrilen au făcut anunțul chiar în această dimineață. Internaționalul german Jonathan Tah, 29 de ani în februarie, va fi jucătorul Barcelonei începând din vara lui 2025.
Jonathan Tah semnează pe 5 ani cu Barcelona. Bazele transferului s-au pus la începutul lui decembrie
Întrucât jucătorul se află pe final de contract cu Bayer Leverkusen, afacerea poate fi parafată încă din ianuarie, iar Mundo Deportivo a aflat că Tah va semna un contract pe 5 sezoane, până-n 2030.
Negocierile decisive au avut loc la începutul lui decembrie. Atunci când o delegație a Barcelonei, în frunte cu directorul sportiv Deco, l-a vizitat pe apărător la Leverkusen. Deco a vrut în primul rând să știe dacă mai există vreo șansă ca el să prelungească la campioana Germaniei și apoi i-a prezentat oferta de contract.
Jonathan Tah a fost dorit de Bayern în vară
Un cuvânt important de spus a avut și antrenorul blaugrana Hansi Flick, care l-a antrenat pe Jonathan Tah la reprezentativa Germaniei. Jucătorul a fost vara trecută în discuții la Bayern Munchen.
Bayern a oferit atunci 20 de milioane de euro, însă Bayer Leverkusen a cerut 45 de milioane. Și a insistat pentru această sumă chiar dacă știa că în 2025 îl poate pierde gratis pe Tah. În cele din urmă, bavarezii s-au retras de la negocieri, astfel că fundașul de 28 de ani, a rămas pentru încă un sezon, ultimul, la „farmaciști”.
Barcelona renunță la doi fundași pentru a-i face loc lui Jonathan Tah
Liderul din Bundesliga era așteptat să revină pe pista „Tah”, însă Barcelona i-a luat-o înainte. Mundo Deportivo și Sport au aflat că, pentru a-i face loc germanului, Flick va renunța la doi fundași. Este vorba despre Christensen, tocmai revenit după o gravă accidentare, și Eric Garcia.
Ultimul are undă verde să părăsească clubul în ianuarie, iar danezul va fi scos la vânzare în vară, deși mai ar contract până-n 2026 - scrie Mundo Deportivo.
{{text}}