International   •   Stranieri   •   SCOȚIA

Final DRAMATIC în St. Mirren - Rangers, cu Ianis Hagi pe teren » Golul decisiv a venit în prelungiri

Ianis Hagi, în tricoul lui Rangers/ foto Guliver/GettyImages
Ianis Hagi, în tricoul lui Rangers/ foto Guliver/GettyImages

Articol de Romeo Ene   —  joi, 26 decembrie 2024

Rangers a pierdut în a doua zi de Crăciun pe terenul celor de la St. Mirren, scor 1-2, într-o partidă în care Ianis Hagi (26 de ani) a fost integralist și a fost implicat în reușita echipei sale. Duelul a contat pentru etapa 19 din campionatul Scoției.

Gazdele au obținut o lovitură de la 11 metri în minutul 28. Butland, portarul lui Rangers, l-a faultat pe Kiltie, iar Smyth a transformat fără probleme.

A fost prima mare problemă pentru Glasgow Rangers, care a forțat egalarea și o putea face în minutul 53. Ianis Hagi a trimis o centrare periculoasă pentru Danilo, însă brazilianul a expediat un șut direct în blocaj.

Golul a venit în minutul 61, într-o fază în care a fost implicat și Ianis Hagi. Acesta a trimis direct pe spațiul porții din corner, însă portarul Balcome a respins. După o bâlbâială în careu și mai multe șuturi blocate, Danilo a reușit să aducă egalarea.


Lovitura de grație a venit chiar în prelungiri, în minutul 93. Boyd-Munce a trimis un șut puternic de la marginea careului, iar St. Mirren a învins-o după 13 ani pe Rangers!

În urma acestui rezultat, St. Mirren a urcat pe locul 5, cu 27 de puncte după 19 etape. De cealaltă parte, Rangers rămâne pe 2, însă distanța față de liderul Celtic s-a mărit la 12 puncte.

Clasamentul din Scoția

FINAL » St. Mirren - Rangers 2-1


St. Mirren - Rangers, echipe de start

St. Mirren (3-4-2-1): Balcome - Fraser, Gogic, Taylor - Bwomono, Phillips, Smyth, John - Idowu Roland, Kiltie - Olusanya

Rezerve: Urminsky, Ayunga, Boyd-Munce, Iacovitti, Kenny, Mandron, Mooney, Penman, J. Scott

Rangers (4-3-3) - Butland - Tavernier, Sterling, Balogun, Jefte - Barron, Diomande, Hagi - Cerny, Igamane, Bajrami

Rezerve: Kelly, Ridvan, Propper, Cortes, Dessers, Dowell, Raskin, McCausland, Danilo

Dacă St. Mirren este pe locul 6, cu 24 de puncte, Rangers se află pe 2, cu 35. În etapa trecută, gazdele au trecut de Ross County, scor 2-1.

Rangers s-a impus pe teren propriu în fața celor de la Dundee FC, scor 1-0. În luna octombrie a avut loc ultimul meci direct, iar Rangers s-a impus fără probleme, scor 2-1.

L-au recuperat pe Ianis Hagi. La fel și pe Danillo. Faptul că Rangers se bazează, din nou, pe astfel de jucători demonstrează calitatea lotului. Au niște jucători foarte buni, iar meciul de joi va fi un adevărat test pentru noi



- Stephen Robinson, antrenorul lui St. Mirren

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.