International   •   Stranieri   •   SCOȚIA

Boxing Day de coșmar pentru Ianis Hagi! Ce notă i-au dat scoțienii, după eșecul lui Rangers

Ianis Hagi, foto: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  joi, 26 decembrie 2024

Rangers, formația lui Ianis Hagi (26 de ani), a pierdut în această seară, de Boxing Day, pe terenul lui St. Mirren, scor 1-2, în etapa 19 din campionatul Scoției, iar presa locală a analizat evoluția mijlocașului român.

Integralist, Ianis nu a reușit să-și ajute formația să evite eșecul. A fost un succes extrem de important pentru gazde, care n-o mai învinseseră pe Rangers de 13 ani!

Ce notă a primit Ianis Hagi după St. Mirren - Rangers 2-1

Mijlocașul român a contribuit la singurul gol marcat de echipa lui. În minutul 60 a executat o lovitură de la colț direct pe poartă, Balcombe a respins, iar mingea a fost bâlbâită în careu de jucătorii lui Rangers, care au trimis mai multe șuturi, blocate.


În cele din urmă, Danilo a reușit egalarea, însă nu a fost suficient, iar gazdele au dat lovitura în prelungiri.

Pentru prestația din a doua zi de Crăciun cei de la rangersnews.uk i-au dat nota 5 lui Ianis Hagi și i-au făcut o scurtă descriere.

„A fost un jucător creativ, care a alergat foarte mult, dar poate nu a fost cel mai bun din echipă. A fost foarte bine marcat de fundașii lui St. Mirren. A reușit să-și aducă echipa în joc atunci când el însuși a fost liniștit”.

În schimb, cei de la glasgowworld.com l-au notat cu 6 pe Ianis Hagi, explicând: „O după-amiază frustrantă pentru el. A fost amenințător în câteva momente, dar fără rezultate notabile pentru el.


Pentru Rangers urmează meciul din deplasare cu Motherwell, care este programat peste 3 zile, de la 17:00. Formația antrenată de Philippe Clement (50 de ani) se află pe locul 2 în acest moment, cu 35 de puncte după 17 etape, la 12 de liderul Celtic.

Clasamentul din campionatul Scoției

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.