Un alt vot cu cântec

E o părere personală, cred că World Athletics (noul nume al fostei federații internaționale de atletism) a greșit când i-a ales, la începutul lui decembrie, la Monaco, pe Sifan Hassan (Olanda) și Letsile Tebogo (Botswana) Atleții Anului 2024 și voi prezenta argumente, lăsându-vă să hotărâți dacă au dreptate cei ce au votat sau cel care vă scrie.

Trebuie știut de la început că votul a fost determinat în proporție de 50% de Consiliul lui World Athletics, 26 de oficiali, începând cu președintele Sebastian Coe; 25% de Familia Atletismului Mondial, 214 federații naționale afiliate la WA, și doar 25% de marele public, participant la scrutin prin platformele sociale - Facebook, Instagram, X (Twitter). Deduceți din procentaje cine a dat linia: mai marii lui WA.

Fără îndoială, Hassan și Tebogo sunt atleți uriași care au realizat performanțe excepționale la Jocurile Olimpice de la Paris.

Hassan, olandeza de 31 de ani, născută și trăită în Etiopia până la 15, a încercat o triplă nebună, unică în atletismul feminin, izbutită până acum doar de legendarul fondist ceh Emil Zatopek, învingător la 5.000 metri, 10.000 și maraton în 1952 la Helsinki.

Hassan a obținut două medalii de bronz în alergările pe pistă și apoi a câștigat maratonul cu record olimpic, 2 ore, 22 minute 55 secunde.

Cei care văd jumătatea plină a paharului vor spune că trei medalii, din care una de aur, sunt de-ajuns pentru a o face atleta anului.

Hassan are în spate o altă triplă la JO de la Tokyo în 2021 – aur la 5.,000, 10.000 si bronz la 1.500 – și, în general, o carieră unică pentru o alergătoare de distanță.

Dar ce reprezintă pentru alții o mare realizare, o medalie de bronz, este pentru Hassan mai degrabă un eșec. Iar timpul ei de la la maraton este cu doar două minute mai bun decât cel reușit de Joan Benoit la primul maraton olimpic feminin acum 40 de ani și cu 13 minute mai „încet” (cam 4 km!) decât recordul mondial de 2.09:56 stabilit în octombrie de Ruth Chepngetich (Kenya).

Nu văd cum Hassan – autoare a unei încercări temerare, dar nu deplin împlinită - poate fi așezată în fața americancei Sydney McLaughlin-Levrone, care a câștigat finala de 400 m garduri la Paris în 50,37 secunde, performanță socotită de tabela internațională de punctaj drept cel mai valoros record mondial feminin stabilit în ultimii 25 de ani.

Neînvinsă din 2019 – cred că în atletismul feminin doar Iolanda Balaș a avut o perioadă mai lungă de invincibilitate! - McLaughlin a dus singură recordul lumii de la 52,16 la 50,37 (în 6 etape), iar la Paris a distrus-o pur și simplu pe olandeza Femke Bol, ea însăși un megastar, în una din cele mai așteptate finale ale JO.

Să menționăm că eleva lui Bob Kersee a alergat în schimbul doi al ștafetei de 4x400 câștigată de SUA un fenomenal 47,71, al doilea rezultat înregistrat vreodată după imposibilul 47,60 al Maritei Koch.

Tebogo a fost marea revelație a întrecerilor atletice masculine la Paris, câștigând finala de 200 în 19,46 secunde, al 5-lea rezultat din istorie.

Chiar sănătos, nu cred că guralivul Noah Lyles (SUA) ar fi avut vreo șansă. Tebogo a fost finalist și la 100, al 6-lea în 9,86, record național, dar cred că viitorul lui este la 400.

În ultimul schimb al ștafetei de 4x400 la Paris el a adus Botswanei medalia de argint după un schimb uimitor, 43,04, care l-a adus la doar o zecime de secundă de americanul Ray Benjamin.

Îmi asum riscul să afirm că Tebogo, 21 de ani, va fi primul care va alerga turul de stadion sub 43 de secunde și o va face înainte de JO din 2028. El este deja cel mai complet sprinter din istorie, înaintea lui Usain Bolt și Tommie Smith.

Dar asta nu-l face atletul anului. Acesta nu poate fi decât suedezul-american (desigur, suedez pentru statistici) Armando „Mondo” Duplantis, regele săritorilor cu prăjina.

Tebogo poate fi viitorul, Duplantis e prezentul. El a câștigat al doilea titlu olimpic – doar Bob Richards a mai făcut-o în 1952 și 1956 - cu record mondial, (6,25 m), chestie care nu s-a mai întâmplat decât în 1920 și 1980.

Duplantis a ridicat recordul la 6,26 trei săptămâni mai târziu, al 9-lea record mondial al unei cariere care nu poate fi comparată decât cu cea a lui Serghei Bubka. Cu mențiunea că ucraineanul n-a câștigat decât un singur titlu olimpic.

World Athletics a numit-o pe McLaughlin-Levrone “Cea mai bună atletă de pistă” și pe Duplantis “Cel mai bun atlet de teren,” dar astea sunt premii de consolare care aduc a “Pupat Piața Independenței...”