Fotbal   •   Liga 1   •   CALCULE

Ne așteaptă un start de 2025 de „foc”! GSP pornește dezbaterea: 5 mari teme de interes în Superligă și ce urmează încă de acum pentru granzii campionatului

2025 se anunță un an extrem de încins la vârful campionatului / FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de Remus Dinu   —  miercuri, 01 ianuarie 2025

Superliga revine în acțiune în mai puțin de trei săptămâni, cluburile lucrând în această perioadă la transferuri, la strategii și la reglajele fine. Certitudinea e că ne așteaptă un final de iarnă extrem de intens, cu derby-uri și momente care generează deja un interes pe măsură.

Care sunt evenimentele și temele provocatoare de discuție care ne așteaptă odată cu reluarea campionatului? Gazeta Sporturilor sintetizează mai jos 5 dintre subiectele care vor condimenta lunile ianuarie și februarie.

1. Prinde Șumudică play-off-ul?

Giuleștenii au încheiat 2024 în afara play-off-ului, iar Marius Șumudică și-a amenințat jucătorii cu un cantonament draconic în Dubai, menit să elimine slăbiciunile pe care tehnicianul spune că le-a moștenit de la predecesorul său.


Rapid e obligată să înceapă în trombă anul, dar, dincolo de un prim meci aparent accesibil, cu Poli Iași, pe alb-vișinii îi așteaptă apoi două etape complicate: acasă cu Universitatea Craiova și apoi pe terenul liderului U Cluj. Orice deznodământ în afara accesării play-off-ului ar fi un dezastru în Giulești, care ar scoate clubul de pe orbita dorită de patronul Dan Șucu.

Un posibil semn îmbucurător? Rapid și-a făcut treaba cu echipele din a doua jumătate a clasamentului, iar în ianuarie și februarie va mai juca împotriva Sloboziei, cu Oțelul, Botoșani și Farul.

+11 Foto
Marius Șumudică, nervos la meciul cu UTA / Foto: Ionuț Iordache GSP

2. Își relansează Mutu cariera de antrenor?


„Briliantul” a semnat cu Petrolul Ploiești, un alt club din prima ligă virusat de probleme financiare. Momentan, prahovenii ocupă locul al șaselea, iar Mutu are sarcina de a-i duce pe prahoveni în play-off.

Există și o miză personală în toată ecuația: golgheterul all-time al echipei naționale, la egalitate cu Gică Hagi, nu a convins în precedentele experiențe, astfel că CV-ul fostului mare atacant are nevoie cât mai curând de unele performanțe concrete. „Lupii” galbeni debutează cu Oțelul, urmează apoi dueluri cu FC Botoșani, Farul și FCSB.

+37 Foto
Adrian Mutu, în perioada de la Petrolul / Sursă foto: Arhivă GSP

3. Dinamo versus Ovidiu Burcă

Sarabanda schimbărilor de antrenori din ultimele zile generează o situație mai mult decât intrigantă printre dinamoviști. Ovidiu Burcă, omul care a preluat-o pe Oțelul Galați, va da piept în cea de-a patra etapă din 2025 în jurul datei, de 5 februarie, cu Dinamo! Adică echipa pe care a promovat-o în prima ligă în 2023.

Burcă a petrecut un an și jumătate la „câini”, iar suporterii n-au uitat în mod sigur contribuția pe care tehnicianul a avut-o la revenirea lui Dinamo în elită. Meciul va avea loc la București, pe Arena Națională sau pe „Arc”.

Strict vizând-o pe Dinamo, e de urmărit maniera în care roș-albii vor continua un 2024 încheiat pe val, aproape de vârful clasamentului și cu perspective nebănuite pentru întreg clubul.

Atingerea play-off-ului pare în acest moment sigură, dar nici dinamoviștii n-au un calendar facil: încep anul cu două dueluri teribile, cu Universitatea Craiova și U Cluj, iar în februarie îi așteaptă la orizont FCSB, marele coșmar al „câinilor” din ultimii ani.

4. FCSB intră repede în „focuri”. Și în Europa, dar și în campionat

Campioana en titre se pregătește pentru cursa de apărare a trofeului câștigat anul trecut, dar are un program provocator în săptămânile următoare, fiindcă roș-albaștrii sunt implicați și în Europa.

Deplasarea din Azerbaidjan pentru meciul cu Qarabag e urmată de „ciocnirea” iernii, duelul cu Manchester United de pe Arena Națională. FCSB, deja calificată în „primăvara” Europa League, țintește să-și continue parcursul european solid, însă la orizont sunt și duelurile din campionat.

În weekend-ul de după meciul contra „diavolilor roșii”, FCSB primește vizita CFR-ului, pe Arena Națională, urmând apoi o deplasare dificilă la Ploiești, pe un „Ilie Oală” mereu ostil roș-albaștrilor. În weekend-ul 22-23 februarie, campionii au în meniu alt derby, întâlnesc „revelația” Dinamo!

+54 Foto
FCSB - Midtjylland, imagini din meci / Foto: Ionuț Iordache și Cristi Preda GSP

5. Gâlcă și Dan Petrescu rămân în gardă! Universitatea are un start infernal, CFR încearcă să se stabilizeze

Cei doi reputați antrenori au trecut prin momente sensibile în ultimele luni, iar posturile amândurora au fost într-un anumit punct în pericol. Gâlcă a stopat la timp picajul, CFR a alternat momentele bune cu rezultatele exasperante pentru Varga, Dan Petrescu rezistând deocamdată. Ce le așteaptă pe cele două candidate la titlu?

Craiova, care a ales să nu meargă în cantonament în Turcia - o mișcare surprinzătoare la prima vedere - are parte de un start de an intens. Rivala eternă a Băniei, Dinamo, vine pe „Oblemenco” în prima etapă din 2025, apoi juveții merg în Giulești. Următorul meci de „acasă” e de asemenea complicat, împotriva Universității Cluj.

+9 Foto
Sursă foto: Facebook@ Universitatea Craiova

Pe CFR o așteaptă un program ceva mai accesibil: deplasare la Botoșani, apoi „feroviarii” primesc vizita Farului, înainte de testul major al iernii, derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională. După confruntarea cu FCSB, urmează etape abordabile, în teorie: meciuri cu Hermannstadt, UTA și Poli Iași.

În orice caz, Varga e profund nemulțumit de inconstanța din ultima lună, vișiniii clasându-se abia pe locul al cincilea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.