Fotbal   •   Nationala   •   România

Mircea Lucescu l-a sunat pe fotbalistul de la FCSB, iar acesta afirmă: „Singurul lucru care m-a bucurat”

Mircea Lucescu // foto: GSP

Articol de Laura Șoica   —  miercuri, 01 ianuarie 2025

Mihai Lixandru (23 de ani), mijlocașul central de la FCSB, a vorbit despre faptul că selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) l-a sunat atunci când s-a accidentat.

Mihai Lixandru s-a accidentat înainte de pauza meciului cu PAOK din Europa League, scor 1-0, și a părăsit terenul pe targă. Mijlocașul a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat și a fost operat la Roma, iar acum este în recuperare.

Chiar înainte de accidentarea acesta a fost convocat în premieră la echipa națională de către Mircea Lucescu, însă nu a apucat să joace.

Mihai Lixandru, despre telefonul primit de la Mircea Lucescu


După ce s-a accidentat, selecționerul României l-a sunat pe mijlocaș să îl întrebe cum se simte. Mihai Lixandru a declarat că respectivul telefon a fost singurul lucru care l-a bucurat în acea perioadă.

„Telefonul de la dânsul a fost foarte, foarte important şi singurul lucru care m-a bucurat puțin în perioada aia. Am avut două convocări care nu s-au materializat. Pentru mine, naționala rămâne doar un vis al copilăriei deocamdată.

Îmi doresc foarte mult să lucrez cu domnul Mircea Lucescu. Îmi doresc foarte mult să ajung la națională și prin prisma faptului că îmi doresc să lucrez cu dânsul”, a spus Mihai Lixandru, conform as.ro.

1,2 milioane de euroeste cota de piață a lui Mihai Lixandru


Mihai Lixandru urmează să revină pe teren cel mai probabil în luna martie, după estimările celor de la FCSB.

Ar fi fost convocat la națională. Am vorbit cu Mircea Lucescu înainte de meci. Chiar m-am dus să îl salut și mi-a zis «vreau și eu să îl văd pe Lixandru, că atunci nu am apucat». Azi (n.r. vineri, 4 octombrie) am vorbit din nou cu el, s-a interesat de el și chiar a vorbit cu el, l-a încurajat



-Mihai Stoica

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.