Fotbal   •   Liga 1   •   U Cluj

Dan Nistor n-a uitat că a avut chipul pe autocarul lui Dinamo: „Deși eram considerat capul răutăților, doar pentru ei mai simt ceva”. De ce nu merge la UNTOLD sau alte festivaluri: „Destrăbălare”

Dan Nistor

Articol de Eduard Apostol, Maria Olteanu   —  luni, 06 ianuarie 2025

Dan Nistor (36 de ani), unul dintre cei mai importanți oameni din lotul liderului Universității Cluj, nu a uitat perioada petrecută la Dinamo, când era idol al tribunelor și ajunsese chiar să aibă chipul pe autocarul echipei. Aflat în cantonamentul de iarnă în Antalya, unde pregătește a doua parte a sezonului, jucătorul care recent și-a pus semnătura pe un nou contract cu gruparea clujeană a rememorat perioada petrecută în Ștefan cel Mare.

Întrebat despre sentimentele pe care le mai are vizavi de fostele lui echipe, Nistor a recunoscut că încă simte ceva pentru Dinamo, echipa căreia i-a fost căpitan și la care a evoluat în perioada 2016-2017 și 2018-2020.

A adăugat, de asemenea, că încă mai ține legătura cu unii dintre foștii colegi de la Craiova, echipă la care a evoluat înainte de a semna cu U Cluj și la care a câștigat două trofee: Cupa României și Supercupa. Nistor este nașul lui Nicușor Bancu, căpitanul oltenilor.

Dan Nistor, dezamăgit de eticheta pusă: „Mda, eram și mare, extravagant, solid, mă băteam eu cu toți”


Dan Nistor nu a uitat că a avut chipul pe autocarul echipei dinamoviste, a recunoscut că „haita„ i-a rămas la suflet. Chiar dacă a fost apostrofat spre finalul carierei în alb și roșu.

„Singurul feeling pe care îl am acum este pentru U Cluj, evident, în rest doar pentru Dinamo (dintre fostele echipe). Am plecat cum am plecat, adică... De unde am «plecat», am plecat din postura de «capul răutăților», eu făceam cele mai mari prostii. Uite, că aici, la U Cluj, n-am făcut nimic!

Am foarte mulți prieteni la Dinamo, mai ținem legătura, plus cu cei din galerie vorbesc. Și cu cei de la Craiova mai țin legătura cu anumiți foști colegi, cu suporteri.

Eu eram considerat capul răutăților. Mda, eram și mare, extravagant, solid, mă băteam eu cu toți...


Sincer, mă bucur foarte, foarte mult pentru ei, pentru Dinamo, dar mai ales pentru suporteri. Și sperăm să se facă acel stadion, că s-a făcut și la Steaua, și la Rapid. Nu cred că o să prind noul stadion al lui Dinamo, dar măcar să merg acolo pe stadion, ca spectator”, a spus Nistor, în cantonamentul din Antalya.

Nistor a jucat de-a lungul carierei pentru CS Rucăr, Internațional Curtea de Argeș, Muscelul Câmpulung, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, Evian, CFR Cluj, Dinamo șu Universitatea Craiova, înainte de a veni la U Cluj.

Vedem la finalul sezonului cine se va bucura, cine va plânge și așa mai departe. Sincer, sincer, nu mă gândesc la titlu absolut deloc. Drumul e lung de tot



- Dan Nistor, mijlocaș U Cluj

În actualul sezon, Nistor a jucat în toate cele 21 de meciuri la Universitatea Cluj, strângând 1.758 de minute

6goluri și 4 pase decisive are Nistor în stagiunea 2024-2025 în tricoul celor de la U Cluj

Dan Nistor este anti-festivaluri: „Aglomerație, destrăbălare, eu strâng banii pentru băiat, nu pentru așa ceva”

Dan Nistor este un familist convins și speră ca fiul său, Mateo, să-i calce pe urme. Cel mic are talent și a moștenit din dăruirea tatălui, cu toate că-i place să joace ca fundaș central în acest moment, așa cum povestea fotbalistul reporterului GSP.ro.

Decarul alb-negrilor a spus că iubește traiul din Cluj Napoca, dar nu este pasionat de festivalurile din oraș, UNTOLD fiind recunoscut pentru show-urile pe care le oferă vară de vară.

„M-am dus o dată la un festival, să nu mint. Dar nu mi-a plăcut deloc. Prea multă aglomerație, destrăbălare, e și foarte foarte scump. Mateo, fiul meu, trebuie să aibă tot ce-i trebuie, nu să cheltui eu banii.

În vacanță mai sar calul cu alimentația, în rest, nu fac excese cu dieta”, a mai spus Nistor.

400.000 de euroeste cota de piață a lui Dan Nistor, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.