Fotbal   •   Liga 1   •   Petrolul

Adrian Mutu, primele reacții după debutul la Petrolul: „Știu unde am venit, nu e un club foarte bogat”

+9 Foto
Adrian Mutu a debutat pe banca Petrolului

Articol de Eduard Apostol, Cristi Preda (foto), Maria Olteanu, Romeo Ene   —  miercuri, 08 ianuarie 2025

Adrian Mutu a debutat cu o remiză pe banca Petrolului, azi, 8 ianuarie, în ziua în care a împlinit 46 de ani. Prahovenii au făcut doar o remiză la primul test din Antalya, 1-1 cu echipa din al patrulea eșalon turc, Orduspor. La finalul confruntării, „Briliantul” a tras primele concluzii după cel dintâi meci la cârma „lupilor galbeni”.

Adversarii din Turcia s-au autodepășit și au practicat un fotbal foarte bun în prima parte a confruntării. Au avut nevoie de doar 3 minute pentru a deschide scorul, iar din acel moment Petrolul a început cursa de urmărire. Până la pauză, Gicu Grozav a restabilit egalitatea, în minutul 44, iar duelul s-a terminat egal, 1-1.

VIDEO Adrian Mutu, declarații după Petrolul - Orduspor 1-1: „Va fi o misiune grea”


Adrian Mutu, instalat pe banca ploieștenilor la finalul anului trecut, a explicat la finalul partidei amicale faptul că este conștient de situația financiară a echipei sale. Petrolul are probleme mari cu banii și a cerut să intre în concordat preventiv, ultimul pas spre intrarea în insolvență.

Chiar și în acest context, Mutu nu se teme de această situație și are încredere în jucătorii pe care îi are la dispoziție, acceptând această provocare. Lupta pentru calificarea în play-off va reprezenta o misiune extrem de complicată în viziunea „Briliantului”.

„Se vede lipsa de luciditate pentru că băieții sunt foarte obosiți. Am făcut două antrenamente în fiecare zi, chiar și ieri. E normal să fie oboseală, asta e perioada, înțeleg. S-a văzut că acolo în față am avut 10 ocazii probabil. Cu mai multă luciditate scorul ar fi fost mult mai mare.

Diseară îi las să bea o bere, o plătesc eu, all-inclusive (n.r. - Mutu a împlinit 46 de ani astăzi). Am avut o discuție cu Mircea Lucescu acum câteva zile și îmi spunea să mă apuc de treabă. Asta îi spunea, că i-am ascultat sfatul.


Sunt dornic, îmi place, acum e o perioadă în care rezultatul contează până la un anumit punct. Pentru mine e important ca echipa să interpreteze ceea ce le cer. Băieții au încercat azi, au alergat, a fost un joc bun, de pregătire, nu le cer prospețime sau luciditate, ci să-și facă antrenamentul și să încerce mai mult la nivel tactic să respecte ceea ce facem.

A fost un antrenament reușit, sperăm să fie din ce în ce mai bine. Ne așteaptă niște meciuri grele. Va fi o misiune foarte grea (n.r. - lupta pentru play-off), e un risc mare pentru că sunt echipe care au investit mult mai mult, cu pretenții, care an de an au fost în play-off, cum ar fi Rapid, Sepsi, dar și celelalte.

E un sezon dificil pentru toată lumea cu surprize ca Dinamo, U Cluj, care au avut un sezon foarte bun și sunt acolo. Trebuie să ne luptăm pe locurile care rămân.

Nu am pretenții, știu unde am venit, nu este un club foarte bogat. Cam toate echipele din România au probleme financiare, lăsând la o parte echipele mari, celelalte se chinuie. Știu realitatea unde am venit, trebuie doar să mă adaptez, am niște băieți extraordinari”, a declarat Mutu.

Întrebat despre Andrei Vlad, al cărui transfer a picat în ultimul moment, antrenorul ploieștenilor a oferit un răspuns scurt: „Nu sunt dezamăgit de plecarea lui, i-am arătat dorința de a-l avea, trebuie să întrebați clubul pentru că ei au negociat cu el, n-a fost treaba mea.”

Galerie foto de la primul amical al Petrolului în Antalya

Programul Petrolului în continuare în Antalya

  • 11 ianuarie 2025: Petrolul - FK CSKA 1948 Sofia

  • 12 ianuarie 2025: Petrolul - Zaglebie Lubin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.