Bundesliga se reia vineri cu partida dintre Dortmund și Leverkusen, primul meci din etapa cu numărul șaisprezece. La conferința de presă premergătoare partidei, Granit Xhaka, mijlocașul lui Leverkusen, a declarat că adversarii au în Nuri Șahin „un antrenor forte ambițios, care are o filozofie clară de joc și care vrea să joace fotbal”.
Spusele lui Xhaka par mai degrabă de complezență, dat fiind că Borussia a avut o primă parte de sezon mult sub așteptări. Momentan este pe locul 6, cu 25 de puncte și cu doar 7 victorii în 15 etape. Distanța până la locul 4, ultimul care duce în Champions League, e de două puncte, însă distanța față de prima poziție, ocupată de Bayern Munchen, e de 11 puncte.
13etape fără înfrângere are Leverkusen în momentul de față
Este adevărat Șahin s-a confruntat cu probleme serioase în privința accidentărilor în etapele scurse până acum, dar fotbalul său nu a fost aproape deloc la nivelul despre care vorbea Granit Xhaka. În prezent, Borussia vine după o serie de cinci runde fără înfrângere, perioadă în care a câștigat doar în două rânduri.
O altă mare problemă este aceea a deplasărilor. „Galben-negrii” au o singură victorie și două egaluri în șapte partide, cu un golaveraj de 8-14. Acasă, lucrurile stau mult mai bine. În opt jocuri, BVB a adunat șase succese și două remize, iar golaverajul e net superior, 20-8.
15victorii și 5 remize are Dortmund în primele jocuri din fiecare început de an din ultimele două decenii
Pentru primul meci din 2025, Șahin are un singur indisponibil în apărare, Nicolas Sule, dar va lipsi și Pascal Gross, folosit uneori ca fundaș dreapta, Gross este suspendat pentru două etape.
Pe de altă parte, tehnicianul gazdelor se bucură de reveniri importante, precum cele ale lui Anton, Schlotterbeck, Ryerson sau Sabitzer, iar echipa sa arată mult mai bine în prezent.
2egaluri și o înfrângere are Xabi Alonso contra lui Dortmund în cariera de antrenor
Merită remarcat și faptul că în iarnă nu s-au efectuat transferuri, însă antrenorul l-a promovat pe Filippo Mane de la echipa a doua, un tânăr fundaș în vârstă de 19 ani. Vineri, Borussia nu va conta pe Malen, care e foarte aproape de un transfer la Aston Villa. Cel mai probabil, acesta va fi menajat.
În pauza competițională, Dortmund s-a interesat doi fotbaliști de la Bayern Munchen, Leroy Sane și Paul Wanner, însă nu a reușit avanseze cu discuțiile. Conform presei germane, Sane are un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon, ceea ce înseamnă că BVB nu și-l poate permite. De asemenea, Wanner costă 20 de milioane, iar suma cerută de bavarezi e considerată prea mare. Totuși, fotbalistul împrumutat momentan la Heidenheim este unul extrem de interesant și ar putea fi o țintă pentru alte cluburi. Cu o zi înainte de etapa cu numărul 16, ziarele germane scriu că Borussia ar fi pornit pe o altă pistă, vizând aducerea lui Marcus Rashford, fotbalistul extrem de problematic al lui Manchester United.
24etape consecutive fără înfrângere în deplasare are Leverkusen în prezent
Leverkusen este pe locul doi în clasament, cu 32 două de puncte. Campioana e la patru „lungimi” de Bayern. După un început ceva mai slab de sezon, au început să apară și rezultatele dorite. Astfel, ultimele cinci etape de campionat au adus tot atâtea victorii, perioadă în care munchenezii au cedat cinci puncte.
Contra lui Dortmund, Leverkusen nu îl va putea folosi pe Victor Boniface, care e aproape recuperat după accidentarea suferită acum câteva luni. Atacantul mai e nevoie de timp pentru a putea reveni pe gazon.
Nici Leverkusen nu a impresionat în pauza de iarnă în privința transferurilor, însă a adus un tânăr argentinian, Alej Sarco, în vârstă de 18 ani. Atacantul vine de la campioana Argentinei, Vélez Sarsfield, și ar putea fi testat în săptămânile următoare.
Echipele probabile și cotele la pariuri
Leverkusen este favorita întâlnirii, cu o cotă de 2.45 la Superbet. Gazdele au cota 2.70, iar rezultatul de egalitate e cotat cu 3.70.
Dortmund: Kobel - Ryerson, Anton, Schlotterbeck, Bensebaini - Nmecha - Sabitzer, Brandt (c), Gittens - Beier, Guirassy
Leverkusen: Hrádecký (c) - Tapsoba, Tah, Hincapié - Frimpong, Xhaka, Palacios, Grimaldo - Tella, Wirtz - Schick
{{text}}