Conflictul armat dintre Israel și Hamas, izbucnit în toamna anului 2023, reprezintă al cincilea război din zona Fâșiei Gaza din 2008 încoace și lasă urme și în domeniul infrastructurii sportive. Sigur, aceste daune pălesc în fața tragicelor pierderi de vieți omenești.
Statul palestinian avea la dispoziție zece arene sportive pe întregul său teritoriu înainte de 7 octombrie 2023. Nouă dintre acestea au fost distruse, dărâmate sau afectate până la punctul în care nu vor mai putea fi folosite vreodată, printre care și „Stadionul Yarmouk”, unul dintre cele mai vechi din Palestina, construit sub administrație egipteană încă din 1952.
GALERIE FOTO. Stadionul „Yarmouk” din Fâșia Gaza, transformat într-un centru de refugiați
Odată cu „reînnoirea” conflictului armat, sute de palestinieni au găsit refugiu chiar la „Yarmouk”, fosta casă a celor de la Gaza Sporting Club, care putea găzdui 9.000 de suflete, număr similar cu cel al „Arcului de Triumf” sau al stadionului din Sfântu Gheorghe.
Pe 24 decembrie 2023, forțele armate israeliene au ocupat stadionul, transformându-l într-o tabără de prizonieri. Sute de palestinieni din cartierul Sheik Radwan din Gaza au fost răpiți și încarcerați la stadion.
300de terenuri de baschet au fost distruse din momentul startului conflictului, precum și 28 de centre de fitness, 12 bazine de înot și 12 săli polivalente
Patru zile mai târziu, pe 27 decembrie, Asociația Palestiniană de Fotbal a trimis scrisori către Comitetul Olimpic Internațional și FIFA, solicitând o investigație internațională urgentă privind crimele împotriva sportului și a sportivilor din Palestina.
La începutul lui 2024, pe 8 ianuarie, municipalitatea din Gaza a anunțat că Forțele Defensive Israeliene (IDF) au demolat stadionul. FIFA nu a luat nicio măsură împotriva Israelului, forul global fiind acuzat de dublu-standard, cu referire la sancțiunile dictate împotriva Rusiei, ca urmare a invaziei din Ucraina.
Sheyaja - Hebron, finala Cupei Palestinei, disputată pe „Yarmouk”, 6 august 2015. Sursă foto: ImagoArmata israeliană a transformat deliberat Stadionul Yarmouk din Gaza City într-un centru de detenție pentru a ține în detenție și umili sute de palestinieni, inclusiv copii, care au fost arătați dezbrăcați și privați de haine în imagini publicate de mass-media israeliană în decembrie 2023.
- Euro-Mediterranean Human Rights Monitor
Din 1995 încoace, moment în care Palestina s-a alăturat Comitetului Olimpic Internațional, „Yarmouk” a fost și locul în care atleții se pregăteau pentru Jocurile Olimpice. Până în prezent, niciun sportiv palestinian nu a reușit să câștige o medalie.
Acum, stadionul „Yarmouk” s-a metamorfozat într-un centru de refugiați, sute de palestinieni relocați numind fosta arena sportivă „acasă”. Unde sărea mingea la firul ierbii, în prezent cineva gătește, spală sau doarme.
{{text}}