Messi Coajă are 15 ani, joacă la LPS Suceava, e între primii juniori din județ și visează să-l întâlnească pe idolul său, al cărui nume îl poartă. Tatăl e „nebun” după Lionel Messi.
Magia lui Lionel Messi și-a întins strălucirea în toate colțurile globului, iar la Rădăuți, unde se agață în cui harta României, a găsit un fan total. George Coajă, un antreprenor local și fost fotbalist în L4, îl admiră atât de mult pe argentinian încât, în 2009, l-a botezat pe fiul său după numele campionului mondial: Messi Coajă. De fapt, Messi Gabriel Coajă, fiindcă mama a insistat să poarte și un nume de sfânt!
Messi Coajă: „Uneori scot buletinul să arăt că așa mă cheamă cu adevărat”
În vârstă de 15 ani, Messi Coajă e una dintre perlele celor de la LPS Suceava, care, în 2024, a și câștigat campionatul județean de juniori, considerat printre cele mai puternice din țară. Echipa a defilat, a realizat un golaveraj fabulos, 281-5, iar 110 goluri au fost marcate chiar de puștiul din Rădăuți.
„Lumea mă asemuiește cu Drăguș, pentru că am stilul lui”, spune băiatul din Bucovina. El s-a mutat încă de la 7 ani la LPS Suceava și a trebuit să crească având pe umeri povara unei identități legendare.
Pașaportul tânărului Coajă Gabriel Messi nu lasă loc de îndoieli asupra numelui„M-am obișnuit repede cu tot ceea ce atrage în jur numele Messi. Mulți încă mă întreabă dacă într-adevăr mă cheamă așa sau e doar o poreclă. Uneori scot buletinul să le arăt adevărul. Colegii și profesorii mă strigă Messi, doar profesoarele îmi zic Gabriel”, completează micul Coajă.
„Unii adversari mă luau la mișto, dar am răspuns prin goluri”
Recunoaște că adversarii mai încearcă să-l necăjească sau să-l șicaneze: „Unii mă luau la mișto că mă cheamă Messi, dar le-am arătat pe teren cine sunt eu. Mă interesează doar să-mi ajut echipa și să marchez goluri, nu să intru în polemici cu rivalii. Nu ar trebui însă să mă ia în râs”.
Puștiul se laudă că se regăsește în Messi cel original prin calitatea șutului: ”Diferența e că eu sunt dreptaci. Dau binișor și cu stângul, dar nu e piciorul de bază”.
Și și-a făcut deja lecțiile cum ar aborda o eventuală întâlnire față în față cu tizul său de la Buenos Aires: „I-aș explica faptul că el, prin cariera lui, reprezintă una dintre motivațiile mele. L-aș ruga să facem și o poză împreună. Cred că și semănăm puțin la fizionomie. Când eram mai mic, aveam și frizura lui, cu părul lung”.
Pe la trei-patru ani, îmbrăcat în tricoul Barcelonei și cu plete, semăna extraordinar de mult cu Lionel Messi. Se întâmpla chiar să-l mai oprească domnișoare pe stradă să facă poze cu el
- George Coajă, tatăl lui Messi Coajă, pentru gsp.ro
Visează să-l vadă live pe Messi: „Poate mai joacă în Europa!”
Îi pare rău că n-a apucat să-l vadă până acum pe viu pe argentinian, „poate dacă va mai juca în Europa facem un efort!”, dar i-a rămas întipărită în memorie finala Mondialului din Qatar, cu Messi triumfând după o finală colosală contra Franței.
„Nu uit nici acum faza aceea în care Kolo Muani a scăpat singur spre poartă, iar Martinez a avut o intervenție foarte inspirată”, rememorează Messi de Rădăuți momentul crucial care putea schimba soarta finalei de la Doha în favoarea lui Mbappe și compania.
Ar fi extraordinar ca România să se califice la Mondialul din 2026 și să întâlnească acolo Argentina, cu Messi încă pe teren. E un meci pe care n-am avea voie să-l ratăm
- Messi Coajă, atacant LPS Suceava
„Știu că pot da mai mult, vreau la lotul național”
Deocamdată, puștiul își dorește să primească o șansă de a ajunge la trialurile pentru cele mai mici naționale de juniori ale României. „Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să îmbrac la un moment dat și tricoul reprezentativei. Aici, la Suceava, mă bucur de cea mai mare încredere din partea antrenorilor și a profesorilor. Știu că pot da mai mult în fiecare zi, iar gândul că va veni într-o zi o convocare la lot mă motivează foarte mult”, își continuă Messi povestea.
Lionel Messi și trupa „pumelor” în momentul triumfului de la Mondialul din Qatar 2022 / foto Imago ImagesEl se declară un admirator al lui Dennis Man și Nicolae Stanciu, iar de peste hotare e fan Premier League: „Îmi plac Manchester City și Haaland, care e un golgeter înnăscut”.
E gata să vină la București pentru următoarele meciuri ale României în drumul spre CM 2026: „Va fi greu să câștigăm grupa, dar cred că de pe locul doi vom putea merge la turneul final”. Se încurajează că, în tribună, ar putea arbora un banner simpatic: „Dacă vreți tricoul lui Messi, aici sunt!”.
Tatăl setat la Starea Civilă: „Aveți grijă să apară Messi cu doi «s»!”
Tatăl său, George Coajă, e mândru nevoie mare de băiat: „Când jucam prin liga a patra, îl luam cu mine pe la meciuri, încă de când avea trei-patru ani. Vă dați seama că așa i-a intrat fenomenul în sânge! Am văzut că are și talent, așa că l-am dus mai întâi vreo doi ani la fotbal la Rădăuți, după care am decis să-l mutăm la LPS Suceava. Și cred că am luat decizia corectă, mai ales că am găsit un colectiv fantastic de profesori și antrenori, cărora vreau să le mulțumesc”.
Messi Coajă alături de tatăl său, GeorgeDescrie apoi momentul când a mers să înregistreze numele fiului său: „Le-am zis clar de câteva ori să fie foarte atenți cum scriu, să apară Messi cu doi «s». Să nu mă trezesc că apare altceva! Mai erau oameni acolo la Starea Civilă și se uitau așa, cu un zâmbet în colțul gurii. Nu mă interesa, că doar nu-i puneam vreun prenume rușinos. Am presimțit cumva că va avea sânge de fotbalist în el”.
Și încheie cu felul în care familia s-a raliat la propunerea lui ca băiatul să se numeacă Messi în buletin: „Nu prea a zis nimeni, nimic, pentru că, uneori, comanda mai e și la cocoș!”.
{{text}}