Fotbal   •   Liga 1   •   Transfer

Prunea a făcut praf un jucător român care visează la națională: „E vorba de un minim respect. De atunci am o problemă cu el”

Florin Prunea

Articol de Laura Șoica   —  joi, 09 ianuarie 2025

Florin Prunea l-a criticat pe Andrei Ivan pentru declarația făcută după despărțirea de Universitatea Craiova.

Andrei Ivan s-a despărțit de Universitatea Craiova și s-a înțeles Adanaspor, echipă din liga secundă a Turciei. Va evolua acolo sub formă de împrumut. La plecarea din țară, fotbalistul a declarat: „Dacă o să marchez foarte multe goluri, o să-i sar în față domnului selecționer”.

Florin Prunea îl critică pe Andrei Ivan

Prunea a declarat că nu înţelege căderea lui Ivan, care era de națională în trecut, şi e de părere că nu are nicio șansă să fie convocat de Mircea Lucescu, având în vedere echipa la care s-a dus.


 În acest sezon, în cele 16 meciuri pentru echipa pregătită de Costel Gâlcă, Ivan nu a reușit să înscrie niciun gol!

„Mi-e greu să cred că-i sare în față selecționerului dacă s-a dus la Adanaspor. Dacă mergea la o echipă de prima ligă, da. Așa, mi-e greu să cred.

Nu înțeleg transferul ăsta. Împrumut 6 luni, fără clauză de cumpărare. E un transfer cu două tăișuri. Poți să te duci în cap sau să dai 5-6 goluri și să obții un transfer în prima ligă din Turcia. Nu înțeleg căderea acestui băiat. A avut o cădere foarte abruptă, era jucător de echipă națională.

De când a dat gol cu Muntenegru, când a scos telefonul și râdea, de atunci am avut o problemă cu el. Nu personal, că nu-l cunosc, dar am zis că e o problemă cu băiatul ăsta. De atunci, a fost ca un avion care se duce în bot.


El, la Craiova, a rămas datorită relației cu Rotaru. Nu pentru valoarea și jocul lui. A avut și probleme cu suporterii după, știm cu toții. Cădere incredibilă”, a declarat Prunea, conform digisport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.