Chiar înaintea etapei din FA Cup programată în acest week-end, o știre a șocat lumea fotbalului englez. Tabloidul The Sun a titrat pe copertă că un jucător, cu vârstă în jurul a 20 de ani, a fost săltat de la pregătiri, chiar sub ochii uluiți ai coechipierilor, după ce o femeie a depus plângere împotriva lui.
Nici nu a început bine 2025 că a și apărut primul scandal major în Premier League. Evenimentul în cauză nu s-a petrecut însă în iarbă, chiar dacă „acțiunea” a avut loc pe teren!
De nicăieri au dat buzna în cantonamentul unei echipe din elita Albionului agenții de poliție pentru a escorta la secție pe unul dintre jucători.
„Colegii acestuia au privit nedumeriți și în același timp stupefiați, crezând inițial că totul este doar o farsă atunci când au văzut doi bărbați în uniforme de polițiști făcându-și apariția pe gazon.
Toată lumea era derutată, jucătorii au rămas cu gura căscată și fără glas. Nimeni nu putea explica la ceea ce este martor”, scrie The Sun.
„Acuzații de viol, filmare fără acord și exhibiționism”
„Două telefoane mobile au fost confiscate de polițiști, care le-au examinat pentru a găsi imagini și înregistrări video. Agenții au acționat după ce o femeie l-a acuzat pe fotbalist că a filmat în secret partida lor de sex, în ciuda faptului că ea i-ar fi cerut să nu o facă!
Victima le-a spus prietenilor că s-a simțit violată și umilită atunci când el a trimis-o la plimbare la câteva momente după ce s-au tăvălit în patul lui”, dă amănunte din cadrul anchetei cotidianul britanic.
Eliberat după două ore din lipsa unor probe consistente!
Starul din Premier League a fost însă ulterior eliberat fără alte măsuri, după doar două ore. El a revenit la antrenament și chiar ar putea evolua în meciul din turul al treilea al FA Cup din acest weekend.
Femeia le-a spus polițiștilor că a refuzat să înregistreze o casetă porno sau să ia parte la o partidă de sex în trei. Anchetatorii au dezvăluit pentru The Sun că „un bărbat în vârstă de circa 20 de ani a fost arestat, sub suspiciunea de exhibiționism.
S-a mai stabilit că nu vor fi luate măsuri suplimentare contra fotbalistului, din cauza dovezilor insuficiente. Clubul a refuzat să comenteze”.
{{text}}