Adrian Mutu, antrenorul Petrolului, a analizat amicalul cu CSKA 1948 Sofia, scor 2-3, disputat în amicalul din Turcia.
Mutu a folosit o echipă de tineri, iar la finalul meciului a dezvăluit la microfonul GSP faptul că a vrut să-i testeze pe aceștia, pentru a vedea dacă sunt pregătiți să facă parte din lotul pentru Liga 1.
Mutu a vorbit și despre întâlnirea cu Fabio Cannavaro, legendarul fundaș italian care în prezent e antrenor la Dinamo Zagreb și se află și el în cantonament în Turcia cu formația croată.
VIDEO. Adrian Mutu, declarații după eșecul Petrolului cu CSKA 1948
„A fost un test pentru copii, avem foarte mulți copii. Am avut 7 U21 în teren. Trebuie să le dăm și lor minute, trebuie să văd care dintre ei pot duce ritmul de Liga 1, cine se poate ridica la nivelul Ligii 1. A fost un test util. Am suferit în prima repriză. Ei au câștigat o repriză, noii una.
S-a văzut diferența în prima repriză. În a doua am echilibrat, au mai schimbat și ei. Sunt copii de mare talent. Vrem să creștem copii. Sunt cuminți, sunt și alte vremuri, poate sunt mai atrași de ce înseamnă social în general.
Sunt copii care vor, care alergă. Le-am zis să joace cu curaj, să-și asume. Trebuie să pună în practică 2-3 lucruri pe care le cer, în rest să-și spună cuvântul fantezia lor.
M-am întâlnit cu Cannavaro, m-am mai întâlnit cu el, vorbim și la telefon. El e la Dinamo Zagreb, eu la Petrolul, am vorbit despre noile noastre aventuri. I-am urat succes. Știm care e situația clubului, eu sunt aici pentru a antrena echipa. Dacă vine vreo ofertă pentru vreun jucător, nu pot ă mă opun.
Petrolul se menține la un nivel stabil, dar trebuie să producă talente pe care să le dea mai departe. Pe Mihnea Rădulescu l-a apreciat și domnul Mircea Lucescu. Cred că poate ajunge la un nivel mult mai bun”, a declarat Adrian Mutu, în cantonamentul din Turcia.
Petrolul cu CSKA 1948: Eșanu – Radu, Papp, Stănică, Tolea – Mateiu, Boțogan, Stancovici, Bratu – Irobiso, Paraschiv
Rezerve: Linner, Marian, Demirel, Dumitrache, Ilie, Huja, Jyry, Bucur
{{text}}