International   •   Campionate   •   REAL MADRID - BARCELONA

„Ancelotti poate să îi mulțumească! L-a salvat de la o umilință istorică” » Ce au scris spaniolii de la Marca, As și Mundo Deportivo după El Clasico

+36 Foto
Cele mai importante publicații de sport din Spania au dat titluri sugestive, după ce Barcelona a umilit-o pe Real Madrid cu scorul de 5-2 în finala Supercupei Spaniei.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 12 ianuarie 2025

Cele mai importante publicații de sport din Spania au dat titluri sugestive, după ce Barcelona a umilit-o pe Real Madrid cu scorul de 5-2 în finala Supercupei Spaniei.

Real Madrid a început bine și a deschis scorul în minutul 5 prin Kilian Mbappe. A urmat un adevărat calvar pentru echipa antrenată de Carlo Ancelotti. Raphinha a reușit o „dublă” iar Yamal, Lewandowski și Balde și-au trecut numele pe lista marcatorilor. Golul marcat de Rodrygo doar a limitat proporțiile scorului.

Presa din Spania a taxat-o pe Real Madrid după meciul cu Barcelona

Cei de la Marca au râs de Real Madrid și au scos în evidență faptul că echipa lui Ancelotti nu a mai primit goluri datorită portarului Szczesny, care a fost eliminat în debutul reprizei secunde. „Ancelotti poate să îi mulțumească lui Szczesny că l-a salvat de la o umilință istorică”, au titrat jurnaliștii.


Apoi au continuat: „Ancelotti părea înfricoșat înainte de meci și a plătit pentru asta cu un meci ridicol făcut de echipa lui”.

„Super-bătaie în Supercupă”, a fost titlul ales de cotidianul As.

„Barca a copleșit-o pe Real Madrid, care a devenit invizibilă după golul marcat de Mbappe. Raphinha și Lewandowski au dat recital, iar Barcelona a câștigat trofeul”, au mai scris aceștia.

Mundo Deportivo a titrat: „Supercampioana Barcelona i-a dat o «manita» Madridului și a câștigat Supercupa”.


VIDEO. Rezumatul meciului Real Madrid - Barcelona (2-5)

Spaniolii au mai scris: „Echipa blaugrana a trecut rapid peste șocul provocat de golul lui Mbappe și a marcat prin Yamal, Raphinha, Lewandowski și Balde. I-au ajutat pe madrileni în minutul 57, când au rămas în 10 după eliminarea lui Sczczesny”.

O Barcelona de 5 stele a umilit-o pe Real Madrid în Supercupă”, a fost titlul ales de Football Espana.

Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei într-o manier categorică și dominantă în fața Realului la Jeddah.

Clasamentul din La Liga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.