International   •   Campionate   •   LA LIGA

Atletico Madrid, direct în istorie! Simeone și-a bătut propriul record în Spania: a ajuns la 14 victorii consecutive în toate competițiile

Borna istorică atinsă de Atletico Madrid după victoria cu Osasuna. Foto: Instagram
Borna istorică atinsă de Atletico Madrid după victoria cu Osasuna. Foto: Instagram

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 13 ianuarie 2025

Atletico Madrid s-a impus în etapa cu numărul 19 din La Liga, împotriva ocupantei poziției 11, Osasuna. Singurul gol al confruntării a fost marcat de Julian Alvarez, în minutul 55.

În urma victoriei, Atletico a ajuns la o serie istorică de 14 victorii consecutive în toate competițiile. Ultima înfrângere a trupei antrenate de „Cholo” Simeone a venit pe 27 octombrie 2024, în deplasarea cu Betis Sevilla, scor 0-1. Tot antrenorul argentinian a înregistrat precedentul record, de 13 victorii, în sezonul 2012/13.

Borna istorică atinsă de Atletico Madrid după victoria cu Osasuna

De atunci, echipa madrilenă a bătut tot ce i-a ieșit în cale, adunând 8 succese în La Liga, 3 în UEFA Champions League și 3 în Cupa Spaniei.


Atletico Madrid a urcat pe primul loc în La Liga, cu 44 de puncte după 19 etape, după succesul cu Osasuna. Pe poziția a doua se află Real Madrid, cu 43 de puncte, iar Barcelona este la o distanță importantă, de 6 lungimi.

La fel de bine stau madrilenii și în celelalte competiții. În Cupa Spaniei au trecut de toate cele 3 tururi disputate până acum, iar în optimile de finală urmează să se deplaseze pe terenul celor de la Elche.

Diego Simeone, antrenorul lui Atletico. Foto: Instagram

VIDEO. Rezumatul meciului Atletico Madrid - Osasuna (1-0)


Atletico Madrid și-a revenit și în Champions League

În UEFA Champions League, madrilenii și-au revenit după startul extrem de slab la începutul fazei principale a grupelor (3 puncte după 3 meciuri), iar acum se află pe locul al 11-lea, la doar un singur punct de locul 8 ce duce direct în optimile de finală ale competiției. Au 3 succese consecutive în cea mai importantă competiție intercluburi și au ajuns la 12 puncte în grupa XXL.

Tehnicianul Diego Simeone a ajuns pe banca echipei în anul 2011. De atunci, clubul din Madrid a câștigat 2 campionate (2013-2014, 2020-2021), o Cupă a Spaniei (2012-2013), o Supercupă a Spaniei (2013-2014), 2 Europa League (2011-2012, 2017-2018) și 2 Supercupe ale Europei (2018-2019).

497 de milioane eurovalorează în acest moment lotul lui Atletico Madrid, conform site-ului de specialitate transfermakt.com.

Seria victoriilor obținute de Atletico Madrid

Formația de pe Wanda Metropolitano are următoarea serie de victorii:

  • UE Vic - Atletico Madrid 0-2 (Cupa Spaniei, 31 octombrie 2024)
  • Atletico Madrid - Las Palmas 2-0 (La Liga, 3 noiembrie 2024)
  • PSG - Atletico Madrid 1-2 (UEFA Champions League, 6 noiembrie 2024)
  • Mallorca - Atletico Madrid 0-1 (La Liga, 10 noiembrie 2024)
  • Atletico Madrid - Alaves 2-1 (La Liga, 23 noiembrie 2024)
  • Sparta Praga - Atletico Madrid 0-6 (UEFA Champions League, 26 noiembrie 2024)
  • Valladolid - Atletico Madrid 0-5 (La Liga, 30 noiembrie 2024)
  • Cacereno - Atletico Madrid 1-3 (Cupa Spaniei, 5 decembrie 2024)
  • Atletico Madrid - Sevilla 4-3 (La Liga, 8 decembrie 2024)
  • Atletico Madrid - Slovan Bratislava 3-1 (UEFA Champions League, 11 decembrie 2024)
  • Atletico Madrid - Getafe 1-0 (La Liga, 15 decembrie 2024)
  • Barcelona - Atletico Madrid 1-2 (La Liga, 21 decembrie 2024)
  • Marbella - Atletico Madrid 0-1 (Cupa Spaniei, 4 ianuarie 2024)
  • Atletico Madrid - Osasuna 1-0 (La Liga, 12 ianuarie 2024)
  • Articol de Claudiu Badea
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.