Jefte Betancor, 31 de ani, impresionează în prima ligă elenă, iar Olympiakos a pus ochii pe iberic și-l vrea în capitală
Jefte Betancor, 31 de ani, și-a dat un restart în Grecia. Spaniolul este fulminant în tricoul celor de la Panserraikos, antepenultimul loc din Super League. Ibericul este unul dintre golgeterii campionatului, cu 12 reușite, alături de El-Kaabi de la Olympiakos.
Jucătorul care a evoluat și în Liga 1 din România a înscris mai mult de jumătate din golurile echipei sale. Iar una dintre marile forțe ale Greciei îl vizează pentru un transfer.
Oly vrea să aibă cuplul de golgeteri ai Greciei: Jefte Betancor lângă Ayoub El-Kaabi
Liderul campionatului, Olympiakos, îl vrea pe Betancor partener în atac alături de El-Kaabi. Cei de la gazzetta.gr susțin că afacerea s-ar putea perfecta în curând. Oly este fosta adversară a celor de la FCSB (0-0) în grupa de Europa League și, totodată, o rivală pentru top 8.
Jefte Betancor trece printr-un moment fast al carierei, după ce a semnat cu elenii în ianuarie 2024. El a părăsit CFR Cluj, atunci, după ce patronul Nelu Varga plătise 300.000 de euro ca să-l achiziționeze de la Farul.
Atacantul a mai jucat în România și pentru Voluntari. El a fost dorit și de Dinamo București la un moment dat, doar că spaniolul nu a fost interesat de ceea ce i-au propus "câinii roșii".
Oly a ajuns pe locul 1 în întrecerea internă și vrea să-și asigure de pe acum serviciile lui Jefte.
14goluri în 18 meciuri a reușit Betancor pentru Panserraikos în ambele competiții interne
16goluri în 36 de meciuri a înscris Betancor pentru Farul, având și 2 assist-uri
5goluri în 32 de meciuri a marcat spaniolul pentru CFR, la care a adăugat și 3 assist-uri
10goluri a reușit pentru Voluntari în 31 de meciuri, plus 2 pase decisive
{{text}}