International   •   Campionate   •   Manchester City

Criza lui Pep Guardiola » Și-a bruscat jucătorul chiar pe gazon, după ce City a fost întoarsă de la 2-0

Articol de Laura Șoica   —  miercuri, 15 ianuarie 2025

Pep Guardiola (53 de ani), antrenorul lui Manchester City, l-a băgat în ședință pe gazon pe portarul Stefan Ortega (32 de ani), la finalul remizei nebune cu Brentford, scor 2-2, după ce campioana Angliei a condus cu 2-0.

În etapa cu numărul 21 a Superligii, Manchester City a remizat cu Brentford, în deplasare, scor 2-2. Echipa lui Guardiola a avut 2-0, însă în minutele 82 și 90+2 adversarii au reușit să marcheze și să anuleze victoria campioanei.

VIDEO: Pep Guardiola îl ceartă pe gazon pe Stefan Ortega, după Brentford - City 2-2

După fluierul de final al meciului, Guardiola s-a dus direct la Ortega, pe care l-a bruscat și l-a certat. La doar câteva secunde distanță, antrenorul l-a îmbrățișat pe portarul lui City.


+12 Foto
Pep Guardiola nu și-a mai stăpânit nervii în timpul și la finalul partidei jucate de Manchester City cu Brentford (2-2) / Foto: Imago

Ce a declarat Pep Guardiola la finalul meciului cu Brentford

La finalul partidei, Guardiola s-a declarat foarte dezamăgit din cauza faptului că echipa sa nu a gestionat bine jocul și a mai primit două goluri atunci când avea 2-0.

„Sunt dezamăgit pentru că la 2-0 nu am gestionat bine jocul. Spre final, ei au creat multe faze periculoase în careu, iar noi nu am fost suficient de puternici din cauza absențelor, așa că, din păcate, nu am reușit să câștigăm meciul.


Astăzi nu am luat deciziile corecte în treimea ofensivă atunci când am avut ocazia să atacăm în viteză. Au avut șanse încă din primul minut și au prins un moment bun pentru că sunt o echipă incredibilă pe teren propriu. Am avut sentimentul că nu am luat deciziile potrivite în treimea de atac pentru a închide jocul”, potrivit dailymail.co.uk.

După acest punct, City este pe locul 6 în clasamentul din Premier League cu 35 de puncte. Formația are cu 12 puncte mai puțin decât Liverpool care conduce campionatul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.