Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Jaqueline Cristian a ratat optimile Australian Open. Coșmarul Eva Lys a eliminat-o și va da piept cu Iga Swiatek

Jaqueline Cristian / foto: Getty Images

Articol de Daniel Grigore   —  sâmbătă, 18 ianuarie 2025

Parcursul lui Jaqueline Cristian (26 de ani) la Australian Open s-a încheiat noaptea trecută. Românca a fost învinsă de Eva Lys (23 de ani, #128 WTA), scor 6-4, 3-6, 3-6, și a părăsit competiția.

România nu va avea reprezentantă în faza optimilor la Australian Open. Jaqueline Cristian, aflată în prezență în turul 3 la un turneu de Grand Slam, părăsește Melbourne Park după duelul cu Eva Lys, meci cu o durată de două ore și 25 de minute.

Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open

Jaq a început excelent partida, două break-uri timpurii ajutând-o să se desprindă la 4-1, Lys a avut forța de a strânge scorul 3-4, a și avut două mingi de break pentru 4-4, dar Jaqueline le-a salvat, a depășit turbulențele și a tranșat primul set cu 6-4.


Lucrurile nu s-au mai legat pentru Jaqueline din acel punct. În actul secund și-a cedat primul game pe propriu serviciu, a reușit ulterior rebreak-ul, dar nu l-a putut consolida cu un game de serviciu, ceea ce i-a zdruncinat puțin încrederea. Un game alb reușit de Lys a dus scorul la 4-1, apoi nemțoaica a închis liniștit setul la 6-3.

Decisivul a început cu un break reușit de Eva Lys, a continuat cu game-uri scurte adjudecate de jucătoarea la serviciu și s-a încheiat cu alt break, la 5-3, când Lys a returnat perfect, s-a distanțat la 40:0, și a profitat de a doua minge de meci. Eva Lys, intrată pe tabloul principal ca lucky loser, are acum 4-0 la „directele” cu Jaqueline.

Pe Jaqueline nu a ajutat-o în mod deosebit serviciul. Da, a reușit 3 ași, spre deosebire de zero în dreptul adversarei, dar a încheiat meciul cu un procentaj de reușită de numai 48% la primul serviciu, față de 68% pentru adversară. Pe deasupra, românca a comis 4 duble greșeli și nu a găsit foarte multe lovituri care să facă diferența, raportul de lovituri câștigătoare fiind 34-16 în favoarea adversarei.

  • Oricum, pentru Jaqueline este cel mai bun parcurs la un turneu de Grand Slam, calificarea în turul 3 a reprezentat o premieră pentru bucureșteancă. În următorul clasament WTA, ea va fi cel mai bine clasată jucătoare din România și pleacă din Australia cu un cec în valoare de 290.000 de dolari australieni, echivalentul a 174.000 de euro.


În faza optimilor, Eva Lys va da piept cu Iga Swiatek, locul 2 mondial și semifinalistă la Australian Open în 2022.

Jaqueline continuă la Australian Open în competiția de dublu. În această dimineață va da piept alături de Camilla Rosatello cu perechea Leylah Fernandez - Nadiia Kichenok.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.