Fotbal   •   Liga 1   •   HERMANNSTADT

Aurelian Chițu, „carburantul” revenirii lui Hermannstadt » Cifre impresionante + ce a cerut conducerii

Aurelian Chițu, în centru, marcator în meciul FCSB - Hermannstadt. Foto: Eduard Vînătoru, GSP
Aurelian Chițu, în centru, marcator în meciul FCSB - Hermannstadt. Foto: Eduard Vînătoru, GSP

Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache   —  joi, 23 ianuarie 2025

Rămas liber, după retrogradarea lui FCU Craiova, Aurelian Chițu a ales să meargă la Hermannstadt, deși avea și varianta Petrolul.

Când a ajuns la Sibiu, vara trecută, Aurelian Chițu i-a spus din capul locului lui Marius Măldărășanu: „Mister, dați-mi patru-cinci meciuri și-o să-l fac uitat pe Daniel Paraschiv!”. Chiar așa n-a fost, în sensul că a avut nevoie de ceva mai mult timp. Dar în această iarnă chiar a „explodat”.

Atacantul în vârstă de 33 de ani a devenit o armă letală în mâinile lui Marius Măldărășanu. Cifrele stau mărturie. În ultimele 7 etape, el a avut o contribuție decisivă la revenirea lui Hermannstadt pe linia de plutire, după un start de sezon sinusoidal.

Patru goluri și 3 assisturi în ultimele 7 etape din Superliga


Astfel, începând din meciul cu Universitatea Craiova (1-3) și până la recenta remiză cu FCSB (1-1), când a fost nominalizat de Liga Profesionistă în echipa etapei, Chițu a bifat 4 goluri și 3 assisturi:

  • Etapa: 16: 1 gol la 1-3 cu U Craiova
  • Etapa 17: assist la 2-1 cu U Cluj
  • Etapa 18: 1 gol la 2-1 cu Unirea Slobozia
  • Etapa 19: assist la 1-0 cu Oțelul
  • Etapa 20: gol și assist la 2-1 cu FC Botosani
  • Etapa 21: 0-0 cu Farul
  • Etapa 22: 1 gol la 1-1 cu FCSB

Aurelian Chițu vrea să-și încheie cariera la Hermannstadt

Per total, de la începutul sezonului, Chițu are 6 goluri și 4 assisturi în campionat, iar în Cupa României a marcat un gol. Vârful de formă atins de el are la bază și ambiția de a-i convinge pe șefii clubului să-i prelungească șederea la Sibiu.


Contractul său cu Hermannstadt expiră în 2026, când va avea 35 de ani, dar deja a purtat discuții cu conducerea pentru un sezon suplimentar, până-n 2027. „Mă simt bine la Sibiu și aș vrea să-mi închei cariera aici”, le-a spus Chițu, conform unor surse ale Gazetei Sporturilor din anturajul echipei.

„Vârful” lui Marius Măldărășanu are un salariu de 8.000 de euro net lunar în acest sezon. Dar în 2025 - 2026, conform contractului, va primii cu 1.000 de euro mai mult, respectiv 9.000 de euro pe lună.

Clasamentul în Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.