International   •   Campionate   •   MERCATO

Internaționalul român care nu mai joacă de 15 luni, pe lista de transferuri a lui Dan Șucu

Articol de Adrian Duţă   —  joi, 23 ianuarie 2025

Ionuț Radu (27 de ani), al treilea portar de la Inter, e pe lista celor de la Genoa, care caută un portar în această perioadă de mercato.

Genoa îl pierde pe Gollini, care va ajunge la Roma. Acesta a ajuns al doilea portar la Genoa, după evoluțiile lui Leali, care a devenit titular în poarta „Grifonului” pe parcursul sezonului.

Astfel, Genoa are nevoie de un nou portar, după plecarea lui Gollini, iar pe lista echipei unde Dan Șucu e acționar majoritar se află și Ionuț Radu, portar care nu a mai apărat de pe 4 noiembrie 2023.

Ionuț Radu se află pe lista celor de la Genoa


„Mutarea lui Gollini la Roma deschide o nouă prioritate pentru Genoa pe piața transferurilor: căutarea unui al doilea portar. Se vorbește de Silvestri, de exemplu, care ar fi fost oferit de Sampdoria.

Pe listă se află și Ionuț Radu, 50 de apariții la Genoa între 2018 și 2020, iar acum al treilea portar al lui Inter”, a scris Genova Today, un site local din orașul echipei lui Dan Șucu.

Ionuț Radu nu a mai jucat de aproape 15 luni

Ionuț Radu a devenit al treilea portar la Inter în acest sezon și nu a jucat niciun meci în actuala stagiune. În sezonul trecut, el a fost împrumutat la Bournemouth, în Premier League, unde a jucat 5 meciuri.


Ultima partidă bifată de Radu datează din 4 noiembrie 2023. A jucat atunci împotriva lui Manchester City și a primit 6 goluri. Pe 4 februarie se vor împlini 15 luni de când Ionuț nu a mai jucat deloc.

Ajuns la 27 de ani, Radu are 4 meciuri pentru naționala României/

Ionuț Radu, foto: Imago Images
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.