Alphonso Davies (24 de ani) își va prelungi contractul cu Bayern, scadent în vară, deși a avut o ofertă de la Real Madrid.
Dacă în Liga Campionilor șchiopătează serios, 3 înfrângeri în grupa unică, Bayern are suficientă forță financiară pentru a câștiga un duel cu Real Madrid pe piața transferurilor.
Oferta Realului: contract pe 5 sezoane și 13 milioane de euro salariu pe sezon
Real a vrut să profite de faptul că Alphonso Davies își încheie contractul cu bavarezii în vară și l-a tentat pe fundașul-stânga canadian cu un contract pe 5 sezoane și un salariu de 13 milioane de euro anual. Părea că va avea succes, până ce liderul din Bundesliga s-a decis să scoată „artileria grea”.
Convinși de evoluțiile jucătorului în prima jumătate a sezonului, conducătorii clubului l-au convocat pe impresarul jucătorului la Munchen și împreună au pus la punct noul contract. Iar cifrele, dezvăluite vineri de tabloidul Bild, sunt de-a dreptul impresionante.
Primă de 20 de milioane de euro pentru Alphonso Davies
Bayern i-a oferit lui Davies un contract pe 5 sezoane și 15 milioane de euro de euro pe an. Un salariu mare, comparativ cu ceea ce câștigă de regulă un apărător, cu două milioane peste cel propus de Real.
De-a dreptul uluitoare este însă prima pe care bavarezii au fost de acord să i-o plătească. Inițial a fost vorba de 16 miioane de euro, dar în cele din urmă, potrivit Bild, s-a ajuns la 20 de milioane de euro! Bani cu care și în ziua de azi poți achiziționa un jucător decent.
Real Madrid a dezmințit prompt că ar fi interesată de Joshua Kimmich
Bayern a câștigat astfel bătălia pentru Davies și mai are de rezolvat prelungirile contractelor lui Joshua Kimmich și Jamal Musiala. Bild a dezvăluit joi că Kimmich ar negocia și cu Real, din nou Real!, însă de la Valdebebas (n.r. - baza de pregătire a Madridului) a sosit rapid dezmințirea.
La o oră după ce informația a apărut în Bild, cotidianul Marca, oficiosul Realului, a anunțat că actuala campioană a Spaniei și a Europei n-a fost și nu este interesată de mijlocașul în vârstă de 29 de ani. Marca a ținut chiar să precizeze că „veto”-ul în privința lui Kimmich vine de foarte sus: „Am întrebat la Valdebebas”.
{{text}}