Diana Safta, un psiholog cu o vastă experiență în traumă și cu un master în psihologie clinică, explică care sunt repercursiunile abuzului antrenorilor asupra sportivilor copii și adolescenți, de ce le este greu victimelor să vorbească despre aceste experiențe și cum pot părinții identifica un tehnician abuziv
Într-un material realizat de ARADS (Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor „Europa Unită”), Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan și Alexandra Piscupescu au făcut confesiuni șocante despre metodele abuzive de pregătire de la lotul național de gimnastică ritmică.
Pentru a înțelege impactul abuzului verbal, fizic și emoțional asupra tinerilor sportivi, am discutat cu Diana Safta, psiholog specializat în traumă și facilitator Compassionate Inquiry, cu un master în psihologie clinică.
Diana Safta- Diana, cum afectează abuzul mental, fizic sau emoțional performanța sportivului pe termen scurt și lung? Poate un sportiv să aibă performanțe mai bune de frică?
- Este un mit din popor faptul că frica ne motivează să performăm. Pe termen scurt, aparent, frica ne motivează, dar această motivaţie este artificială, iar sportivul poate performa doar de frica unor posibile consecințe, care l-ar pune în pericol dacă ar dezamăgi „autoritatea”, cum ar fi pedeapsa sau supărarea antrenorului. Studiile și experiența din cabinet ne demonstrează clar faptul că această motivație nu este o motivație reală sau sustenabilă. Performanța bazată pe frică poate scădea considerabil capacitatea sportivului de a se bucura de sport.
- Care sunt consecințele psihologice pe termen lung pentru sportivii care trec prin astfel de experiențe?
- Consecințele psihologice pot include o paletă întreaga de simptome, de la tulburări de anxietate și depresie, la PTSD (tulburare de stres post-traumatic). Pot apărea dificultăți în menținerea relațiilor interpersonale, pot dezvolta o imagine de sine distorsionată, privită printr-un filtru cu standarde foarte înalte, nerealiste, pot dezvolta credința despre ei înșiși că nu sunt suficient de buni sau credințe și mai dramatice, dacă nu ar mai performa, ar fi respinși sau abandonați sau nu ar mai fi iubiți. Pot trăi sentimente intense de rușine și vinovăție sau neputință copleșitoare. Pot prezenta, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta tulburări alimentare, mai ales în sporturile care pun accent pe greutate, cum este și acest caz de la gimnastică ritmică.
- În ce mod poate abuzul influența încrederea de sine și relațiile interpersonale ale sportivilor?
- În general, abuzul poate distruge încrederea de sine a victimelor, acestea internalizând abuzul (mai ales în lipsa unui suport în procesarea emoțională) și ajung să se perceapă ca fiind incapabile sau lipsite de valoare. Evident, și relațiile interpersonale pot fi afectate prin faptul că sportivul-victimă se poate izola, nu mai are încredere în ceilalți, pot apărea dificultăți de comunicare, pot deveni hipercritici cu ei înșiși și cu ceilalți.
Diana Safta: „În unele culturi sportive, abuzul poate fi normalizat”
- De ce unii sportivi nu raportează abuzurile sau ezită să vorbească despre ele?
- Din aceleași motive pentru care, în general, doar o treime dintre abuzuri sunt raportate sau împărtășite: frica de consecințe, rușinea de a afla și ceilalți și de a fi stigmatizati, loialitatea față de „autoritate” - în cazul acesta antrenorul -, poate dorința de a nu afecta imaginea echipei, dependența de antrenor pentru succes sau lipsa unor canale sigure de raportare. În unele culturi sportive, abuzul poate fi normalizat, iar sportivii consideră că trebuie să accepte aceste condiții pentru a reuși și ajung chiar sa le normalizeze.
- Există strategii eficiente pentru a încuraja sportivii să raporteze abuzurile?
- Primul și cel mai important pas ar fi ca sportivii copii și adolescenți să aibă măcar o persoană adultă față de care să se simtă în siguranță să împărtășească. Într-o lume ideală ar avea și sprijin prin consiliere psihologică. Apoi, ca strategie la nivel național, cred că ar fi nevoie de educație despre ce reprezintă comportamentele abuzive, începând din familie, dar reluate în cadrul școlilor și al echipelor. Aș recomanda implicarea părinților și a organizațiilor sportive în monitorizarea comportamentului antrenorilor. Poate un site sau o linie deschisă pentru raportarea abuzurilor, permițând păstrarea confidențialității asupra identității victimei.
„Anul trecut au fost mai multe articole despre profesori din universități care au abuzat de-a lungul anilor zeci de studente. După apariția articolelor, jurnaliștii au primit alte zeci de mărturii cu dovezi ale abuzurilor despre aceiași profesori universitari, dar si despre multe alte situații similare în alte școli”
Diana Safta, psihoterapeută
- Cum poate fi susținut un sportiv care decide să vorbească despre experiențele sale?
- Nevoile ar fi aceleași ca în toate cazurile de abuz: de ascultare empatică și fără judecată, de sprijin psihologic (dacă îl poate accesa), de un spațiu sigur pentru a permite deschiderea și explorarea blândă a acestor experiențe și a emoțiilor trăite, de susținere a sportivului în procesul de raportare, de informare a drepturilor sale și posibilele acțiuni legale.
Diana Safta: „Antrenorii abuzivi pot prezenta trăsături din spectrul narcisic, nevoia de control excesiv”
- Care sunt semnele de avertizare pe care un sportiv sau o persoană din exterior le-ar putea observa în cazul unui abuz?
- Părinții unui copil sportiv pot fi atenți la schimbări bruște în comportamentul copilului după antrenamente (retragere socială, anxietate, iritabilitate), la vânătăi sau alte semne fizice inexplicabile, la pierderea entuziasmului față de sport, mai ales dacă practicarea sportului presupunea plăcere și pasiune. Pot fi atenți la atitudinea față de antrenor, dacă apare evitarea interacțiunii cu acesta sau chiar furie la adresa lui, pot observa dacă apar tulburări de somn sau alimentație, coșmaruri și chiar la scăderea performanței sportive.
- Există anumite trăsături de personalitate comune în rândul antrenorilor care au tendințe abuzive?
- Antrenorii abuzivi pot prezenta trăsături din spectrul narcisic, nevoia de control excesiv, lipsa empatiei și tendința de a-și proiecta frustrările personale asupra sportivilor.
- Abuzul poate veni mai degrabă din dorința antrenorului de a avea succes sau din alte frustrări personale?
- Poate fi o combinație a acestora. Presiunea de a avea succes poate amplifica comportamentele abuzive, însă acestea sunt adesea cauzate și de frustrări personale, traume neprocesate sau lipsa abilităților de gestionare a conflictelor.
Diana Safta: „Sportivii pot suporta abuzul din teama de a-și compromite cariera”
- Ce rol joacă manipularea psihologică în relația dintre antrenorul abuziv și sportiv?
- Antrenorii abuzivi pot folosi manipularea psihologică pentru a-și menține controlul, de obicei folosind tactici precum izolarea, inducerea fricii sau culpabilizarea sportivului. Acestea duc la dependența emoțională a sportivului și la dificultatea acestuia de a recunoaște sau denunța abuzul. Sportivii pot suporta abuzul din teama de a-și compromite cariera sau de a pierde sprijinul antrenorului, văzut ca o figură esențială pentru succes. În special în sporturile de performanță, dependența financiară și profesională îi fac vulnerabili.
- Ce efect are un antrenor abuziv asupra relațiilor sportivului cu echipa sa sau cu familia?
- Un antrenor abuziv poate crea tensiuni între sportiv și echipă sau familie. Sportivii pot deveni retrași, agresivi sau defensivi, iar echipa poate dezvolta o cultură toxică. Familia poate observa un conflict constant între dorința sportivului de a performa și suferința emoțională resimțită.
- Sunt mai vulnerabili sportivii care provin din medii dezavantajate la abuzul din partea antrenorilor?
- Din păcate, da. Sportivii din medii dezavantajate pot fi mai vulnerabili din cauza dependenței financiare sau a lipsei unui sprijin familial puternic. Aceștia pot vedea antrenorul ca singura șansă de a scăpa din mediile defavorizate din care provin.
Diana Safta: „Performanța nu trebuie să excludă respectul și bunăstarea sportivului.”
- Ce face ca unii sportivi să considere abuzul ca fiind „o parte normală a succesului”?
- Cred ca această percepție apare în primă fază din normalizarea sau minimizarea abuzului în societate. Iar, în anumite culturi sportive, abuzul este îmbrăcat în pași pe drumul către succes și rezultate remarcabile. Apoi, faptul că sunt foarte prezente în social media și la TV exemplele de sportivi de succes care au suportat abuzuri poate contribui la această idee, întărind convingerea că suferința, umilirea și abuzul reprezintă un preț pentru performanță.
„O cultură axată exclusiv pe rezultate poate normaliza metodele dure și ignora sănătatea sportivilor. Acest climat încurajează tolerarea abuzului ca parte a procesului de atingere a succesului”
Diana Safta, psihoterapeută
- Există multe voci în spațiul public care spun că generația actuală de tineri este prea sensibilă și că nu se pot obține rezultate mari fără o disciplină severă. Că România a obținut performanțe mari în gimnastică sau alte sporturi cu astfel de metode. Ce părere ai despre această idee?
- Deși metodele dure au dus la succes în trecut, ele au avut și multe consecințe dramatice în viețile personale ale sportivilor. Au fost multe astfel de mărturii în spațiul public ale sportivilor, uneori la ani după ce și-au încheiat carierele. Cred că așa cum abuzul a fost parte importantă din educația de acasă și din educația școlară în generațiile anterioare, iar acum lucrul acesta este aspru condamnat, cred că generația actuală este mai conștientă de importanța sănătății mentale și fizice. Performanța nu trebuie să excludă respectul și bunăstarea sportivului. Din experiența mea, o abordare mai caldă și mai conținătoare demonstrează că succesul poate fi atins și prin metode de încurajare.
{{text}}