Antrenorul principal al lui Fenerbahce, Jose Mourinho, l-a confundat pe fizioterapeutul lui Olympique Lyon cu tehnicianul echipei franceze, Pierre Sage, după meciul dintre cele două formații din Europa League, încheiat 0-0.
Fostul manager al lui Manchester United și Chelsea s-a îndreptat spre banca francezilor după fluierul final. În loc să-l salute pe Sage, a strâns mâna și l-a îmbrățișat pe fizioterapeutul Abdeljelil Redissi.
Surprins de situație, Redissi s-a uitat la Mourinho și l-a îndrumat către antrenorul principal al echipei franceze. Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar în interviul acordat câteva minute mai târziu, portughezul și-a lăudat omologul.
Mourinho: „În fotbal sunt o mulțime de proprietari și președinți care nu înțeleg nimic”
„În fotbal sunt o mulțime de proprietari și președinți care nu înțeleg nimic din joc. Totuși, această echipă Lyon este foarte bună și nu ar putea fi așa dacă antrenorul nu ar fi de nivel înalt”, a spus Mourinho.
Antrenorul portughez a criticat arbitrajul video din partida cu Lyon.
„Trebuie să vorbim despre VAR. Pentru că arbitrul a greșit când i-a arătat cartonașul galben lui Kumbedi pentru faultul asupra lui Szymanski în prima repriză. VAR ar trebui să ajute arbitrii atunci când aceștia fac o greșeală, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ei nu l-au chemat pe arbitrul principal să revadă situația, ar fi arătat cartonașul roșu.
Paolo Mazzoleni era responsabil de VAR, el este un arbitru foarte cunoscut în Italia. Nu l-a chemat pe arbitrul principal. Pentru mine, greșelile arbitrilor de pe teren sunt acceptabile. De aceea există VAR, pentru a le corecta, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat tehnicianul celor de la Fenerbahce.
În prezent, Fenerbahce se află la șase puncte în urma liderului campionatului turc de fotbal, Galatasaray, iar fiecare meci este crucial pentru antrenorul portughez. Următoarea confruntare este împotriva surprizei sezonului, Göztepe, echipă condusă de fostul tehnician al lui Levski Sofia, Stanimir Stoilov. Formația bulgarului ocupă locul patru în clasament și se află la 11 puncte în spatele giganților din Istanbul.
{{text}}