Gazzetta dello Sport a analizat parcursul lui Carlos Alcaraz la Australian Open, singurul Grand Slam pe care spaniolul în vârstă de 21 de ani nu-l are în palmares. Talentatul jucător a fost eliminat fără prea mari eforturi de Novak Djokovic în sferturile de finală, în 4 seturi, scor 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.
Într-o analiză semnată de Luigi Ansaloni, Gazzetta crede că a venit momentul ca Alcaraz, loc 3 ATP, să își ia alt antrenor în locul lui Juan Carlos Ferrero, cel care a orchestrat urcarea galopantă a compatriotului său în fruntea clasamentelor ATP. Iată articolul integral scris de cotidianul roz:
„Criza lui Carlos Alcaraz are rădăcini vechi și implică inclusiv echipa sa”
„Împotriva lui Djokovic, (Alcaraz a făcut) încă o demonstrație că e un tenisman imens, dar adesea incapabil să gestioneze momentele-cheie ale meciului. Criza are rădăcini vechi și implică inclusiv echipa sa.
Melbourne ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru Carlos Alcaraz. Nu atât din cauza înfrângerii din sferturile de finală, ci pentru că este tot mai evidentă criza tehnică, mai ales tactică, a numărului trei mondial. Novak Djokovic, așa cum a mai făcut-o și în finala olimpică de la Paris, a scos din nou la iveală toate limitele pe care fenomenul spaniol pare că nu reușește să le depășească.
Sigur, Carlitos nu are nici măcar 22 de ani și a câștigat deja 4 Grand Slam-uri, dar este clar că aceste rezultate le-a obținut aproape exclusiv datorită talentului său extraordinar, și nu datorită capacității sale de a citi meciurile și de a le controla în momentele decisive. Toate acestea sunt caracteristici esențiale ale unui campion absolut (cum aspiră să devină și, în parte, deja este).
Echipa, pusă sub semnul întrebării
Djokovic, fără menajamente, l-a plimbat pe Alcaraz prin toată arena Rod Laver, anticipându-i fiecare mișcare, ca și cum ar fi fost o partidă de șah pe terenul de tenis. Vorbim de două fenomene, cu o diferență de 15 ani între ei, dar nu este o coincidență că sârbul, după înfrângerea dureroasă din finala de la Wimbledon, a găsit modalitatea de a-l destabiliza pe rivalul său mai tânăr.
Alcaraz, spus direct, pare să treacă printr-o criză cu rădăcini mai vechi, care ar putea pune sub semnul întrebării chiar și echipa sa, în special pe antrenorul său, Juan Carlos Ferrero – omul care a transformat talentul din Murcia în numărul unu mondial și l-a ajutat să câștige 4 Grand Slam-uri până la vârsta de 21 de ani. Nimeni nu contestă abilitățile lui Ferrero ca antrenor, dar pare că relația dintre cei doi a devenit stagnantă.
Carlos Alcaraz, alături de Juan Carlos Ferrero, după titlul cucerit la Barcelona / Sursă foto: Imago ImagesLipsa progresului tehnic
În ultimul an și jumătate, Alcaraz nu pare să fi progresat din niciun punct de vedere, sau, dacă a făcut-o, schimbările sunt minime – ceea ce este extrem de grav, mai ales având în vedere vârsta sa tânără.
În plus, după Wimbledon, cu excepția turneului din Beijing (pe care l-a câștigat, învingându-l pe Sinner în finală), nu mai vedem acele momente de tenis sublim, care îi lăsau fără cuvinte pe adversari și pe fani. Ferrero pare să fi epuizat toate trucurile cu Carlitos, iar între cei doi au existat deja zvonuri despre tensiuni, antrenorul câștigător al Roland Garros 2003 fiind nemulțumit de atitudinea generală a elevului său.
Mult talent, puțină logică
În perioada de pauză competițională, Alcaraz și echipa sa au încercat lucruri noi, cum ar fi îmbunătățirea serviciului și un stil de joc mai puternic și mai agresiv, cu ajustări inclusiv la rachetă.
Ajuns la Melbourne, numărul trei mondial părea în formă și gata să strălucească, dar, la fel ca în 2024, ușa paradisului i s-a închis în sferturile de finală. Dezamăgire, așadar, fără echivoc, pentru că nu a reușit să cucerească singurul Grand Slam care îi lipsește.
Problema nu este însă aceasta, pentru că mai are timp suficient să câștige Australian Open.
Totuși, la Melbourne, Alcaraz a demonstrat din nou aceleași lipsuri incredibile (ținând cont de talentul său). Dincolo de desele momente de „pană de curent” în timpul meciului (a pierdut un set și împotriva lui Borges), surprinde miopia sa tactică și incapacitatea de a înțelege momentele-cheie ale partidei.
Mai mult: nu pare să existe vreun plan clar pentru Carlitos în timpul meciului. Este doar o succesiune de lovituri, executate aproape fără o logică, chiar dacă sunt spectaculoase.
Djokovic, în sferturile de finală, era aproape de colaps, iar Alcaraz trebuia doar să profite după ce a câștigat primul set. Cu toate acestea, în al doilea set, când Nole era vizibil șovăielnic, Alcaraz s-a pierdut imediat, pierzând serviciul și oferindu-i sârbului energia de care avea nevoie. Djokovic, odată revenit, l-a dominat pe Alcaraz pentru restul meciului, ca un profesor care își plimbă un elev extrem de talentat, dar incapabil să se concentreze suficient.
Novak Djokovic - Carlos Alcaraz // foto: Guliver/gettyimagesSpaniolul trebuia să-l facă pe Nole să alerge mai mult, profitând de dificultățile fizice evidente ale fostului număr unu mondial, să-l miște de la o parte la alta a terenului. În schimb, s-a întâmplat invers: Djokovic l-a făcut pe Alcaraz să alerge, mai ales în timpul serviciului, punând o presiune enormă asupra lui.
Ar trebui să schimbe, cum a făcut Jannik Sinner?
Aici intervine problema serviciului: niciodată eficient, aproape mereu o luptă. Este evident că Carlos nu se simte complet confortabil cu schimbările, chiar dacă sunt mici. În plus, se spune adesea că Alcaraz este aproape „teledirijat” de Ferrero în timpul meciurilor, lucru cunoscut deja de adversari și care, probabil, nu i-a permis spaniolului să crească și să evolueze ca jucător.
Fără a dramatiza, având în vedere că vorbim despre un tenismen care anul trecut a câștigat două Slam-uri, nu ar fi o idee rea pentru Alcaraz să iasă din zona de confort a unei echipe care îl însoțește încă din copilărie. Să asculte o altă voce. Așa cum a făcut, acum 3 ani, Jannik Sinner, care și-a părăsit primul mentor, Riccardo Piatti, pentru a lucra cu Simone Vagnozzi și Darren Cahill, cu rezultate pe care le vedem. La urma urmei, chiar și geniile au nevoie, din când în când, să exploreze noi direcții. A făcut-o Roger Federer, ar putea încerca și Alcaraz”.
{{text}}