International   •   Europa League   •   FCSB

FCSB nu mai neglijează Europa » Ce l-a determinat pe Gigi Becali să schimbe planul

FCSB nu mai neglijează Europa. De ce a schimbat Gigi Becali planul. Foto: Sportpictures
FCSB nu mai neglijează Europa. De ce a schimbat Gigi Becali planul. Foto: Sportpictures

Articol de George Nistor   —  vineri, 24 ianuarie 2025

După ani în care FCSB a sacrificat cupele europene cu gândul la milioanele de euro pe care le generează câștigarea campionatului, Gigi Becali a decis să lupte pe ambele fronturi, în actuala stagiune, iar rezultatele sunt pe măsură.

Roș-albaștrii sunt la un pas de calificarea în „optimile” Europa League și încasările sunt tot mai mari, pe meci ce trece.

Ce a determinat-o pe FCSB să schimbe optica? Evident, finanțele în creștere puse la bătaie de către UEFA, lotul mult mai bine structurat și, într-un final, curios sau nu, noul format al competiției. La jumătatea stagiunii, campioana României păstrează șanse mari la cucerirea titlului și, pe plan european, este considerată una dintre marile surprize.

FCSB, în grafic atât în Europa League, cât și Superliga


Parcursul pe care FCSB îl are în actualul sezon este la polul opus celui din 2022-2023, când roș-albaștrii au evoluat în grupele Conference League. Cu Nicolae Dică pe bancă, strategia lui Gigi Becali, de a alterna echipa în funcție de situațiile de moment din cele două competiții, s-a dovedit a fi una falimentară.

A cucerit doar două puncte în cele șase partide, cu West Ham, Anderlecht și formația daneză de tristă amintire Silkeborg, cu care a înregistrat un golaveraj 0-10.

La doi ani distanță, bucureștenii se pot mândri că sunt în grafic în competițiile în care sunt angrenați, fără să acuze eternele dificultăți în a disputa un număr mare de meciuri în intervale scurte de timp.

  • În Superliga, FCSB se află pe locul 2, la două puncte în spatele liderului U Cluj, în timp ce în Europa League se clasează pe poziția 8, la egalitate de puncte cu Lyon, Tottenham și Anderlecht.


Ce meciuri a avut FCSB în campionat după fiecare etapă din Europa League

Meci european

Meci în campionat

FCSB - FC RFS 4-1, 26 septembrie

Sepsi - FCSB 0-1, 29 septembrie

PAOK - FCSB 0-1, 3 octombrie

FCSB - Gloria Buzău 3-2, 6 octombrie

Rangers - FCSB 4-0, 24 octombrie

FCSB - Rapid 0-0, 27 octombrie

FCSB - FC Midtjylland 2-0, 7 noiembrie

U Cluj - FCSB 1-2, 10 noiembrie

FCSB - Olympiacos 0-0, 28 noiembrie

Oțelul - FCSB 1-4, 2 decembrie

TSG Hoffenheim - FCSB 0-0, 12 decembrie

Farul - FCSB 1-1, 15 decembrie

Qarabag FK - FCSB 2-3, 23 ianuarie

UTA - Farul, 26 ianuarie

+36 Foto
Qarabag - FCSB // FOTO: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Banii, principalul factor motivator

UEFA a mărit substanțial premiile financiare pentru participantele în cea de-a doua competiție a Europei. Victoria a fost premiată cu 450.000 de euro, remiza cu 150.000 de euro, iar lor li s-au adăugat coeficientul la zi (calculat pe ultimele cinci sezoane), coeficientul pe ultimii 10 ani (fiind eliminat bonusul pentru trofeele câștigate) și cota de market pool, în funcție de suma cu care drepturile TV au fost vândute în țara fiecărei echipe.

Prin urmare, după meciurile din preliminarii, din care 4 disputate pe teren propriu, cu 14 puncte cucerite în grupa unică, FCSB a ajuns la un total de 8,745 milioane de euro plus 2,8 milioane de euro din bilete comercializate pentru meciurile de pe teren propriu de până acum.

Se estimează că încasările din tichetele de acces pentru partida cu Manchester United, programată joi, pe Arena Națională, vor ajunge și ele la un total de 2,5 milioane de euro.

1,75 milioane de euroeste bonusul pentru calificarea directă în „optimile” Europa League

600.000 de euroeste bonusul cu care UEFA îi răsplătește pe cei care termină în primii opt

FCSB, lot mult mai puternic

După „dubla” cu Sparta Praga din vară, sinonimă cu ratarea calificării în Liga Campionilor, patronul de la FCSB a fost cel care le-a transmis suporterilor că Europa League este competiția „mai potrivită” pentru echipa lor favorită.

A urmat întărirea lotului, atât numeric, cât și calitativ. Daniel Bîrligea, Marius Ștefănescu, Daniel Popa, William Baeten, Mihai Popescu, Florin Tănase și David Kiki s-au alăturat echipei după o investiție totală de 4,15 milioane de euro.

Pentru Elias Charalambous, opțiunile de joc au devenit sensibil egale, iar rotația nu a mai reprezentat o alegere dificil de pus în aplicare.

Formatul nou, mai atractiv: 4 adversare pe teren propriu

Mai multe meciuri, mai mulți bani în joc. Aceasta a fost deviza UEFA în momentul în care a decis ca Europa League să capete un nou format de joc.

Din cele 8 partide din faza grupelor, 4 se dispută în fața propriilor fani, cu una mai mult față de structura precedentă competițională, aspect care generează venituri suplimentare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.