Fotbal   •   Liga 1   •   „2 la 1”

„A murit Țiți Dumitriu” » Impactul unui fake news macabru: „Fata mea a leșinat când a văzut. Voiam să-i dau în judecată”

Dumitru Dumitriu, în podcastul GSP „2 la 1”

Articol de Alexandru Barbu   —  duminică, 26 ianuarie 2025

Invitat la podcastul GSP „2 la 1”, Dumitru Dumitriu, 79 de ani, a vorbit despre un fake news macabru de la finalul anului trecut. Pe un grup de fani ai Stelei a apărut informația că fostul mare antrenor al roș-albaștrilor a murit.

„Adio celui mai bun antrenor al nostru din toate timpurile, Dumitru Dumitriu, care ne-a părăsit din cauza unui infarct” e anunțul fals distribuit pe grupul de Facebook „Pro Steaua”, cu aproape 35.000 de membri.

VIDEO. Dumitru Dumitriu: „Un site a scris că am murit. Fata mea a leșinat când a văzut”


Dumitriu susține că inițial s-a gândit să-i acționeze în instanță pe cei care au răspândit știrea falsă, însă a renunțat la idee.

„M-a sunat de curând un ziarist, să mă întrebe dacă pe Gâlcă l-am deturnat de la Dinamo la Steaua. Eu i-am zis că nu îmi amintesc, că a venit direct la Steaua. Aiurea, așa a fost! Gâlcă trebuia să ajungă la Dinamo, dar m-am băgat eu. Dar îi zic soției: «Ce tot au oamenii ăștia cu mine? Mă întreabă de acum 30 de ani...». «Vor să vadă dacă n-ai murit!».

Chiar, nu știți că a apărut treaba asta?! Un site a scris: «Țiți Dumitriu, cel mai mare antrenor, a murit din cauza unui infarct, într-un dialog cu un președinte». Vrăjeală! Au pus poza cu mine, elegant... A apărut pe un site... Fata mea a leșinat când a văzut, că nu era cu mine. Voiam să mă dau la ei, să-i dau în judecată, dar nu mă mai interesează. Mi-a murit moartea. Acum, când o să mai apară informația că am murit, nu o să mai creadă nimeni”, a spus Dumitru Dumitriu, în podcastul GSP „2 la 1”.

VIDEO INTEGRAL. Podcastul GSP „2 la 1” cu Țiți Dumitriu:


Despre Dumitru Dumitriu:

  • a jucat la ASA Tg. Mureș, Steaua, Rapid, Olimpia Satu Mare și Galați;
  • le-a antrenat pe FC Botoșani, Ceahlăul, Rocar, FC Bârlad, Dacia Unirea Brăila, Steaua/FCSB, AEK Atena, Apollon Limassol, Rapid, Oțelul, Panionios, FCM Bacău, Akratitos, Bihor Oradea, Poli Timișoara, Politehnica Iași și Inter Clinceni;
  • cele mai mari performanțe le-a obținut la Steaua, cu care a cucerit trei Cupe ale României ca jucător;
  • ca „principal”, a câștigat 4 titluri cu Steaua, plus două Cupe și o Supercupă;
  • e primul tehnician român care s-a calificat în Liga Campionilor, reușind această performanță de pe banca Stelei în 3 ediții la rând;
  • mai are un titlu în palmares, cu Rapid, fiind pentru o scurtă perioadă de timp antrenorul alb-vișiniilor în stagiunea 1998-1999;
  • a fost secundul lui Anghel Iordănescu la Campionatul Mondial din 1994, unde România a obținut cea mai mare performanță din istorie - prezența în sferturile de finală;
  • cu AEK Atena, a ajuns până în „sferturile” Cupei Cupelor, ediția 1997-1998.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.