Lara Gut-Behrami (33 de ani) s-a impus în cursa de Super G de la Garmisch-Partenkirchen din cadrul Cupei Mondiale, reușind primul ei succes din acest sezon și ajungând la 46 de triumfuri în carieră.
Cu toți ochii ațintiți asupra celor două campioane italiene care încercau să adauge un nou capitol la rivalitatea lor sclipitoare în Cupa Mondială, Lara Gut-Behrami le-a depășit pe amândouă - și pe toate celelalte competitoare – în drumul ei spre o victorie istorică.
Schioara elvețiană a câștigat, în sfârșit, prima sa cursă din acest sezon, în Super G-ul de la Garmisch-Partenkirchen, revenind la forma uimitoare care i-a adus trei Globuri de Cristal în urmă cu un an.
Ea a schiat strălucit de sus până la sosire și a terminat cu mai mult de o treime de secundă în fața celorlalte, obținând a 46-a sa victorie în Cupa Mondială și egalând-o pe Renate Goetschl (Austria) în poziția a cincea a topului feminin din toate timpurile.
Italiencele Federica Brignone, care a încheiat a treia, și Sofia Goggia, a patra, nu au putut ține pasul, iar Kajsa Vickhoff Lie din Norvegia s-a strecurat pe podium, pe locul secund.
Lara Gut-Behrami: „A fost un început ciudat de sezon, m-am chinuit puțin”
Gut-Behrami a arătat că face parte dintr-o clasă doar a ei, schiind impecabil și câștigând pentru a cincea oară în proba de Super G pe traseul Kandahar din Alpii bavarezi.
„A fost un început ciudat de sezon, m-am chinuit puțin”, a declarat ea la final. „A trebuit să-mi regăsesc încrederea, modul de a împinge din nou pe schiuri. De câteva ori am ratat ceva, am făcut greșeli. Sunt fericită că acum totul a ieșit bine”, a asigurat ea.
Deși nu a reușit să reproducă forma extraordinară din campania sa din urmă cu un sezon, încununată cu de opt victorii, Gut-Behrami a arătat că este încă o amenințare în lupta pentru mai multe Globuri de Cristal în acest an, precum și pentru medalii la Campionatele Mondiale de luna viitoare de la Saalbach, Austria.
Schioarea elvețiană și-a mărit avansul în clasamentul Super G la 75 de puncte, cu trei curse rămase, și s-a apropiat la 70 de puncte de Brignone în cursa pentru titlul la general.
Dincolo de potențialele distincții din acest sezon, ea continuă să își clădească un loc important în istoria acestui sport.
Singurele patru sportive cu mai multe victorii în Cupa Mondială decât ea sunt unele dintre marile legende ale schiului alpin: Mikaela Shiffrin (SUA, 99), Lindsey Vonn (SUA, 82), Annemarie Moser-Proell (Austria, 62) și Vreni Schneider (Elveția, 55).
Rezumatul Super G-ului de la Garmisch Partenkirchen
După ce zăpada abundentă a căzut în partea de sus a traseului - și ploaia în partea de jos - în timpul inspecției, provocând o întârziere de 15 minute la start, cursa s-a desfășurat fără precipitații, deși cu lumină slabă.
Lara Gut-Behrami: „A fost un pic alunecos, un pic moale”
De aceea, Gut-Behrami a fost mai puțin laudativă în ce privește condițiile de concurs, chiar dacă a făcut ca totul să pară ușor pe un traseu pe care îl cunoaște foarte bine și îl stăpânește.
„Este o pârtie dificilă”, a declarat elvețianca. „Am avut condiții dificile, nu sunt cele în care schiez cel mai bine. A fost un pic alunecos, un pic moale”, a detaliat.
Sportiva în vârstă de 33 de ani își folosește însă experiența pentru a arăta că își poate ridica nivelul de competiție tocmai în aceste situații mai puțin plăcute.
„Când nu ai condițiile perfecte pentru tine, nu te mai gândești și încerci doar să schiezi. De asemenea, cred că îmi plac situațiile care presupun o provocare pentru mine. Poate că trebuie să încep să mă gândesc că, până la urmă, nu sunt chiar atât de rea!”, a încheiat ea, zâmbind.
{{text}}